„Descoperirea abilităţilor vocaţionale, primul pas către succes“, o piatră de temelie pentru conturarea orientării în carieră a liceenilor, o oportunitate pentru 100 de liceeni de a participa gratuit la un proiect educațional integrat (P)

Foto: FEDEVO

Conferinţa finală a proiectului „Descoperirea abilităţilor vocaţionale, primul pas către succes!“, cofinanţat de Primăria Sectorului 2, a fost găzduită de Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“. Un număr impresionant de participanţi a răspuns invitaţiei organizatorului, echipa Fundaţiei pentru Educaţie şi Vocaţie (FEDEVO), de a lua parte la evenimentul în care s-au prezentat rezultatele proiectului, dar mai ales au fost discutate iniţiative de continuare a acestui demers educaţional apreciat de comunitatea şcolară (elevi şi părinţi), de comunitatea didactică (autorităţi şi reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ), de autorităţile publice centrale şi locale, de mediul de business (reprezentanţi ai companiilor partenere) și mass-media.

Proiectul, desfăşurat în perioada august – noiembrie 2022, a oferit oportunitatea unui număr de 100 de liceeni de a participa gratuit la activități de testare vocațională, consiliere în carieră și stagii de practică la companiile partenere. Toți liceenii care au aplicat la acest proiect au avut o șansă reală și egală de a fi integrați în acest demers educațional la nivelul comunității școlare din Sectorul 2, valorificându-și cunoștințele în mod practic, dar mai ales descoperind, într-un mod conștient, rolul lor în societate ca viitori adulți, activi în domeniile de interes pentru ei.

Proiectul a cuprins următoarele etape: întâlnirea cu echipa formată din psiholog specializat și consilier educațional, testarea vocațională, stagiul de practică – internship la compania parteneră aleasă, în domeniul de activitate de interes, orientarea vocațională – ca o chintesență a tuturor activităților desfășurate de liceeni și sesiunea de mentorat cu un business coach.

Evenimentul a fost onorat de prezenţa prof. Monica Cristina Anisie, președintele Comisiei pentru Învățământ din Camera superioară a Parlamentului României care a apreciat și a încurajat acest proiect, menționând că generația actuală de liceeni are nevoie de asemenea iniţiative educaţionale care să le ofere conştientizarea unei orientări profesionale corecte pentru viitor.

De asemenea, a lansat o invitaţie publică elevilor din sală şi altor colegi de generație de a fi prezenți la Parlamentul României, unde vor putea fi alături de senatori şi deputaţi, într-o zi de lucru. O iniţiativă pe care FEDEVO o salută, o susţine şi o încurajează și o va implementa cu grupele de liceeni, pentru a explora domeniul de activitate, ştiinţe politice.

Un alt invitat special al evenimentului a fost prof. Amalia Stoenescu, inspector școlar general adjunct, care a precizat că tinerii au nevoie de proiecte educaţionale care să iasă din sfera instituţională a şcolii şi să le ofere întâlniri cu specialişti din diferite domenii de activitate, dar şi experienţe practice în mediul de business. „Decizia viitoarei cariere trebuie să fie a voastră şi trebuie să o luaţi pentru voi, este drumul pe care păşiţi şi în care trebuie să aveţi încredere“, a precizat prof. Amalia Stoenescu.

Prezent la eveniment, Marian Crăciun, doctor în Ştiinţele educaţiei, preşedintele Asociaţiei Consilierilor Români şi consilierul educațional al proiectului, le-a transmis liceenilor prezenţi: „fiecare pas pe care îl faceţi este pentru binele vostru! Vă încurajez să vă identificaţi resursele necesare şi să vă găsiţi calea. Acest proiect a fost un prim pas pentru voi, mai departe viitorul vă aparţine“!.

Business coach-ul sesiunilor de mentorat din cadrul proiectului, Laura Dragomir, un nume în mediul privat ca şi strateg în comunicare, trainer și mentor, i-a încurajat pe liceeni să facă ceea ce le place pentru că doar aşa vor munci cu bucurie.

Acest proiect, ca o inițiativă educațională absolut necesară pentru elevii de liceu în orientarea lor în carieră, a fost susținut în mod deosebit, pe durata celor patru luni de desfășurare, de reprezentanții instituțiilor de învățământ din sectorul 2, de consilierii școlari și de profesorii diriginți care au venit într-un număr foarte mare la Conferința finală a proiectului pentru diseminarea rezultatelor. Liceenii prezenți la eveniment, părinții acestora, dar și invitații lor, adolescenți care au aflat de programul de orientare vocațională ne-au fost aproape, deschizând un dialog valoros în urma căruia toți au realizat importanța alegerii conștiente a unui domeniu profesional viitor. Ambasadorii programului MyWaY, colegi mai mari care au trecut prin experienţa acestui program de orientare vocaţională, au fost prezenți alături de tânăra generație, împărtășindu-le din propriile experiențe și oferindu-le tot sprijinul.

„Descoperirea abilităţilor vocaţionale, primul pas către succes!“ este un proiect de orientare vocațională care îmbină teoria cu practica și a fost validat și primit cu entuziasm de companiile partenere dornice să implice liceenii în stagii de practică și să le ofere experiențe aplicate pentru domeniul lor de activitate.

Am reușit să creăm o punte între instituțiile de învățământ și firmele private și asta înseamnă mai mulți liceeni bine pregătiți pentru piața muncii. „Am văzut tineri entuziaşti, interesaţi de viitorul lor şi cu dorinţa de a învăţa“, a spus Sorin Cosmescu – CEO EXE Software, compania parteneră pentru domeniul de activitate IT&C. Petruţ Gheorghiţă, reprezentant JASILL Accounting & Business, compania parteneră pentru domeniile de activitate Financiar-Bancar şi Resurse Umane, a precizat că este nevoie de un asemenea proiect care să aclimatizeze tinerii cu mediul real de business în care ei pot lucra pe viitor. La rândul ei, psihologul Carmen Buşi, cea care a deschis uşa cabinetului său individual pentru stagiile de practică în domeniul Psihologiei, a apreciat acest proiect care are misiunea de a schimba şi contura destine şi i-a încurajat pe tineri să descopere cine sunt şi mai ales ce vor să devină.

Fondatorul programului MyWaY, sub egida căruia am conturat proiectul „Descoperirea abilităţilor vocaţionale, primul pas către succes!” şi preşedintele Fundaţiei pentru Educaţie şi Vocaţie, prof. Daniela Vasilescu, a mulţumit tuturor celor prezenţi şi, mai ales, acestor liceeni curajoşi, implicați, hotărâţi să schimbe ceva în parcursul lor profesional.

„O societate modernă se bazează pe oameni educaţi. Cred în voi, tinerii de azi, că puteţi fi o voce pentru generaţia voastră şi puteţi deveni liderii de succes de mâine. Avem nevoie de o strategie la nivel naţional pentru liceeni, prin care aceştia îşi pot valorifica cunoştinţele în mod practic, descoperind totodată rolul lor ca viitori adulți, activi în domeniile de interes pentru ei“, a declarat prof. Daniela Vasilescu.

La finalul Conferinţei, cei 100 de beneficiari ai proiectului au primit din partea echipei FEDEVO mapa personalizată cu raportul de evaluare vocațională, diploma și adeverința de participare și au oferit comunității de elevi din care fac parte Resurse educaționale deschise – un padlet cu recenzii scrise și testimoniale video cu scopul de informare și conștientizare a importanței consilierii în carieră pentru luarea celor mai corecte decizii de viitor.

*************

„Descoperirea abilităţilor vocaţionale, primul pas către succes!“ este un proiect cofinanţat de Primăria Sectorului 2, care la finalul calendarului de activităţi, bifează atingerea scopului și a obiectivelor generale stabilite, elevii din cadrul grupului țintă dobândind o serie de competențe specifice și în același timp experiență în vederea pregătirii pentru alegerea viitorului profesional și integrarea pe piața muncii, în condițiile concurențiale în care vor acționa.

Mulțumim tuturor partenerilor pentru deschiderea de a colabora în aceste proiecte educaționale, de mare impact pentru tânăra generație! Împreună dăm valoare învăţării prin experienţă pentru a forma profesioniştii de mâine!

Exit mobile version