Diana, clasa a XII-a E: Am reușit să îmi văd toți colegii pe ecran, în fața mea, în același timp, iar discursurile și chipurile lor familiare m-au emoționat până la lacrimi

Pentru prima dată în istoria învățământului, cel puțin în România, elevii de clasa a XII-a au încheiat anul școlar online. S-au văzut pe internet, așa cum s-au văzut în ultimele două luni, iar Diana ne-a trimis câteva fotografii ca să ne arate că a păstrat tradiția și a îmbrăcat roba. Într-un mesaj emoționant ne-a povestit gândul cu care a încheiat ziua în care a absolvit clasa a XII-a E de la Colegiul Național ”Emanuil Gojdu”, Oradea

Iată mesajul:

“Ziua de azi a fost una emoționantă din mai multe puncte de vedere… împreună cu colegii mei și cu profesorii ce ne-au fost alături în toți acești ani, am marcat un eveniment inedit, trăit în împrejurări deosebite.

Inițial, credeam că festivitatea online nu se va putea compara cu cea obișnuită, de la școală sau teatru, dar emoțiile au fost mult mai copleșitoare.

Am reușit să îmi văd toți colegii pe ecran, în fața mea, în același timp, iar discursurile și chipurile lor familiare m-au emoționat până la lacrimi. M-am bucurat că am reușit să împărtășesc aceste clipe remarcabile alături de persoane dragi, și sunt nerăbdătoare să ne putem întâlni – sper că într-un timp cât mai scurt – la școală, pentru a trăi cu adevărat “ultimul sunet de clopoțel”.

Bineînțeles că mă cuprind emoțiile când mă gândesc că în curând va sosi Bacalaureatul… dar emoțiile mai mari nu sunt pentru examenul în sine, ci pentru condițiile diferite în care vom fi nevoiți să îl dăm.

Cu toate acestea, eu rămân pozitivă și mă gândesc cu seninătate la ceea ce va urma, și sper ca viitorul să îmi ofere o viață presărată cu momente satisfăcătoare.

Diana Tanc, absolventă a clasei a XII-a E, Colegiul Național ”Emanuil Gojdu”, Oradea”

Exit mobile version