Discuții despre plângeri penale între primarul Constanței și o elevă de liceu, pe subiectul burselor de merit. Vergil Chițac: „Domnișoară, să nu vă alegeți dumneavoastră cu plângere pentru că faceți presiuni înaintea votului”

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Asociația Elevilor din Constanța a acuzat, luni, că primarul Vergil Chițac vrea să taie bursele de merit ale elevilor în ședința consiliului local din 15 decembrie, potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanții elevilor. Marți, un moment tensionat a avut loc în cadrul ședinței Consiliului Local al Constanței, când primarul Vergil Chițac a intrat în contradictoriu cu o elevă de liceu, pe subiectul burselor de merit ale elevilor din municipiul Constanța. „Domnișoară, să nu vă alegeți dumneavoastră cu plângere pentru că faceți presiuni înaintea votului”, a spus primarul Vergil Chițac, potrivit infosudest.ro.

Președintele Asociației Elevilor din Constanța, Andreea Sabina Spătariu, i-a spus primarului, în cadrul ședinței, că elevii vor face plângere penală pe numele consilierilor care vor vota proiectul de hotărâre privind alocarea banilor pentru bursele sociale fără să fie incluse și bursele de merit. Vergil Chițac i-a spus că se poate trezi chiar ea cu plângere penală pentru că ”pune presiuni” asupra Consiliului Local înaintea procedurii de vot, potrivit infosudest.ro.

Ulterior, Chițac a spus că va supune bursele sociale la vot și că se va întâlni cu elevii în zilele ce urmează pentru a găsi soluții pentru susținerea burselor de merit din bugetul administrației locale, ținând cont că nu au fost alocați bani de la Guvern pentu acest lucru. Proiectul de hotărâre a fost respins cu 9 voturi pentru, 3 împotrivă și 14 abțineri.

În cursul zilei de 14 decembrie 2020, a fost publicat, pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța, proiectul de hotărâre a Consiliului Local, care are drept scop aprobarea numărului și cuantumurilor burselor școlare pentru semestrul I al anului școlar în curs, dar care nu prevedea alocarea fondurilor doar pentru bursa de ajutor social, au semnalat reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța într-un comunicat de presă.

Consiliul Județean al Elevilor Constanța consideră că inițiativa primarului Constanței este ilegală și profund discriminatorie, întrucât, conform legii, administrațiile publice locale au obligația de a acorda toate tipurile de bursă (de merit, de performanță, de studiu și de ajutor social), pentru toți elevii eligibili.

În cazul în care celelalte tipuri de bursă nu vor fi acordate, aproximativ 15.000 de elevi care învață în municipiul Constanța vor fi privați de dreptul la burse școlare, spun reorezentanți elevilor care au solicitat consilierilor locali și primarului Vergil Chițac să amendeze proiectul de hotărâre, în sensul în care aceasta să cuprindă sume de bani și pentru celelalte tipuri de bursă, conform art. 82 din Legea educației naționale nr. 1/2011, care prevede foarte clar că numărul și cuantumul tuturor tipurilor de bursă se stabilesc, anual, prin hotărâre a Consiliului Local.

„Faptul că, după luni de întârziere, primarul Constanței decide să ignore mii de elevi constănțeni, ne arată, de fapt, dezinteresul administrației publice locale față de întreaga comunitate școlară. Este inadmisibil ca, în urma intenției noastre de a avea o întrevedere cu domnul primar pe tema burselor, acesta să ignore în continuare nevoile elevilor și, mai mult decât atât, să încalce legea în mod flagrant.”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Județean al Elevilor Constanța.

Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea

Exit mobile version