DOCUMENT Până pe 29 mai, toate inspectoratele școlare au de stabilit și de transmis Ministerului Educației centrele în care se desfășoară proba scrisă de la Titularizare 2026

Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com

Toate inspectoratele școlare au de stabilit și de trimis Ministerului Educației, până la data de 29 mai, centrele de concurs în care se desfășoară proba scrisă de la Titularizare 2026, potrivit unui document al Ministerului Educației și Cercetării. Este vorba despre adresa nr. 26997 din 29.04.2026.

Conform adresei Ministerului Educației, tot până pe 29 mai, inspectoratele școlare au de transmis și disciplinele de concurs la care se solicită traducerea, specializarea şi limba maternă pentru care candidaţii au optat.

„Până la data de 29 mai 2026:

– inspectoratele şcolare trebuie să transmită, în scris, Centrului Naţional pentru Curriculum și Evaluare și Direcţiei Generale Management, Cariera Didactică și Reţea Școlară în învățământul Preuniversitar, la adresele de e-mail: office@rocnee.eu, titularizare.med@gmail.com, disciplinele de concurs la care se solicită traducerea, specializarea şi limba maternă pentru care candidaţii au optat, după ce aceste informații au fost înregistrate corect şi în aplicație (din raportul dedicat,,„Solicitari_traduceri_subiecte_concurs.xls” din meniul Rapoarte -> Statistici fişe înscriere).

– inspectoratele şcolare trebuie să stabilească centrele de concurs în care se desfășoară proba scrisă, să arondeze în aplicaţie candidații la respectivele centre de concurs și să comunice, în scris, Direcţiei Generale Management, Cariera Didactică și Reţea Școlară în Învăţământul Preuniversitar lista și datele de contact ale centrelor de concurs, prin e-mail, la adresa titularizare.med@gmail.com și, prin fax, la numărul 021/314.54.20”, se arată în documentul Ministerului Educației.

Dacă spațiul nu este suficient, vor fi pregătite încă 1-2 școli în care să aibă loc proba scrisă, conform sursei citate. Potrivit Ministerului Educației, în fiecare școală în care are loc proba scrisă se va asigura prezenţa personalului medical, precum şi a jandarmilor:

„În condiţiile în care spațiul nu este suficient, în vecinătatea fiecărui centru de concurs vor fi pregătite încă 1-2 unităţi de învăţământ în care vor fi asigurate condiţiile de desfășurare a probei scrise din data de 21 iulie 2026. La fiecare unitate de învăţământ din cadrul centrelor de concurs în care se va desfășura probă scrisă, în data de 21 iulie 2026, se va asigura prezenţa personalului medical, precum şi a jandarmilor pentru asigurarea ordinii publice.”

Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a transmis că, în mod excepțional, candidații la Titularizare 2026 pot prezenta în perioada de înscriere „doar documentul medical emis de un medic specializat de medicina muncii sau de un cabinet de medicina muncii, care atestă că sunt apți pentru prestarea activităţii didactice”. Conform sursei citate, aceștia au obligația de a depune la școală certificatul medical emis de medicul specialist de medicina muncii la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă.

Toți cei care vor să intre în Învățământ (profesori, personal didactic auxiliar și personal administrativ) vor fi evaluați psihiatric, potrivit unui ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății, document publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 55/3.335/2026. Regula se aplică și pentru funcțiile de conducere din școli și grădinițe.

Proiectul de ordonanță de urgență prin care Ministerul Educației și Cercetării propune deblocarea concursului de Titularizare de anul acesta a fost adoptat în ședința Executivului de joi, 16 aprilie. Amintim că aceste concursuri au fost blocate prin Legea 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, în iulie 2025.

Ce este Titularizarea

Documentul Ministerului Educației poate fi consultat mai jos:

Calendarul ocupării prin concurs naţional a posturilor didactice/ catedrelor declarate vacante/ rezervate în învățământul preuniversitar:

9) Ocuparea prin concurs naţional a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar:

a) înregistrarea, analizarea şi soluţionarea cererilor de concediu fără plată în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ şi transmiterea situaţiei la inspectoratele şcolare; Până la 4 mai 2026

b) aprobarea în consiliul de administraţie al ISJ/ISMB a listei posturilor didactice/catedrelor vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, publicate în vederea ocupării prin concurs; Termen: 4 mai 2026

c) verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs; Termen: 5 mai 2026

d) înregistrarea, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere, a dosarelor de înscriere ale candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2026; Perioada: 6-18 mai 2026

Perioada: 6-11 mai 2026 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online

e) verificarea și avizarea dosarelor candidaților de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare și desfășurare a concursului; Perioada: 7-20 mai 2026

Perioada: 12-15 mai 2026 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online

f) validarea fişelor de înscriere ale candidaţilor:

Perioada: 13-16 iulie 2026

Notă: (1) În perioada 6-18 mai 2026, respectiv în perioada 6-11 mai 2026 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online, pot depune dosare de înscriere şi cadrele didactice a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2025.

(2) În mod excepţional pot să prezinte adeverinţa de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 21 iulie 2026, până la ora 8.00 absolvenţii promoţiei 2026 (studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic). Absolvenţii promoţiei 2026 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

g) afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a:

Termen: 29 mai 2026

Notă: În perioada 25 mai-30 iunie 2026, candidaţii pot solicita, dacă este cazul, inspectoratelor şcolare/centrelor de înscriere la concurs corectarea datelor de înscriere la concurs.

h) organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe. Perioada: 8-30 iunie 2026

Notă: (1) În perioada 8-30 iunie 2026 pot participa la probele practice/orale şi inspecţiile la clasă şi cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2026.

(2) Cadrele didactice titulare solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pot participa la probele practice/orale în perioada 5–12 iunie 2026.

i) afişarea rezultatelor la probele practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă; Termen: 3 iulie 2026

j) afişarea datelor de înscriere reactualizate ale candidaţilor; Termen: 16 iulie 2026

k) desfășurarea probei scrise; Termen: 21 iulie 2026

l) comunicarea rezultatelor iniţiale; Termen: 28 iulie 2026

m) înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora comisiilor de soluţionare a contestaţiilor; Perioada: 28-29 iulie 2026

n) soluţionarea contestațiilor; Perioada: 29 iulie-3 august 2026

o) comunicarea rezultatelor finale; Termen: 4 august2026

p) repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) din Metodologie; Perioada: 5-6 august 2026

q) şedință de repartizare, în ordine, a:

Termen: 6 august 2026

r) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate; Termen: 7 august 2026

s) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. Perioada: 17-21 august 2026

Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Titularizare 2026. Educatoarele, învățătoarele, profesorii de sprijin și consilierii școlari au cele mai multe posturi titularizabile, potrivit datelor Ministerului Educației / Pentru educatoarele din creșe sunt peste 870 de posturi cu angajare pe perioadă nedeterminată
DOCUMENT Ce opțiuni au candidații care se înscriu la concursul național de Titularizare 2026, potrivit ISJ Cluj
De astăzi, 6 mai, încep înscrierile la Titularizare 2026. Lista actelor necesare pentru profesori și viitoarele cadre didactice / Calendarul concursului național de angajare în Învățământ
Fișa de înscriere la Titularizare 2026 – descarcă modelul. Ce documente au de pregătit profesorii care participă la concursul național
Actele necesare pentru înscrierea la Titularizare 2026 / Din acest an, evaluarea psihiatrică este obligatorie pentru toți cei care vor să lucreze în școli
Exit mobile version