DOCUMENT Profesorii să verifice dacă au finalizat activarea cardului de primă didactică pentru a primi cei 1.500 de lei, recomandă Ministerul Proiectelor Europene: Fără activare, sumele nu pot fi virate

Profesorii să verifice dacă au finalizat activarea cardului de primă didactică pentru a primi cei 1.500 de lei, recomandă Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Dacă nu au activat cardul sumele nu pot fi virate, mai precizează MIPE într-o postare pe Facebook. Amintim, Edupedu.ro a scris că profesorii din învățământul preuniversitar care beneficiază de Prima de carieră didactică de 1.500 de lei, aferentă anului școlar 2025-2026, trebuie să finalizeze activarea măsurii de sprijin până la 31 august 2026, potrivit unei informări transmise beneficiarilor, publicată de ISJ Buzău.

„Alimentarea primei de carieră didactică se realizează exclusiv pentru beneficiarii care au parcurs în prealabil procedura de activare a măsurii de susținere. Vă recomandăm să verificați dacă ați finalizat acest pas — fără activare, sumele nu pot fi virate”, spune Ministerul. Pentru personalul din învățământul universitar, termenul este 30 septembrie 2026.

Potrivit ministerului, „până la acest moment, au fost alimentate 108.973 carduri activate aferente măsurilor de susținere pentru personalul didactic din mediul universitar de stat și preuniversitar de stat”.

Măsura se adresează personalului aflat în activitate în anul școlar/universitar 2025–2026, după cum urmează:

Începând cu anul școlar/universitar 2025–2026, cardul aferent măsurii de susținere trebuie activat înainte de utilizare — atât de beneficiarii care dețin carduri emise în perioada 2023–2024, cât și de beneficiarii noi.

Activarea se face prin:

Prima de carieră didactică pentru 2025–2026 are o valoare netă de 1.500 lei și se acordă începând cu luna mai 2026.

Cel puțin 65% din sumă trebuie utilizat pentru cursuri de pregătire profesională avizate sau acreditate de Ministerul Educației și Cercetării. Lista cursurilor și a furnizorilor acreditați este disponibilă pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării.

Termen-limită de utilizare

Plățile pot fi efectuate de către beneficiari până la:

Beneficiarii au obligația de a încărca în aplicația informatică a Serviciului de Telecomunicații Speciale certificatul de participare sau absolvire, în termen de maximum 5 luni de la data utilizării sumei pentru formare profesională.

DESCARCĂ Pașii pentru activarea cardului
Exit mobile version