Ecaterina Andronescu și Daniel Breaz, numele cu cele mai mari șanse să conducă Ministerele Educației și Cercetării – Surse

Ecaterina Andronescu / Foto: Inquam Photos - George Calin

Ecaterina Andronescu are cele mai mari șanse să ocupe fotoliul de ministru al Educației, iar Daniel Breaz poziția de ministru al Cercetării, au declarat surse politice și apropiate ministerelor, pentru Edupedu.ro. Contactată de Edupedu.ro, Ecaterina Andronescu a declarat: “Știri se dau atât de multe, încât eu prefer să nu le comentez, că nu au nicio legătură cu zona științelor exacte, din care provin eu. Când o să am o știre, v-o dau eu”.

Potrivit surselor Edupedu.ro, Liviu Dragnea i-a propus încă de la finalul verii Ecaterinei Andronescu fotoliul de ministru al Educației; dacă inițial ar fi refuzat poziția, ulterior Andronescu a revenit și ar fi acceptat, cu condiția să primească șefia PSD București și să fie propunerea de premier, la o eventuală schimbare a Vioricăi Dăncilă din această funcție.

La Cercetare, numele vehiculat acum să preia cabinetul este Daniel Breaz, rectorul Universității “1 Decembrie 1918” Alba Iulia și senator PSD de Alba. La începutul lunii, Breaz a fost în pole-position pentru șefia Educației. La negocierile din acel moment, Ecaterina Andronescu refuzase fotoliul, potrivit surselor noastre.

Însă Breaz nu este singura variantă luată în calcul pentru Cercetare, în negocierile din acest moment. Potrivit surselor Edupedu.ro, și gălăţeanul Lucian Georgescu – fost ministru al Cercetării, este în cărți, însă ar deveni favorit dacă premierul Viorel Ștefan, tot din Galați, pleacă la ASF (detalii aici).

Foto: InquamPhotos / George Călin

Îți plac informațiile pe care le găsești la noi? Susține Edupedu.ro!
Become a Patron!

Exit mobile version