Echinocțiul de toamnă 2022: Toamna astronomică a început astăzi la ora 04:04 / Ziua este aproximativ egală cu noaptea

Foto: Pexels.com

Pe 23 septembrie, din punct de vedere astronomic, începe oficial anotimpul toamna în momentul în care se produce echinocțiul de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°, notează Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” pe blogul său, www.astro-urseanu.ro.

În România, fenomenul a avut loc dimineață, la orele 04 și 04 minute. La latitudinile țării noastre, în aceste zile, Soarele va culmina la amiază la o înălțime medie de 45°, ceea ce reprezintă jumătatea distanței unghiulare dintre zenit și orizont, potrivit sursei citate. Ziua va fi aproximativ egală cu noaptea.

“Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopților să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstițiului de iarnă”, conform astronomilor. Dacă în întreaga emisferă nordică toamna se instalează, în emisfera sudică echinocțiul aduce anotimpul primăvara, scrie agenția de presă Agerpres.

Ce se întâmplă de echinocțiu. Explicația astronomilor

“Punctul echinocțiului de toamnă, numit și „punct autumnal” , se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică. Aflându-se deci la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților.

Singurele excepții le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord începând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primăvară”, mai notează cei de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, subunitate a Muzeului Municipiului București.

Foto: astro-urseanu.ro
Fenomenul nu se produce anual la aceeași dată

De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeaşi dată datorită faptului că anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De când a fost alcătuit calendarul gregorian (1582), echinocţiul de toamnă s-a produs în zilele de 21, 22, 23 sau 24 septembrie, mai des însă la 22 sau 23 septembrie, mai notează Agerpres.

Cele două puncte de pe ecliptică în care se află Soarele în momentul echinocţiului se numesc puncte echinocţiale, fiind denumite punctul vernal şi, respectiv, punctul autumnal. Cuvântul “echinocţiu” derivă din cuvântul francez “équinoxe”, care, la rândul lui, provine din latinescul “aequinoctium”, format din “aequus” – “egal” şi “nox”, “noctis” – “noapte”, mai scrie sursa citată.

Exit mobile version