Eduard Novak, propunerea pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, singurul campion paralimpic din istoria României: Sportul mă defineşte, mă determină să-mi depăşesc orice limită

Sursa foto: Facebook.com Eduard Novak

Eduard Novak, propunerea UDMR pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, este preşedintele Federaţiei Române de Ciclism şi singurul campion paralimpic din istoria României. Novak, în vârstă de 44 de ani, se declară convins de faptul că poate să facă “lucruri grozave” pentru sportul românesc, pentru tinerii talentaţi şi pentru campioni. El îşi propune să ajute la “stabilirea unei direcţii care să influenţeze pozitiv viitorul sportului românesc”, scrie News.ro.

“Sunt extrem de onorat să fiu propunerea UDMR pentru Ministerul Sportului şi le mulţumesc pentru încredere. Mă bucur că toate eforturile şi realizările mele de până acum atât ca sportiv, cât şi ca mentor sau preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism m-au condus către această propunere. Sunt conştient de munca pe care o presupune această funcţie, de provocările pe care le implică, dar sunt convins că pot, alături de echipa potrivită, să fac lucruri grozave pentru sportul românesc, pentru tinerii talentaţi şi pentru campionii noştri. Rolul sportului în viaţa noastră, a fiecăruia, e esenţial, şi nu cred că există cineva care să conteste asta. Îmi doresc să îmi aduc contribuţia la stabilirea unei direcţii care să influenţeze pozitiv viitorul sportului românesc, iar dezvoltarea să fie elementul cheie regăsit în toate segmentele sportive. Avem nevoie să cunoaştem mai mult ca oricând ce e fairplay-ul, să ne aplaudăm campionii, să îi încurajăm pe cei cu potenţial şi să ducem cât mai departe sportul românesc oriunde în lume”, a notat Eduard Novak pe Facebook după ce UDMR a anunţat că sportivul paralimpic este propunerea sa pentru MTS.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

Exit mobile version