Elevii din 14 școli din București au orarul modificat luni, după alegerile prezidențiale, anunță șeful ISMB, Florian Lixandru: Încep programul la ora 10:00 și vor reduce orele cu 10 minute

Foto: ISMB

Elevii din București vor face ore cu prezență fizică luni, pe 19 mai, după alegerile prezidențiale de duminică, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), Florian Lixandru, potrivit Agerpres. Doar „patru unității de învățământ din Sectorul 6 și 10 școli din Sectorul 3 vor începe programul la ora 10:00 și vor reduce orele cu zece minute, în rest, toate școlile funcționează cu program normal, cu prezență fizică”, a detaliat acesta.

„Pentru ziua de luni au cerut modificarea programului, în sensul că vor începe programul la ora 10:00 și vor reduce orele cu zece minute, un număr de patru unității de învățământ din Sectorul 6 și 10 unități din Sectorul 3. În rest, toate școlile funcționează cu program normal, toate cu prezență fizică, conform programului normal de lucru. Doar aceste unități au cerut modificarea programului”, a declarat inspectorul general. 

Duminică are loc cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, iar în multe dintre unitățile de învățământ vor fi organizate secții de votare.

Știre în curs de actualizare.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version