Elevii, părinții și cadrele didactice nu trebuie să cheltuiască nimic pentru participarea la competiții școlare – clarificare într-un proiect de modificare a normelor privind olimpiadele și concursurile școlare / Susținerea financiară este limitată explicit la „concursuri recunoscute și finanțate de Minister”

Foto: Facebook.com/ Bogdan Suruciuc

„Participarea elevilor și a cadrelor didactice la competițiile școlare nu presupune nicio contribuție financiară din partea acestora sau a părinților/aparținătorilor legali ai elevilor și nu este condiționată de achiziții de obiecte, materiale didactice, foi de concurs, reviste, cărți, manuale școlare etc.” Prevederea este inclusă într-un proiect de modificare a legislației în vigoare cu privire la cheltuielile cu organizarea și desfășurarea olimpiadelor și concursurilor școlare, proiect pus în consultare azi, 18 august de Ministerul Educației și Cercetării.

Același proiect introduce prevederi ce limitează explicit competițiile școlare pentru care MEC acoperă taxele de participare și alte forme de sprijin financiar la acele competiții recunoscute și finanțate de Minister. În cazul competițiilor internaționale, o formulă referitoare la elevi selectați de MEC „pentru a participa la competiții pe locuri finanțate de minister” înlocuiește formula generică folosită până acum, de elevi din loturi care participă la „competiții școlare organizate în străinătate” – detalii mai jos

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, „este necesară o precizare explicită privind caracterul gratuit al participării elevilor și cadrelor didactice la competițiile școlare, astfel încât participarea acestora să nu presupună contribuții financiare din partea lor sau a părinților/aparținătorilor legali și să nu fie condiționată de achiziționarea unor obiecte, materiale sau alte produse necesare desfășurării activităților”.

Aceeași notă de fundamentare arată că era necesară o precizare clară în norme că listele competițiilor recunoscute de MEC și cele nominale cu elevii care beneficiază de stimulente financiare, cu profesorii care i-au pregătit și școlile de proveniență se aprobă anual. Drept urmare, proiectul de HG pus în consultare introduce două noi prevederi în acest sens:

Limitări normative pentru susținerea financiară acordată dă autorități

Până acum, normele privind cheltuielile cu organizarea olimpiadelor și concursurilor școlare prevedeau că este un drept al elevilor să e fie acoperite taxele de participare și alte forme de susținere financiare și organizatorică, în cazul celor „care fac parte din loturile României participante la etapa internațională a competițiilor școlare organizate în străinătate, conform prevederilor legale în vigoare”.

Schimbările propuse acum limitează această formă de sprijin la elevii care participă la competiții internaționale „pe locuri finanțate de minister”:

Iar la Articolul 1, ce prezintă acoperirea acestor norme metodologice, menționează în urma modificărilor faptul că că se referă la cheltuieli legate de olimpiade, concursuri și alte activități „recunoscute și finanțate de Ministerul Educației și Cercetării”: 

Potrivit notei de fundamentare, „este necesară clarificarea sferei competițiilor pentru care sunt aplicabile prevederile referitoare la cheltuielile cu organizarea și desfășurarea acestora, prin raportarea la competițiile recunoscute și finanțate de Ministerul Educației și Cercetării. Totodată, este necesară reglementarea modalității de stabilire, respectiv aprobare anuală, a listelor competițiilor naționale și internaționale finanțate, precum și a listelor nominale ale beneficiarilor stimulentelor financiare.”

Alte schimbări:

Același proiect de HG introduce schimbări cu privire la posibilitatea de cazare a elevilor participanți la competiții școlare și a profesorilor care fac parte din diverse comisii implicate. Dacă, potrivit normelor în vigoare, aceștia puteau să se cazeze, în cazul hotelurilor, la unități de cel mult 3 stele, acum se formula este: cazare și masă „în hoteluri, în limita sumei alocate conform legislației în vigoare”.

Și același proiect introduce o nouă prevedere potrivit căreia, în cazul stimulentelor pentru elevii cu rezultate în competiții sportive internaționale, cuantumul e stabilit de Federația Sportului Școlar și Universitar.

Proiectul de ordin, integral:

Nota de fundamentare a proiectului de ordin:

Exit mobile version