Experți internaționali în literație, la o conferință pentru profesori și specialiști în Educație, pe 9-10 martie, în București

Foto: Teach for Romania

Conferință pentru cadrele didactice și profesioniștii din Educație care vor să intre în dialog cu experți internaționali, anunțată la București de Asociația Teach for Romania și Fundația Noi Orizonturi. Evenimentul se va desfășura pe durata a două zile, 9 și 10 martie, în campusul Universității Româno-Americane, prima zi fiind pe bază de bilet, iar a doua dedicată decidenților și actorilor implicați în politicile educaționale relevante, potrivit unui comunicat de presă primit la redacție.

În prima zi, cu acces gratuit, vor avea loc sesiuni plenare alături de cercetători și practicieni internaționali, cu experiență de zeci de ani în domeniul literației, conform organizatorilor. Această zi este dedicată educatorilor, învățătorilor, profesorilor, managerilor școlari, inspectorilor școlar, profesorilor metodiști, formatorilor și altor specialiști din domeniul educației, indiferent de mediul în care activează. Detalii și înscrieri pe pagina dedicată.

Participă:

Conform paginii conferinței, „Dr. William G. Brozo este profesor emerit de literatură la Universitatea George Mason din Fairfax, Virginia, SUA. A obținut diploma de licență la Universitatea din Carolina de Nord și masterul și doctoratul la Universitatea din Carolina de Sud. Este autorul a numeroase cărți și articole științifice despre dezvoltarea literației pentru copii și tineri. Dr. Brozo este de asemenea autor contribuitor la Pearson Common Core Literature și Pearson iLit, o platformă digitală pentru cititorii adolescenți care întâmpină dificultăți. A fost de asemenea membru al Comisiei de Alfabetizare pentru Adolescenți a Asociației Internaționale de Literație, al Comitetului de Literație pentru Adolescenți și fost președinte al grupului de lucru PISA/PIRLS. A fost co-cercetător într-o echipă de granturi Carnegie care a compilat un raport important despre cele mai bune practici în literație pentru adolescenți.

În calitate de consultant internațional, Dr. Brozo a oferit susținere profesorilor și ministerelor educației în domeniul literației în numeroase țări, din Balcani până în Golful Persic. În România, Dr. Brozo a oferit consultanță pentru proiectele Reading to Learn și ROSE. Este evaluator expert în ELINET, o rețea de profesioniști în domeniul literației din Europa, în cadrul căreia activează în prezent ca membru al consiliului de conducere. De asemenea, a fost contribuit la PISA 2018 Assessment Framework”.

„Dr. Sari Sulkunen lucrează ca profesor asociat în domeniul multiliterației al Departamentului de Studii de Limbă și Comunicare, Universitatea din Jyväskylä, Finlanda. Este autoarea a numeroase articole de cercetare concentrate pe literație ca disciplină de învățare și alfabetizarea adolescenților și a adulților. A lucrat în mai multe proiecte internaționale începând din anii ’90, cum ar fi Programme for International Student Assessment (PISA)  al OECD și Programme for International Assessment of Adult Competencies (PIAAC). De asemenea, a făcut parte din grupuri de experți internaționali în domeniul literației, cum ar fi Grupul de Înalți Experți în Literație al Comisiei Europene (2011–2012), Grupul de Experți în Lectură pentru PISA 2018. În ultimii ani, cercetările ei s-au concentrat pe literația ca disciplină și practicile legate de învățarea literaturii în toate disciplinele școlare, în special istorie, dar și multi-alfabetizarea profesională în muncile calificate”, potrivit detaliilor de pe site-ul evenimentului.

„Dr. Charles Temple a absolvit studiile doctorale în domeniul dezvoltării literației și al educației comparative internaționale la Universitatea din Virginia în 1978, după care a predat timp de aproape 40 de ani la Hobart și William Smith Colleges din Geneva, New York, SUA, înainte de a se pensiona în 2019 ca profesor emerit de educație și profesor Kinghorn de educație globală. A scris numeroase manuale despre predarea literației și literatura pentru copii, manuale pentru elevii din ciclul primar și gimnazial și cărți pentru copii. În 1996, a co-fondat în România proiectul Reading and Writing for Critical Thinking (RWCT), care – cu finanțare de la Open Society Institute și în colaborare cu International Literacy Association – s-a extins în peste 40 de țări de pe cinci continente și a implicat sute de mii de profesori. A lucrat cu scriitori și ilustratori romi din România și din alte țări central și est-europene pentru a realiza cărți relevante din punct de vedere cultural pentru copiii romi, iar în ultimii ani a colaborat cu CODE Canada, USAID și Banca Mondială în proiecte care au avut ca rezultat cărți pentru copii scrise la niveluri succesive de citire în Africa de Vest şi de Est şi Asia Centrală. A fost bursier Fulbright în Portugalia și România. Împreună cu soția sa, Dr. Codruţa Temple din Cluj-Napoca, România, lucrează ca și consultant voluntar pentru proiectul Școli cu Sclipici al Fundației Noi Orizonturi”, potrivit organizatorilor.

„Alma mater-ul Codruței Temple este Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Filologie, unde a absolvit secția engleză-franceză în 1983. După ce s-a mutat în SUA, a obținut titlul de doctor în literație și lingvistică de la Universitatea Syracuse în 2008. De atunci, predă Literație în limba a doua și de Lingvistică aplicată la Departamentului de Limbi Moderne de la SUNY Cortland (Universitatea de Stat din New York), unde este și șef de catedră. Codruța este autoarea și co-autoarea mai multor articole și manuale despre dezvoltarea literației. În 2005-2006, a fost formator voluntar în proiectul Academic Success for Roma Children, care a urmărit pregătirea profesorilor din școlile primare din mai multe țări central și est-europene pentru a dezvolta competențele de literație de bază ale copiilor din medii socio-economice defavorizate, proiect în care s-au elaborate primele versiuni ale materialelor dezvoltate în continuare prin proiectul „Scoli cu Sclipici” al Fundației Noi Orizonturi. În ultimii doi ani, Codruța a oferit consultanță, în mod voluntar, în „Scoli cu Sclipici”.”, potrivit sursei citate.

Prof. Constantin Lomaca, lider în educație, deține o  experiență internațională vastă. Profesor și membru fondator al Școlii Românești din Sydney, Australia (1992-2015), acum domnul Lomaca este Head of Science al Departamentului de Științe la Franconian International School din Germania. Mai mult, el a fost coordonator de program în limba română la radio 2RRR din Sydney. Prof Constantin Lomaca predă chimie, biologie, fizică, filosofie pentru copii, Teoria Cunoașterii și Perspective Globale. A publicat articole în diverse publicații educaționale și facilitează ateliere de gândire critică, învățarea pe bază de anchetă, planificare inversă și evaluare autentică. Are și o vastă experiență în planificarea curriculumului și a comunităților de învățare profesională.

Ziua de 10 martie „este dedicată specialiștilor cu rol activ în definirea și implementarea unor soluții strategice de politică publică, reprezentanți ai mediului universitar, inspectori școlari și directori CCD, directori de licee pedagogice și de școli care își doresc schimbări sustenabile, specialiști – practicieni din mediul nonguvernamental”, mai arată comunicatul.

Exit mobile version