Festival-concurs de teatru pe echipe, public speaking și recitări pentru elevi de liceu, organizat de Colegiul “Mihail Cantacuzino” din Sinaia / Înscrieri până pe 8 sau 25 februarie

Foto: © Joyce Vincent | Dreamstime.com

Elevii de liceu din țară pot participa la festivalul-concurs de artă teatrală “Primavera”, organizat de Colegiul “Mihail Cantacuzino” din Sinaia pe 4 secțiuni: teatru pe echipe, public speaking, one man show și recitare de poezii, potrivit unui comunicat al organizatorilor, remis EduPedu.ro. Înscrierile sunt deschise până pe 8 februarie pentru concursul de public speaking și până pe 25 februarie pentru celelalte secțiuni – detalii mai jos.

Pentru concursul de vorbire în public, înscrierea participanților se face prin completarea acestui formular, până la data de 8 februarie 2023. Urmează ca joi, 9 februarie, să aibă loc un webinar de două ore despre structurarea discursului. Apoi, “până la data de 1 martie 2023, ora 00:00, participanții vor trimite prin wetransfer.com o filmare care îl prezintă pe participant susținând un discurs. Se vor selecta maximum 12 participanţi care vor participa direct la etapa finală; rezultatul selecţiei va fi anunţat participanţilor prin e-mail la data de 7 martie 2023”, conform comunicatului. Ei vor participa în finală cu același discurs trimis organizatorilor (se acceptă modificările inerente susţinerii libere a discursului).

Pentru concursul de teatru pe echipe, cel de one man show și recitare “Din drag de Nichita”, elevii trebuie să trimită online “până la data de 25 februarie 2023, ora 23:59 (8 februarie 2023 – înscrierea pentru concursul de public-speaking), 15-20 de minute filmate din piesa înscrisă în concurs sau 10 minute din poezia, monologul sau improvizația pe care le vor înscrie, împreună cu formularul tip anexat și cu declarații-tip de acord parental pentru concurenții minori la adresa ong.prahova.excelsior@gmail.com”, se arată în comunicat.

Piesa prezentată în etapa finală a concursului la secțiunea de interpretare teatrală nu trebuie să depășească 60 de minute, iar prestațiile prezentate în celelalte secțiuni nu trebuie să depășească 10 minute. O trupă de teatru se poate înscrie cu un spectacol având minimum două personaje, umane sau de alt tip (marionete, păpuși, umbre, roboți etc.) după un text original sau adaptat, în limba română sau o limbă de circulație internațională. În finală vor fi selectate doar 10 trupe de teatru.

Calitatea filmării atât din punct de vedere artistic, cât și tehnic, reprezintă principalele criterii in preselecție. Filmările pot fi urcate pe YouTube sau pe WeTransfer, iar aceste link-uri se trimit pe mail-ul indicat alături de celelalte documente (mai jos).

Etapa finală: Trupele și ceilalți tinerii selectați prin preselecție, care vor participa la etapa finală, desfășurată în format fizic, în perioada 7-9 aprilie 2023, la Sinaia, vor fi anunțați până la data de 7 martie 2023, via mail.

Pentru finala de la Sinaia, organizatorii anunță vizite gratuite în oraș, în “3 zile de competiţie teatrală, recitări, monologuri sau improvizație teatrală, de educare a vorbitului în public”, cu “2 workshopuri susţinute de studenți la UNATC/actori consacrați, 4 întâlniri de tip Q&A cu personalități marcante ale vieții publice, un webinar cu tema ”Organizarea şi susţinerea unui discurs”, spectacole de teatru, expoziții de pictură, desen și de produse hand-made”, mai scrie în comunicat.

Descarcă formularul de înscriere și acordul parental pentru elevii minori pentru participarea la festivalul de arte teatrale “Primavera” 2023 – aici, document .docx. Varianta .pdf, aici.

Foto: © Joyce Vincent | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version