Florida adoptă o lege ce interzice predarea în şcolile primare a temelor privind identitatea de gen şi orientarea sexuală

Foto: Magda Ehlers - Pexels.com

Senatul statului american Florida a aprobat marţi o lege controversată care interzice predarea în şcolile primare publice a subiectelor privind identitatea de gen şi orientarea sexuală, o decizie care, potrivit criticilor săi, i-ar putea prejudicia pe tinerii din comunitatea LGBT+, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Legea, intitulată oficial ‘Drepturile parentale în educaţie’, dar supranumită de opozanţi ‘Don’t say gay’ (‘Nu spuneţi gay’), va merge la promulgare la guvernatorul republican Ron DeSantis, care era deja favorabil iniţiativei.

Legea, care se va aplica de la grădiniţă şi până la clasa a 3-a, şi anume copiilor între 5 şi 9 ani, le interzice profesorilor să evoce identitatea de gen şi orientarea sexuală ‘într-un mod nepotrivit pentru vârsta sau dezvoltarea elevilor’, o formulare care, potrivit criticilor, ar putea extinde aplicarea textului la elevi mai mari.

Părinţii vor putea da în judecată districtele şcolare despre care consideră că au încălcat prevederile legii.

Republicanii dau însă asigurări că textul nu interzice discuţiile spontane pe aceste subiecte între profesori şi elevi, ci doar includerea lor în programa şcolară.

‘Conducătorii Floridei au decis că legi bazate pe ură şi discriminare sunt mai importante decât faptul că elevii noştri îşi revin după pandemie’, a criticat pe Twitter ministrul federal al educaţiei, Miguel Cardona.

Asociaţia de apărare a persoanelor LGBT+, Equality Florida, i-a acuzat la rândul său pe ‘legislatori că se aliază cu mulţimile pline de ură care lansează injurii anti-LGBTQ împotriva persoanelor care caută, pur şi simplu, un refugiu în şcoală unde să poată fi ele însele fără a se ascunde’.

Sute de elevi au manifestat în ultimele zile împotriva acestei legi în faţa legislativului Floridei, la Tallahassee.

Conservatorii din acest stat duc de mai multe luni o ofensivă în domeniul educaţional. La 24 februarie, Camera Reprezentanţilor din Florida a adoptat o lege care restrânge predarea subiectelor legate de rasă în şcolile publice, textul vizând, fără a o numi, ‘teoria critică a raselor’.

Exit mobile version