Florin Cîţu: Creşterile salariale pentru profesori, atât cea de la 1 ianuarie, cât şi cea de la 1 septembrie sunt prinse în Bugetul pentru 2020. “Mulţumesc premierului pentru înţelegere”

26.062 de vizualizări
Ministrul Finanţelor a anunţat după şedinţa de Guvern că a inclus în bugetul pe 2020 ambele creşteri salariale pentru profesori, prevăzute de lege pentru anul viitor, atât cea de la 1 ianuarie, cât şi cea de la 1 septembrie.

Florin Cîţu a declarat: “Salariile profesorilor au fost incluse, atât creşterea de la 1 ianuarie cu 1/4  din diferenţa până la 2022, dar şi creşterea de la 1 septembrie care aduce salariile la grila din 2022. Este inclusă în buget ca să nu mai existe niciun fel de dezbatere în spaţiul public. Ştiu şi mulţumesc premierului pentru înţelegere. A fost o decizie pe care ministerul Finanţelor a anunţat-o ieri, deci să nu mai avem discuţia despre asta în spaţiul public”

Anunţul ministrului vine după ce marţi Edupedu.ro a scris, citând surse guvernamentale, că proiectul de buget pentru 2020 nu prevede majorările salariale pentru profesori, de la 1 septembrie 2020.

Tot marţi Ludovic Orban a declarat despre această majorare programată pentru luna septembrie 2020 că “e suficient, există o creştere pe care am alocat-o de la 1 ianuarie, cred că foarte mulţi profesori, foarte multe cadre didactice, pot să înţeleagă situaţia bugetară în care ne găsim şi că o astfel de creştere în avans, de la 1 septembrie, este foarte greu de finanţat”.

“Nu am luat o decizie definitivă. Dacă mă întrebaţi pe mine, eu nu cred că există resurse pentru a putea susţine aceste creşteri”, declara marţi premierul.

Reamintim că în Ordonanța de Urgență 114/2018, e prevăzut că profesorii vor avea în 2020 o creștere de 75% din diferența rămasă (n.r. restul rămas dupa creșterea de 25% din septembrie 2019) până la grila de salarizare prevăzută în Legea 153 a salariilor. Creșterea va avea loc în felul următor:

  • 1 ianuarie 2020  – 25% din diferența rămasă până la grilă
  • 1 septembrie 2020 – restul până la salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.

Concret, dacă un profesor ar avea de primit încă 100 de lei ca să ajungă la nivelul grilei din 2022, atunci el a primit 25 de lei de la 1 ianuarie 2019, 25 de lei va primi de la 1 ianuarie 2020 și 50 de lei de la 1 septembrie 2020.

„De la 1 septembrie 2020 va avea loc aplicarea devansată, în trei etape, a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022 în Legea-cadru nr. 153/2017. Modificarea va viza personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere, de întrumare și control din învățământ”, potrivit textului citat.

După alineatul (4) al articolului 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, s-a introdus un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul conținut:

(4^1) Prin excepție de la prevederile alin. (4), personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere și personalul de îndrumare și control din învățământ, beneficiază

a) începând cu 1 ianuarie 2019 de prima tranșă de ¼ din diferența dintre salariul de bază prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018;

b) începând cu 1 ianuarie 2020 de a doua tranșă de ¼ din diferența dintre salariul de bază prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018;

c) începând cu 1 septembrie 2020 de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.”

În proiectul de buget pentru anul 2020, publicat marţi în transparenţă decizională, cheltuielile de personal pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării au fost anul acesta (2019) de 20.868.259 mii lei, iar pentru anul 2020 erau estimate le 22.094.937 mii lei, adică o sumă cu 1,22 miliarde mai mare. Procentual, este vorba despre o creștere de 5,88 puncte. Creșterea de sub 6% venea în condițiile în care ar fi trebui să acopere creșterea cu 25% a salariilor în tot sectorul de învățământ, prevăzută de Legea 153/2017, a salarizării unitare, de la 1 ianuarie 2020, plus creșterea de 50% până la grila de salarizare din 2022, prevăzută pentru cadrele didactice de OUG 114/2018. Tot aici erau incluse şi cheltuielile de personal ale aparatului fostului minister al Cercetării, comasat cu Educaţia.

FOTO: gov.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Subiectele și baremele de corectare de la Titularizare 2023 – Învățători au fost publicate. Utilizarea tehnologiei în comunicare, subiect la metodica predării Limbii române

Subiectele și baremele de la Titularizare 2023 pentru profesorii de învățământ primar au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00. Proba scrisă a concursului național a avut loc între…
Vezi articolul

Profesorii trebuie să realizeze cursurile de pregătire chiar și pentru un singur elev care va veni la școală, dar în același timp trebuie să facă și pregătire online cu elevii care stau acasă, potrivit ministrului Educației

Profesorii trebuie să realizeze cursurile de pregătire chiar și pentru un singur elev, dacă un singur elev va alege să vină la școală, spune ministrul Educației potrivit digi24.ro. Același profesor,…
Vezi articolul

Ședință publică a sindicatelor profesorilor, pe tema grevei din școli, organizată miercuri, la ora 16, în prezența presei. Premierul Ciucă, Marcel Ciolacu, Ligia Deca, Marius Budăi și Adrian Câciu au fost invitați de la ora 17

Miercuri, 24 mai, are loc o ședință a sindicatelor din Educație, pe tema grevei profesorilor, la care sunt invitați reprezentanții Guvernului, după cum au anunțat ieri liderii de sindicat. Angajații…
Vezi articolul