Franța: Liceele au voie să mute cel mult jumătate din predare online, dar “e preferată prezența 100% la clasă”

Ministrul francez al Educației, Jean-Michel Blanquer / Foto: captură - Facebook.com

Liceele franceze au permisiunea, începând de săptămâna aceasta, să mute până la 50% din activitatea de predare online, conform unui anunț făcut săptămâna trecută de ministrul Educației, Jean-Michel Blanquer, citat de ediția franceză a The Local.

Elevii trebuie în continuare să petreacă cel puțin jumătate din timpul de școală în clasă, iar autoritățile insistă că preferă “prezența 100%” față în față. Dar fiecare liceu are posibilitatea să decidă singur în ce proporție mută predarea online, în limita de 50%, în funcție de situația comunității locale, ca măsură de combatere a pandemiei Covid-19.

Elevii mai mici trebuie în continuare să meargă la școală, ca până acum, în conformitate cu argumentul guvernului potrivit căruia închiderea școlii afectează grav educația copiilor, mai ales a celor din medii dezavantajate.

Opțiunea privind liceele a fost decisă în contextul în care, săptămâna trecută, guvernul a decis să prelungească până la 1 decembrie actuala perioadă de restricții severe, în care a fost limitată mult libertatea de mișcare, iar localurile și multe afaceri au fost închise.

Tot săptămâna trecută, autoritățile au mai anunțat că nici anul acesta școlar nu va fi organizat Bacalaureatul, urmând să aibă loc doar teste de specializare și o evaluare a activității de peste an.

Deciziile vin într-un moment în care decizia guvernului de a ține școlile deschise, în pofida lockdown-ului extins, a determinat proteste soldate cu ciocniri între elevi de liceu și poliție, dar și manifestații ale sindicatelor din învățământ.

Exit mobile version