Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a îndemnat joi pe liceeni„să mai lase telefoanele” şi „să citească mai mult”, scrie Agerpres care citează Reuters. Șeful statului francez le-a vorbit unor elevi de liceu în cadrul unei vizite la Villers-Cotterets, în nordul Franţei. Emmanuel Macron a insistat asupra unei „zile fără ecrane” pe lună pentru toţi şi asupra unei interdicţii generale a reţelelor de socializare pentru cei sub 15 ani. Declarațiile vin în contextul în care tot joi, la inițiativa președintelui francez, a avut loc o videoconferință cu lideri ai UE despre interzicerea rețelelor sociale sub 15 ani, așa cum prevede un proiect în Franța.
Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a îndemnat joi pe adolescenţi „să mai închidă telefoanele şi să citească mai mult”.
Șeful de stat francez s-a aflat într-o vizită oficială la Villers-Cotterets, în nordul Franţei, ce a avut ca scop promovarea lecturii și a „deconectării” de la ecrane. Vizita face parte dintr-o inițiativă mai amplă de a interzice rețelele sociale pentru cei mai tineri.
„V-am lăsat în această junglă şi v-a furat atenţia”, le-a spus Macron elevilor de liceu, vorbind despre lipsa regulilor privind reţelele de socializare.
„Trebuie să încetinim ritmul şi să vă ajutăm să deveniţi adulţi şi, mai presus de toate, cetăţeni. De aceea, ceea ce vrem să facem este să spunem că înainte de 15 ani, gata cu reţelele de socializare. Şi am dori, o dată pe lună, să avem o zi offline… pentru a arăta că este posibil”, a mai spus preşedintele francez.
El a precizat că această zi ar putea fi folosită pentru a citi cu voce tare, a face teatru sau alte activităţi.
Elevii de liceu au avut reacţii diferite în ceea ce priveşte posibilitatea introducerii acestei interdicţii.
„Cred că este mai degrabă responsabilitatea părinţilor să-şi verifice copiii’, a spus Erdem Duran, în vârstă de 12 ani. Nici Fabien Andronic, în vârstă de 15 ani, nu a fost de acord cu o interdicţia. ‘Îmi plac reţelele sociale, învăţăm multe acolo’, a spus el.
O altă elevă, în vârstă de 15 ani, a fost de acord cu o interdicţie pentru cei sub 15 ani, astfel încât aceştia să poată fi protejaţi: „Pe reţelele sociale există hărţuire cibernetică’, a subliniat ea.
Un lucru asupra căruia toţi au fost de acord a fost că majoritatea tinerilor ar găsi o modalitate de a ocoli o interdicţie. Spre exemplu, Australia a înregistrat o creştere uriaşă a descărcărilor de reţele private virtuale (VPN) de când a introdus interdicţia privind utilizarea reţelelor sociale, deoarece utilizatorii încearcă să ocolească măsura de acces la platformele restricţionate, mai scrie Reuters.
Un elev l-a întrebat pe președintele francez în cel limbă citește cărți. A răspuns că preferă în franceză.
Macron a organizat un apel video cu alţi lideri ai UE pentru a promova o abordare coordonată. Conferinţa se concentrează pe crearea unei ‘majorităţi digitale’ în Europa, limitând accesul copiilor sub o anumită vârstă şi impunând verificarea vârstei, au declarat oficialii.
Ce prevede proiectul din Franța privind interzicerea social media
În Franţa, un proiect de lege este în curs de dezbatere parlamentară cu scopul de a stabili o interdicţie pentru copiii sub 15 ani. Însă, în timp ce camera inferioară a votat pentru o interdicţie generală, senatorii vor să blocheze accesul doar pentru platformele considerate dăunătoare copiilor.
Președintele francez dorește ca legea să se aplice de la 1 septembrie 2026, de la începutul anului școlar în Franța.
Informații de context
În urma interdicţiei privind utilizarea reţelelor de socializare de către copii, ce a fost lansată anul trecut în Australia, un număr tot mai mare de naţiuni europene îşi analizează propriile restricţii, pe măsură ce cresc îngrijorările cu privire la impactul reţelelor de socializare asupra sănătăţii şi siguranţei minorilor.
Până în prezent, cel puţin o duzină de ţări europene, inclusiv naţiuni din afara UE precum Marea Britanie şi Norvegia, au adoptat sau au în vedere legislaţia care stabileşte limite minime de vârstă – de obicei între 13 şi 16 ani – pentru utilizarea reţelelor sociale.
Miercuri, 15 aprilie, Ursula von der Leyen a anunțat că aplicația europeană de verificare a vârstei, soluție pentru protejarea copiilor pe platforme online, este gata. Vezi aici cum funcționează aplicația.
Cipru este cea mai recentă ţară care a anunţat planuri de a stabili o interdicţie.
Preşedintele Nikos Christodoulides a declarat joi că ţara sa va stabili vârsta de 15 ani ca fiind minimă pentru crearea şi utilizarea unui cont pe platformele de socializare.
Între timp, în Marea Britanie, prim-ministrul Keir Starmer le-a transmis joi companiilor de social media să îşi asume responsabilitatea pentru siguranţa copiilor pe platformele lor şi să răspundă cerinţelor părinţilor pentru o protecţie credibilă, mai degrabă decât să introducă „modificări superficiale”.
La începutul unei întâlniri cu directori de la Meta, Snap, Google, TikTok şi X, premierul britanic a spus că doreşte să audă ce măsuri vor lua platformele, deoarece „în acest moment, reţelele sociale ne pun copiii în pericol”.
În Marea Britanie sunt consultări până luna viitoare cu privire la restricţionarea accesului copiilor la reţelele sociale, inclusiv o posibilă interdicţie pentru persoanele sub 16 ani, precum şi restricţii privind starea de asediu, limite de timp pentru aplicaţii şi restricţii asupra a ceea ce a descris ca fiind caracteristici de design care dau dependenţă, conform Reuters.
