Germania investește în învățământul profesional din Moldova

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Datorită sprijinului german, peste 70% din absolvenții din trei școli de meserii din Republica Moldova își găsesc un loc de muncă, arată o analiză Deutsche Welle, citată de G4Media.ro.

Germania este unul dintre cei mai importanți parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova. Din anul 1993 până în prezent, statul german a finanțat proiecte în valoare de 281,9 milioane de euro în diverse domenii de cooperare bilaterală. O parte din acest suport este direcționat în învățământul dual, care le oferă tinerilor șansa de a obține nu doar studii, ci și o profesie. DW a vizitat trei școli de meserii din Republica Moldova, în care Germania implementează astfel de proiecte.

Daniela Beșliu, o tânără din satul Cărpineni, a decis să se înscrie la Școala Profesională din Hâncești ca să învețe nu doar fizică sau limbi străine, ci și o profesie. Ea merge în fiecare zi la școală, iar după lecții merge la o brutărie din localitate, unde pregătește aluatul pentru plăcinte și dulciuri. Ne-am întâlnit cu Daniela în atelierul școlii de meserii, unde alături de mentori învață să pregătească diferite bucate.

Citește articolul complet pe G4Media.ro

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version