GRAFIC România atinge platoul valului 4 săptămâna aceasta / Asistăm la o stagnare sau chiar la o ușoară scădere a numărului cazurilor zilnice față de săptămâna trecută – cercetători de la Universitatea Babeș-Bolyai

Foto: UBB - FSEGA / Facebook.com

România ajunge săptămâna aceasta pe platoul valului 4, asistând la o stagnare sau chiar la o ușoară scădere a numărului cazurilor zilnice față de săptămâna trecut, potrivit cercetătorilor de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.

Aceștia au postat pe Facebook-ul facultății, la fel ca în fiecare săptămână, un grafic care arată cum evoluează în prezent cazurile de infectare cu coronavirus pe teritoriul României și la ce ne putem aștepta în viitorul apropiat în privința evoluției pandemiei.

Foto: UBB – FSEGA / Facebook.com

„Modelul nostru de previziune estimează că în cursul acestei săptămâni vom ajunge pe platoul valului patru, asistând la o stagnare sau chiar la o ușoară scădere a numărului cazurilor zilnice față de săptămâna trecută”, se arată în mesajul cercetătorilor UBB.

Potrivit datelor transmise astăzi de Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.187 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 152 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 20.962. Dintre acestea, 1.855 sunt internate la secțiile de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI). Din totalul pacienților internați, 515 sunt minori, 474 fiind internați în secții și 41 la ATI.

Cea mai mare incidență de infectare cu coronavirus o înregistrează județul Ilfov (16,95), urmat de București (16,24).

Exit mobile version