Grevă a profesorilor în Ungaria. Cadrele didactice sunt nemulțumite de condițiile de muncă și vor o salarizare corelată cu evoluția inflației

Foto: © Svershinsky | Dreamstime.com

Începând de azi, cadrele didactice vor întrerupe activitatea pentru mai multe zile în instituţiile de învăţământ public din Ungaria din cauză că de luni de zile Guvernul nu este dispus să ajungă la o înţelegere cu organizaţiile pentru apărarea intereselor pedagogiilor, care au solicitat, printre altele, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, o distribuție mai echitabilă a orelor de lucru și un sistem de salarizare în funcţie de evoluţia inflaţiei, scrie Rador.

Liderii Organizaţiei Sindicale a Pedagogilor (PSZ) şi Sindicatului Democratic al Pedagogilor (PDSZ) au precizat pentru ziarul ungar “Népszava” că sute de instituții sunt așteptate la nivel naţional să se alăture grevei.

Preşedintele Consililui Naţional al PDSZ, Anna Komjáthy, a declarat ziarului amintit: În pofida faptului că organizaţiile sindicale sunt nevoite să organizeze protestul conform dispoziţiei emise de Guvern cu privire la organizarea grevelor, în data de 11 februarie, se confruntă cu multe alte obstacole. În zadar încearcă să respecte regulile, de exemplu, faptul că şi în timpul grevei o parte din cursuri trebuie ţinute, potrivit semnalelor primite de PDSZ, centrele teritoriale de învăţământ încearcă să obstrucţioneze acţiunea chiar şi prin unele măsuri ilegale, cum ar fi, de exemplu, stabilirea unor termene limită pentru organizarea grevelor, interzicerea informării părinților sau prin diminuarea disproporționată a salariilor.

Anna Komjáthy a mai menţionat că sunt şcoli în care mai mulţi pedagogi au semnalat că sunt dispuşi să intre în grevă, însă din cauza ameninţărilor venite de la centru, au renunţat. Dar sunt şi instituţii de învăţământ în care cadrele didactice ignoră dispoziţia Guvernului privind organizarea grevelor, şi vor înceta activitatea, în contextul nesupunerii civice.

Prima astfel de acțiune a avut loc la mijlocul lunii februarie la Liceul Szent László din Kőbánya, unde 11 profesori au protestat, prin refuzul de a intra la cursuri, față de dispoziţia Guvernului care încalcă dreptul la grevă. De atunci, la nivel naţional 6.300 de cadre didactice au luat decizii similare în cel puţin 320 de instituţii de învăţământ.

Foto: 197489773 © Svershinsky | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version