Grupul pentru Dialog Social dezaprobă interzicerea educației de gen și cere președintelui Iohannis respingerea legii: Prin acest act de cenzură, România se așază în siajul statelor eșuate în iliberalism

Foto: Pexels.com

Grupul pentru Dialog Social dezaprobă interzicerea educației de gen de către Parlamentul României, prin modificarea Legii Educației.

“A elimina prin decizii parlamentare discipline academice din câmpul dezbaterii intelectuale e mai mult decât o intruziune în autonomia universitară: este, în toată puterea cuvântului, un act de cenzură”, spune GDS, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Comunicatul Grupului pentru Dialog Social:

“Grav în sine, acest fapt e cu atât mai grav în contextul românesc – în care discriminarea, sexismul, misoginia, homofobia produc zilnic tragedii despre care aflăm cutremurați la știri. Interzicerea educației de gen va contribui la amplificarea acestor injustiții sociale.

În plus, este și un recul major al modernizării statului. Prin acest act de cenzură, România se așază în siajul statelor eșuate în iliberalism – îndepărtându-se de valorile și modelele europene (asumate inclusiv prin tratate internaționale, pe care acest act de cenzură le încalcă).

Grupul pentru Dialog Social solicită președintelui Iohannis respingerea acestei legi, echivalente deopotrivă cu un act de cenzură și cu o sabotare a proiectului unei Românii moderne”.

Citește și:

 

 

Exit mobile version