Guvernul pregătește o ordonanță de urgență prin care limitează cumulul salariu-pensie în sectorul public, conform unui proiect de OUG consultat de Economedia și G4Media.ro, care include numeroase alte măsuri pentru reducerea cheltuielilor în sectorul bugetar, cum ar fi suspendarea detașărilor și transferurilor. Proiectul prevede că, în cazuri temeinic justificate, Guvernul poate adopta un memorandum prin care anumite categorii de personal să fie exceptate de la măsuri, dar în acest moment nu apare nicio excepție pentru Educație în documentele consultate.
Personalul plătit din fonduri publice, inclusiv din companiile și societățile unde statul este acționar majoritar, care beneficiază de pensie din sistemul public sau de pensie specială ori militară, poate continua activitatea doar cu acordul anual al angajatorului și doar până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
Menținerea în activitate este posibilă doar dacă persoana în cauză formulează o cerere și acceptă reducerea cuantumului pensiei cu 85%. Aceleași reguli se aplică și în cazul reîncadrării printr-un nou contract de muncă sau raport de serviciu.
Actul normativ prevede că, în termen de 15 zile de la intrarea sa în vigoare, angajatorii trebuie să înceteze de drept contractele de muncă, raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor pensionate care nu și-au exprimat opțiunea de a continua activitatea în condițiile prevăzute de lege.
Fac excepție de la aceste interdicții persoanele alese în funcții publice, precum și cele numite prin hotărâre a Parlamentului sau care dețin mandate prevăzute expres în Constituție, pe durata exercitării acestora. Acestea pot cumula pensia cu salariul fără restricții.
Încălcarea acestor prevederi de către autorități și instituții publice constituie contravenție și se sancționează cu amenzi între 20.000 și 50.000 de lei.
Proiectul de OUG mai prevede că toate detașările și transferurile de bugetari încetează în 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, scrie G4Media.ro.
De la prevederile privind transferurile și detașările sunt exceptate câteva categorii: detașările privind desfăşurarea unei activităţi în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale, personalul din instituțiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională detașat în autoritățile și instituțiile publice, personalul din instituțiile publice de apărare, ordine publică şi securitate națională care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului roman.
Proiectul de Ordonanță de Urgență nu prevede nicio excepție expresă pentru personalul din educație în ceea ce privește interdicția cumulului pensiei cu salariul în instituțiile publice sau în privința detașărilor.
Iată prevederile relevante din document:
„Art. VI (1) Personalul plătit din fonduri publice în conformitate cu prevederile Legii – Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și personalul regiilor autonome înfiinţate de stat, ai societăţilor/companiilor naţionale, ai societăţilor la care statul este acţionar unic sau deţine o participaţie majoritară, ai regiilor autonome înfiinţate de unităţile administrativ-teritoriale, ai societăţilor la care unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici sau deţin o participaţie majoritară, precum și ai autorităților de reglementare, căruia i-a fost emisă decizia de pensionare din sistemul public de pensii, în conformitate cu principiul contributivității, a unei pensii de serviciu sau a unei decizii de pensionare din sistemul militar de pensii, acordată în condițiile prevăzute de legislația specifică, poate continua activitatea cu acordul anual al ordonatorului de credite/angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
(2) Persoanele prevăzute la alin.(1) pot fi menținute în activitate, în baza unei cereri, cu condiția reducerii cuantumului pensiei cu 85%.
(3) Prevederile alin.(1) și (2) se aplică și în situația reîncadrării în baza unui nou raport de muncă/de serviciu, în condițiile legii.
(4) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, ordonatorii de credite/angajatorii prevăzuți la alin.(1) au obligația de a înceta de drept contractele de muncă, raporturile de muncă sau de serviciu ale pensionarilor care nu și-au exprimat opțiunea prevăzută la alin.( 2).
(5) Prin excepție de la prevederile alin.(1)–(3) persoanele alese în funcții publice și persoanele numite în funcție în Instituțiile/Autoritățile publice prin Hotărâre a Camerei Deputaților, a Senatului ori a Camerelor reunite ale Parlamentului, pot cumula pensia cu salariul pe durata exercitării mandatului.
(6) De prevederile alin.(5) beneficiază și persoanele care dețin mandate a căror durată este prevăzută în Constituție pe durata exercitării mandatului”.
Dacă noile reglementări vor fi aplicate și in Educație, cadrele didactice pensionare nu mai pot cumula pensia cu salariul în educație decât dacă formulează o cerere și acceptă reducerea pensiei cu 85%. Continuarea activității este condiționată și de acordul anual al angajatorului, iar vârsta maximă până la care o persoană poate rămâne în activitate este de 70 de ani. În cazul în care un cadru didactic pensionar nu își exprimă opțiunea de a continua activitatea în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, contractul de muncă va înceta de drept.
Ordonanța mai prevede și suspendarea temporară, până în 2026, a posibilității de transfer între instituții a personalului contractual plătit din fonduri publice, categorie în care se încadrează și profesorii angajați prin contracte de muncă. De asemenea, toate detașările în sistemul public sunt suspendate, iar angajatorii trebuie să decidă, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, dacă persoanele deja detașate pot fi încadrate permanent pe posturile respective, prin transfer în interesul serviciului.
Pentru cadrele didactice aflate în prag de pensionare, ordonanța menține posibilitatea de a continua activitatea după împlinirea vârstei standard de pensionare, dar doar cu acordul angajatorului și în condițiile reducerii pensiei. Cererea de prelungire trebuie formulată cu cel puțin 30 de zile înainte de împlinirea condițiilor de pensionare, iar menținerea în funcție se poate aproba pe perioade de câte un an, până la cel mult 70 de ani.
Nerespectarea acestor reguli de către unitățile de învățământ sau inspectoratele școlare atrage sancțiuni contravenționale cuprinse între 20.000 și 50.000 de lei.
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
