Harta abuzului și hărțuirii sexuale în sistemul de învățământ din România – Rise Project: „Fiecare cerc de pe hartă reprezintă un caz de profesor abuzator”, iar „majoritatea încă predau”

Foto: captura Rise Project

O hartă a României cu 268 de cazuri de abuzuri și hărțuiri sexuale în școlile din România a fost lansată de Rise Project miercuri. Organizația anunță că harta adună „toate cazurile de profesori abuzatori din școlile și universitățile din România care au ajuns pe masa unui judecător între anii 2017-2023”. Plus toate cazurile apărute în aceeași perioadă în presă, care, de cele mai multe ori, nu au fost cercetate nici de școala unde s-a petrecut abuzul, nici de poliție”. „Majoritatea profesorilor încă predau”, conform jurnaliștilor.

Dintre cele 45 de cazuri ajunse în instanță în perioada analizată, doar 25 de profesori au fost condamnați, remarcă jurnaliștii.

„Timp de doi ani, am primit mărturii de la eleve, elevi, studente și studenți din toată țara despre abuzuri petrecute la meditații, în săli de sport, în mașina profesorilor, de la școli de țară până la cele mai prestigioase universități din România. Multe s-au întâmplat la începutul anilor 2000, iar victimele au reușit abia acum, la maturitate, să-și adune forțele și să vorbească despre ce-au pățit când erau eleve sau studente. 268 de cazuri numără harta acum, dar vom continua s-o actualizăm periodic”, potrivit sursei citate. 

Pe cazurile care au fost inventariate, Rise Project are câteva observații:

„Majoritatea victimelor sunt minore, iar peste 180 de profesori reclamați sunt cadre didactice care predau la clasele primare, gimnaziale și în ciclul liceal. Cele mai multe cazuri au fost raportate în București (70), urmat de județele Cluj, Iași, Maramureș și Galați, cu 11-12 cazuri fiecare.

Cea mai mică victimă avea 7 ani la momentul abuzului. Anchetatorii au descoperit că profesorul mai abuzase alte eleve minore la altă școală unde predase. 

Vârstele profesorilor reclamați variază între 21 și 80 de ani. În ceea ce privește materiile predate de aceștia, cei mai mulți abuzatori predau Educație Fizică (42), urmată de Matematică (23) și Istorie (12)”.

Citește articolul integral pe Rise Project.ro, unde pot fi și reclamate cazurile de abuz.

Exit mobile version