În loc de asigurări privind măsurile din școli, asigurări că Hristos e alături. Mesajul șefului Inspectoratului Județean Sibiu, la început de an școlar, în distanțare: Ne dăm mâna elevi, părinți, dascăli, autorități…

Inspectorul Alexandru Dumbravă / Foto: Facebook

“Nu vom fi singuri ci, alături de noi, va fi El, Hristos, cel care, pe cruce, a biruit moartea. Nu suntem singuri ci, în numele educației, ne dăm mâna elevi, părinți, dascăli, autorități, oameni care ne dorim tot ceea ce este mai bun pentru copiii noștri”. Așa sună mesajul de început de an pe care îl transmite inspectorul școlar general Alexandru Dumbravă, pe siteul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu și pe pagina personală de Facebook.

Textul său nu menționează nimic despre măsurile de protecție și regulile de desfășurare a predării în școli, care apar pe site-ul IȘJ Sibiu și pe care le descrisese sumar într-un alt mesaj, cu mai multe zile în urmă. Dar inspectorul face acum trimitere la credința în Hristos, la Împăratul Constantin, la “îndoielile care ne frământă” și prin care trebuie să “răzbim”.

Profesorul îndeamnă părinții să vină “cu curaj și încredere către școli”, și atrage atenția că, pe lângă “tainele” învățăturii, copiii învață și despre primejdii care pot fi evitate respectând regulile: “Desigur, adesea sunt și primejdii care ne pândesc. Important este să învățăm să le evităm, să respectăm regulile care ne țin în viață, să ne respectăm pe noi și pe cei din jur.”

Mesajul integral al inspectorului Alexandru Dumbravă:

“La peste 1700 de ani de la momentul în care semnul crucii i-a apărut împăratului Constantin ca semn al victoriei, ne pregătim și noi să răzbim asupra îndoielilor care ne frământă, asupra senzației de neputință pe care, în ultimul an, am exersat-o parcă mai mult decât oricând.
Ne adunăm curajul, credința, iubirea de semeni, nădejdea că, asemeni altor momente de cumpănă, și acest moment va fi depășit cu bine.

Nu vom fi singuri ci, alături de noi, va fi El, Hristos, cel care, pe cruce, a biruit moartea. Nu suntem singuri ci, în numele educației, ne dăm mâna elevi, părinți, dascăli, autorități, oameni care ne dorim tot ceea ce este mai bun pentru copiii noștri.

Dragi părinți și elevi, vă îndemn să pășiți cu curaj și încredere către școli. Primii, pentru a ne aduce comoara voastră cea mai de preț pentru a v-o spori. Ceilalți, pentru a învăța nu doar tainele scrisului, cititului, socotitului sau o mulțime de lucruri interesante, ci și pentru a vă face prieteni, pentru a socializa, pentru a descoperi că, adesea, chiar și în cele mai ciudate timpuri, viața există în jurul nostru și este plină de farmec și frumusețe. Desigur, adesea sunt și primejdii care ne pândesc. Important este să învățăm să le evităm, să respectăm regulile care ne țin în viață, să ne respectăm pe noi și pe cei din jur. Bucurați-vă de experiența întoarcerii la școală, adaptați-vă la vremurile pe care le trăim, învățați și nu uitați să vă și jucați. Vă suntem alături, cel mai adesea, nu doar pentru câteva zile sau ani de școală, ci pentru toată viața, suferind sau bucurându-ne de drumul vostru prin viață.

Dragi colegi, în ultimele zile, mai mult decât oricând, ați dat dovada sufletelor voastre pline de iubire și de generozitate. Mai mult decât oricând, ați stat până la ceas târziu în noapte pentru a găsi o cale sigură celor ce vor veni la școală. Mai mult decât oricând, ați uitat de familiile de acasă și, în fiecare unitate de învățământ, ați muncit împreună ca niște echipe adevărate, de care sunt mândru. V-ați suflecat mânecile, v-ați adunat curajul și ați făcut, de foarte multe ori, minuni. Satele și orașele României aduc spre noi tot ceea ce are acest neam mai frumos și mai de preț. Copiii neamului nostru. Să îi primim cum putem noi mai bine și să le facem zilele interesante, pline de sevă și de viață. Prin ei reclădim România, prin ei redăm acestui popor demnitatea, libertatea și un loc de cinste printre națiunile Europei.

Educația este lumina vieții. Veniți de luați lumină!

In hoc signo vinces!”

Exit mobile version