Încă 320 de programe școlare de liceu pentru zeci de discipline care acoperă sute de specializări, pentru filierele teologică, vocațional-artistică, tehnologică și clasele cu predare în limbile materne au fost aprobate, anunță ministrul Educației

Foto: © Samorn Tarapan | Dreamstime.com

Au fost aprobate 320 de programe școlare pentru liceu, anunță ministrul Educației Mihai Dimian, într-o postare pe o rețea socială. Este vorba despre un pachet masiv de programe care a fost pus în consultare în februarie și care acoperă 60 de discipline și sute de specializări, pentru filierele teologică, vocațional-artistică, tehnologică și clasele cu predare în limbile materne, după cum anunța ministerul.

„Am aprobat și au fost trimise la Monitorul Oficial pentru publicare 320 de programe școlare pentru liceu. Acest set completează cele 90 de programe școlare deja aprobate.

Sunt incluse programe școlare pentru discipline obligatorii din ariile curriculare matematică și științe ale naturii, respectiv aria tehnologii, limbi moderne în regim intensiv, discipline obligatorii în curriculumul de specialitate pentru filiera vocațională, profilul teologic, toate specializările, precum și pentru discipline obligatorii în învățământul în limba minorităților naționale”, spune ministrul Mihai Dimian în anunțul pe Facebook.

„Au fost aprobate, de asemenea, programe școlare pentru limba și literatura maternă și 105 programe școlare pentru filiera vocațională, profilul artistic, destinate curriculumului de specialitate, pentru toate specializările.

Le mulțumesc tuturor profesorilor care au depus un efort extraordinar în această perioadă pentru elaborarea celor 320 de programe școlare, precum și colegilor care s-au implicat în procesul de analiză. Dezvoltăm cu răbdare, prin implicare și dialog”, mai precizează ministrul.

Ministerul Educației a transmis un comunicat de presă, ulterior anunțului ministrului, în care precizează că cele 320 de programe școlare (trimise deja pentru publicare în Monitorul Oficial) vizează următoarele categorii:

A. Programe școlare pentru discipline obligatorii cu alocare orară în trunchiul comun (TC) și/sau în curriculumul de specialitate  (CS) din aria curriculară matematică și științe ale naturii, respectiv aria tehnologii

Au fost aprobate 10 de programe școlare pentru:

B. Programe școlare pentru discipline obligatorii cu alocare orară în trunchiul comun (TC) și în curriculumul de specialitate (CS) – studiul unei limbi moderne în regim intensiv

În cadrul acestui grupaj au fost aprobate 3 programe școlare pentru studiul limbilor moderne L1 și L2, în regim intensiv, după cum urmează:

C. Programe școlare pentru discipline obligatorii cu alocare orară în curriculum de specialitate (CS) pentru filiera vocațională, profilul teologic, toate specializările

Au fost aprobate 170 de programe școlare pentru discipline obligatorii din curriculumul de specialitate pentru profilul teologic, pentru toate cultele recunoscute:

Programele vizează discipline teologice, istorice, artistice, muzicale, precum și discipline aplicative și de practică de specialitate.

D. Programe școlare pentru discipline obligatorii cu alocare orară în trunchiul comun (TC) și în curriculumul de specialitate (CS) pentru învățământul în limba minorităților naționale

Au fost aprobate 32 de programe școlare pentru limba și literatura maternă, precum și pentru discipline de tip gramatică aplicată, destinate învățământului liceal, pentru trunchiul comun (TC) și/sau curriculumul de specialitate (CS), după caz, în următoarele limbi:

Programele vizează atât școlile și clasele cu predare în limbile minorităților naționale, cât și școlile și clasele cu predare în limba română, pentru filierele teoretică, tehnologică și vocațională.

E. Programe școlare pentru discipline obligatorii cu alocare orară în curriculumul de specialitate (CS), filiera vocațională, profil artistic

În acest grupaj, au fost aprobate 105 programe școlare pentru filiera vocațională, profilul artistic, destinate curriculumului de specialitate, pentru toate specializările.

Continuitatea procesului de elaborare curriculară

Ministerul Educației și Cercetării precizează că vor urma alte noi etape de punere în transparență instituțională care vor completa necesarul de programe școlare pentru învățământul liceal.

DESCARCĂ Ordinul de ministru
Informații de context

Cele 320 de programe au fost puse în consultare publică în luna februarie cu termen 9 martie, până la care se puteau trimite propuneri.

Până acum, Ministerul Educației și Cercetării a aprobat deja 90 de programe școlare pentru liceu. Potrivit comunicatului, 87 dintre acestea au fost aprobate prin Ordinul de ministru nr. 6.930/2025, iar alte 3 prin Ordinul nr. 3.224/2026, însă nepublicat în Monitorul Oficial. Programa de Limba și literatura română, cea mai controversată de până acum, poate fi văzută aici.

Foto: © Samorn Tarapan | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount

Citește și:
Încă 330 de programe școlare pentru liceu, care acoperă 60 de discipline și sute de specializări, pentru filierele teologică, vocațional-artistică, tehnologică și clasele cu predare în limbile materne, puse în consultare de Ministerul Educației până pe 9 martie

Exit mobile version