Peste 100.000 de copiii din România sunt de anul acesta în sărăcie din cauza războiului din Ucraina și a inflației crescute, apreciază UNICEF

Foto: © Vadreams | Dreamstime.com

Războiul din Ucraina și creșterea inflației au împins în sărăcie peste 4 milioane de copii din Europa de Est și Asia Centrală, inclusiv din România, potrivit unei informări transmise luni de agenția de presă a Organizației Națiunilor Unite pentru copii, UNICEF. În țara noastră, încă 110.000 de copii au ajuns în sărăcie, în acest context, potrivit organizației citate.

Datele din 22 de țări din regiune prezentate în studiu (în format .pdf mai jos în articol) arată că sunt copiii cei care “suportă cea mai mare parte a poverii – criza economică dată de războiul din Ucraina”, scrie în comunicatul care însoțește raportul.

“Federația Rusă a înregistrat cea mai semnificativă creștere a numărului de copii care trăiesc în sărăcie, cu 2,8 milioane de copii în plus care trăiesc acum în gospodării aflate sub pragul sărăciei, reprezentând aproape trei sferturi din creșterea totală din întreaga regiune. În Ucraina trăiesc încă o jumătate de milion de copii care sunt în sărăcie, ceea ce reprezintă a doua cea mai mare pondere. Este important de menționat că aceasta este o estimare care se bazează pe o scădere a PIB-ului de 10%”, potrivit comunicatului.

Ucraina este urmată de România, unde circa 110.000 copii s-au adăugat anul acesta celor aflați deja în sărăcie, se notează în informarea de presă.

Conform aceleiași surse, consecințele sărăciei în rândul copiilor se extind mult dincolo de familiile care trăiesc în dificultate financiară. 4.500 de copii din zonele analizate, Europa de Est și Asia Centrală, ar putea muri înainte de a împlini un an de viață, iar în ceea ce privește pierderile de învățare, 117.000 de copii în plus vor abandona școala în acest an.

Ce măsuri propune UNICEF

Studiul face recomandări țărilor pentru a-i ajuta pe cei care se află în dificultate financiară și propune măsuri precum acordarea de stimulente în numerar pentru copii, extinderea asistenței sociale pentru familiile cu copii aflați în dificultate și protejarea cheltuielilor sociale.

“De asemenea, studiul sugerează sprijinirea serviciilor de sănătate, nutriție și asistență socială pentru mamele însărcinate, sugari și copii preșcolari, precum și introducerea unor reglementări privind prețurile la produsele alimentare de bază pentru familii.

Între timp, UNICEF a încheiat un parteneriat cu Comisia Europeană și cu mai multe țări din UE pentru a pilota inițiativa UE privind garanția pentru copii în vederea atenuării impactului sărăciei asupra copiilor”, potrivit sursei citate.

Informarea transmisă de UNICEF, în format .pdf (în limba engleză):

Foto: © Vadreams | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version