Inspectoratele școlare județene și Casele Corpului Didactic intră în evaluare – a anunțat ministrul Educației, în videoconferință cu inspectorii

Foto: Facebook Ministerul Educatiei

Activitatea fiecărui inspectorat școlar județean și a Caselor Corpului Didactic va face obiectul unei evaluări “în perioada imediat următoare”, le-a transmis ministrul Educației inspectorilor școlari județeni, în prima videoconferință cu aceștia. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației, care a precizat într-un comunicat de presă că “subiectele abordate au vizat inventarierea problemelor curente din învățământul preuniversitar și managementul inspectoratelor școlare”.

“Ministrul Educației și Cercetării, Monica Cristina Anisie, a susținut vineri, 8 noiembrie, prima videoconferință cu inspectoratele școlare județene/ISMB”, anunță Ministerul Educației, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Subiectele abordate au vizat inventarierea problemelor curente din învățământul preuniversitar și managementul inspectoratelor școlare, respectiv situația unităților de învățământ preuniversitar în care vor fi organizate secții de votare pentru alegerile din 10 noiembrie”, precizează instituția.

Ministerul arată în comunicat că, “în cadrul acestei videoconferințe, ministrul Monica Cristina Anisie a informat că, în perioada imediat următoare, activitatea fiecărui inspectorat școlar județean, implicit activitatea Caselor Corpului Didactic, va face obiectul unei evaluări”.

Așa cum am anunțat și în declarațiile mele de presă, acest mandat este dedicat elevilor. În centrul preocupărilor mele va fi binele copilului. De asemenea, doresc și degrevarea profesorilor de componenta birocratică a activității, astfel că la începutul săptămânii viitoare vom lansa în consultare publică un proiect de debirocratizare. În acest scop, la nivelul Ministerului Educației Naționale va fi înființată o comisie formată din cadre didactice și reprezentanți ai partenerilor sociali. Această comisie va analiza propunerile tuturor celor interesați de existența unui sistem de învățământ performant“, le-a spus Monica Cristina Anisie, inspectorilor școlari județeni.

În ceea ce privește școlile și grădinițele în care vor fi organizate secții de votare pentru alegerile prezidențiale de duminică, 10 noiembrie, Ministerul Educației anunță că numai în București cursurile a aproximativ 70% dintre școli sunt scurtate în zilele de vineri, 8 noiembrie și luni, 11 noiembrie, pentru organizarea secțiilor în școli, în timp ce “în restul țării procesul instructiv-educativ se desfășoară normal”.

Amintim că cel mai recent examen pentru inspectorii școlari generali a fost organizat în 2016, când Anisie era secretar de stat.

Citește și:

 

 

 

 

Exit mobile version