Intenția guvernului britanic de a interzice telefonul în clase nu are legătură cu realitatea, arată o asociație a directorilor școlari / Când nu țin telefonul în geantă, elevii îl pot folosi pentru a învăța sau pentru propria protecție

examen

Foto: Freepik.com

Un plan al guvernului din Marea Britanie de a interzice telefoanele mobile în clasă a stârnit o reacție vehementă din partea unei mari asociații a directorilor de școli. Aceștia au arătat că, pe lângă faptul că unitățile de învățământ au deja reguli bine puse la punct în privința folosirii telefoanelor mobile, aceste instrumente au utilitate aparte în diverse situații școlare, discuția generală cu privire la acest subiect evoluând mult în ultimii ani, relatează The Guardian.

Într-un punct de vedere transmis într-o consultare declanșată de Departamentul pentru Educație (ministerul Educației de la Londra), Asociația Liderilor de Școală și Colegiu a arătat că, în timp ce conducerea unităților de învățământ au situația sub control în privința telefoanelor mobile, o posibilă interzicere a acestora la nivel centralizat, fără posibilitate de adaptare la condiții specifice, ar afecta mai multe categorii de elevi.

Accesul la telefon le permite, totodată, liceelor să îi învețe pe elevi despre utilizarea responsabilă a tehnologiilor de comunicații și despre daunele ce pot fi produse online, mai arată McCulloch, care menționează consternarea profesorilor față de “ideea fixă” a ministrului Educației de a interzice telefoanele în clasă. 

În plus, pentru alte grupuri de elevi, cum sunt cei din sistemul de protecție a copilului, telefonul mobil poate fi un instrument esențial pentru propria protecție.

Citește și:
Mintea adolescenților și tehnologia. Datele de până acum nu confirmă că problemele mintale s-ar adânci în timp, pe măsură ce sunt folosite mai mult telefonul smart, social media sau televiziunea – studiu britanic
Exit mobile version