Scriitoarea austriacă de cărți pentru copii, Usch Luhn, crede că „literatura poate avea un impact uriaș asupra copiilor, dar trebuie să găsească în poveste un personaj cu care să se poată identifica, iar din acel moment, ei devin cu adevărat conectați la literatură și la limbaj”. Într-un interviu acordat Edupedu.ro, scriitoarea spune că de multe ori părinții și profesorii le dau copiilor cărți pe care aceștia nu au capacitatea să le citească încă. Spune că „prima conexiune cu o carte este coperta”, de aceea e foarte important ilustratorul și își dorește ca imaginile să nu fie generate cu AI.
- Interviul cu scriitoarea Usch Luhn a fost acordat Edupedu.ro în marja festivalului NOD – International Literary Rights Festival, desfășurat la Brașov, în perioada 24-27 septembrie 2026
Scriitoarea austriacă Usch Luhn, care a scris zeci de cărți pentru copii, remarcă faptul că de multe ori părinții îi influențează pe copii când cumpără o carte și nu îi lasă să aleagă ce vor ei să citească.
„Când merg în librării, văd mereu că părinții au o mare influență asupra copiilor în privința a ce să cumpere. Iar mulți părinți, dar și profesorii, le dau copiilor cărți pe care aceștia nu le pot duce, nu au capacitatea să le citească încă. De exemplu, dacă o carte este pentru un elev de clasa a III-a nu înseamnă că un elev de clasa a II-a nu trebuie să o citească”, spune Usch Luh.
Scriitoarea merge des în școli din Germania și Austria și participă la lecturi și ateliere în școli, unde le citește copiilor și lucrează interactiv cu ei. Spune că este foarte importat ca lectura și contactul cu cărțile să înceapă de acasă și la grădiniță. Până de curând doar în Austria era chemată în școli să citească dar recent au început și școlile din Germania să facă ateliere de lectură.
„Cred că literatura poate avea un impact uriaș asupra copiilor. Trebuie însă să se întâmple un lucru: trebuie să găsești în povestea ta un personaj cu care copilul să se poată identifica. Din acel moment, ei devin cu adevărat conectați la literatură și la limbaj, pentru că se identifică atât de mult. Așa că, atunci când scriu, mă gândesc foarte mult ce personaj aș putea crea cu care ei să se poată identifica”, spune scriitoarea.
A început să scrie cărți pentru copii când, mama singură fiind, a realizat că fiica ei stă departe de ea prea mult timp la școală, 10 ore pe zi. Așa că a decis să stea mai mult acasă și să încerce să scrie. „Nu e ușor să faci bani din asta, a trebuit să lucrez și în altă parte pentru a ne susține și o perioadă am renunțat la scris pentru că nu câștigam bani, dar fiica mea s-a rugat de mine să continui să scriu”, spune Usch Luhn.
Acum are un nepot despre care spune că îi place să i se citească, are 5 ani și simte că este conectată cu el prin cărțile ei: „Fiica mea i-a citit cărțile mele în pandemie când nu îi putem vedea și apoi când ne-am revăzut după 2 ani, și-a adus aminte de mine prin intermediul poveștilor mele, știe că sunt bunica lui care scrie acele cărți. Așa că suntem cu adevărat conectați prin intermediul cărților mele”.
Despre rezultatele PISA 2025 care indică 48% dintre elevi sub nivelul 2 la citire, spune că profesorii din România ar trebui să nu îi sperie pe copiii spunându-le cât de grave sunt rezultatele, ci să le citească 10 minute la începutul zilei sau să le ceară elevilor să povestească orice.
„Ar trebui să se relaxeze și să le arate imagini și să le spună povești. Cred că e foarte important să îi întrebe pe copii dacă vor ei să spună o poveste: «Ai vrea să le spui colegilor tăi o poveste? A ta?», acesta ar trebui să fie îndemnul”, spune scriitoarea austriacă.
- Despre scriitoare: Usch Luhn este o cunoscută autoare austriacă de literatură pentru copii și tineri, scenaristă și fostă jurnalistă. A studiat Germanistică și Științele Comunicării la Berlin și a lucrat în domeniul radioului și al producției de film. În prezent predă la o școală de film. A scris zeci de cărți de succes dedicate copiilor de toate vârstele, de la primele lecturi pentru preșcolari până la romane pentru adolescenți.
- În limba română s-au tradus aproximativ 20 de cărți ale autoarei Usch Luhn, printre care seria Luna și pădurea magică, cea mai populară serie a autoarei tradusă la noi, cuprinzând cel puțin 8 volume: Sofia și pantofii magici – cel puțin 3 volume, Aventuri cu ponei, și mai recent seria Haos în școală.
Redăm interviul integral cu scriitoarea Usch Luhn pentru Edupedu
Edupedu: Cărțile dumneavoastră au personaje normale în care copiii se pot regăsi cu ușurință, dar și despre puteri magice ale copiilor. Abordează și teme legate de copii sau tineri cu dizabilități. Cum ați început să scrieți cărți pentru copii?
Usch Luhn, scriitoare: Când eram copil în Austria îmi plăcea să ies în natură, și să-mi imaginez că pot vorbi cu animalele. La fel cum se întâmplă în cărțile mele. Apoi, în anii 90 eram mamă singură, lucram la radio și la un moment dat mi-am dat demisia pentru că mi-am dat seama că fiica mea este la grădiniță sau la școală, 10 ore pe zi, și este foarte mult timp ca un copil să stea departe de părinți. Știam că trebuie să mă opresc să mai lucrez toată ziua și am încercat să câștig bani scriind cărți. Și a fost foarte foarte greu pentru că nu câștigi bani mulți din asta. Este foarte important să ai acest curaj să scrii. Uneori mă simțeam foarte vinovată pentru că fiica mea nu mergea în vacanțe în alte țări ca restul colegilor ei dar noi mergeam în natură, la căsuța de la țară. Dar fiica mea a știut mereu de unde vin banii și ce lucrez eu, mă vedea lucrând și asta este foarte important copiii să știe ce fac părinți și dacă le place meseria lor. Și ea a văzut asta, că îmi place meseria mea. Uneori îmi ceream scuze că nu pot să îi cumpăr un telefon sau un alt obiect dar mereu mi-a zis că e în regulă. Nu s-a plâns. Până și azi îmi spune că nu a fost o problemă.
Edupedu: Ce cărți citeați în copilărie?
Usch Luhn: Da, îmi plăceau Erich Kästner (n.red un scriitor clasic al literaturii germane pentru copii, a scris „Emil și detectivii”, „Două fete cu fețe identice”). Dar cel mai mult m-au impresionat cărțile Tom Sawyer și Huckleberry Finn de Mark Twain.
Edupedu: Scrieți poveștile de mână?
Usch Luhn: Încep de mână, da. Întotdeauna fac mici schițe și însemnări și colecționez cuvinte, pur și simplu cuvinte.
Edupedu: Ce fel de cuvinte și cum le colecționați?
Usch Luhn: Le aud. Aud un cuvânt și mă gândesc: „O, acesta ar putea fi frumos”. Sau citesc un cuvânt într-o carte și mă gândesc: „Aș putea să-l folosesc”. Și uneori este dificil, pentru că poate sunt cuvinte care nu mai sunt atât de des folosite acum și trebuie să mă lupt cu redactorul.
Sunt cuvinte normale. Ceva pentru care a trebuit să mă lupt. O explicație destul de simplă este un cuvânt pe care îl știm cu toții: „lexicon”. Acum scriu o serie nouă pentru copii de 6-9 ani. La șase ani să fie citită de părinți, dar apoi citesc singuri de la 7 sau 8 ani. Iar fratelui protagonistului, care are 7 ani, îi place lexiconul. Are un lexicon cu animale și vorbește despre pești și despre toate acele animale. Iar editoarea mea s-a gândit că copiii nu știu ce este acela „un lexicon”. Este o nebunie, pentru că poți să le explici în 10 secunde. Și există copii care știu ce este un lexicon, pentru că eu am un nepot foarte mic, are cinci ani și știe ce este un lexicon și adoră să i se citească.
Poți să-i citești și cartea de telefon, el doar vrea să audă ceva. Când nu știe un cuvânt, întreabă. Așa că am spus: copiii ar trebui să întrebe când nu știu un cuvânt.
Așa că folosesc cuvinte care nu sunt atât de comune, cuvinte de tranziție sau, de exemplu, există un cuvânt în engleză, «nevertheless» ( n. red traducere: „cu toate acestea”), iar în germană există diferite moduri de a-l spune… deci în mod normal spui într-un fel, dar poți spune și altfel.. Sunt cuvinte pe care le poți folosi, dar nu mai sunt atât de comune acum. Însă aparțin unui limbaj elevat.
Edupedu.ro: Credeți că dispar cuvintele din vocabular?
Usch Luhn: Da, cuvintele dispar în zilele noastre.
Edupedu: De ce se întâmplă asta?
Usch Luhn: Pentru că nu le mai folosim. Și pentru că iar acesta este un punct foarte important pentru mine… editurile și redactorii nu vor să folosesc aceste cuvinte pentru că spun că abilitatea copiilor de a înțelege propoziții și cuvinte este din ce în ce mai scăzută. Și că trebuie să schimbăm cărțile din această cauză. Iar eu spun nu, absolut nu. Eu nu fac asta. Este un principiu foarte important pentru mine. Absolut deloc. Fără negociere, fără discuții. Și uneori este foarte greu, dar nu renunț.
Edupedu: Copiii citesc cărți care sunt la modă și tratează subiecte actuale?
Usch Luhn: Nu cred. Cred că prima conexiune cu o carte este coperta. Pe vremuri nu aveai coperte colorate, aveai doar titlul. Dar în ziua de azi ai coperte trăsnite și coperte inspirate din stilul japonez, la modă. Este pur și simplu modern. Iar noi încercăm să negociem asta. Am câțiva ilustratori cu care îmi place foarte mult să lucrez, dar am și editori care vor să fie în tendințe și caută ilustratori în străinătate, în Marea Britanie, în Argentina pentru a găsi o abordare modernă. Se întâmplă să îmi propună ceva modern.. Încerc să le explic editurilor că eu am studiat jurnalismul și știu cum se face documentarea, știu cum să găsesc lucruri și sunt cu adevărat interesată să găsesc lucruri pe internet și chiar folosesc internetul.
Acest lucru este foarte important pentru mine. Am avut o poveste iar editura mi-a arătat niște imagini și le-am refuzat pentru că mi s-a părut că provin dintr-un stil japonez foarte celebru și că sunt făcute cu AI. Iar editorul meu a zis: „Nu cred”. Iar eu am spus: „Ba da, ar trebui să verifici”. Și apoi m-a întrebat cum mi-am dat seama. „Am băgat imaginea în Google”, am zis. Apoi s-a dus la graficianul din editură, au verificat și aveam dreptate.
Am câțiva ilustratori favoriți, dar este foarte greu, pentru că ei își doresc mereu acest stil modern. Cred că copiii trebuie să simtă confort în cărțile pe care le citesc și să se simtă ca acasă. Uite, de exemplu, am o carte nouă, este despre un elf-cavaler. El liniștește animalele și copiii, verifică lucrurile, asta este munca lui. A mers la școala de elfi ca să devină elf, iar acum își începe activitatea. Tocmai a apărut acum două săptămâni cartea.
Am fost la Berlin înainte să vin la Brașov și i-am dat cartea nepotului meu. Dar el nu a vrut noua carte ci doar pe cea anterioară. Vrea să audă doar povestea cu elful de Crăciun, iar acum suntem în septembrie. Fiica mea a fost atât de fericită când i-am spus că am o poveste nouă cu elfi, pentru că nu mai făcea față poveștii de Crăciun. Dar nepotul meu nu a vrut să îi citesc cartea nouă, a trebuit să-i citesc tot povestea de Crăciun.
Edupedu: Nepotul dumneavoastră este mândru că are o bunică scriitoare?
Usch Luhn: Da. A dus cărțile mele la grădiniță. El s-a născut în 2021 și a fost COVID-ul, așa că nu am putut să-i văd atât de des pe el și pe fiica mea. La sfârșitul anului 2023 m-am îmbolnăvit foarte tare, nu am putut să călătoresc timp de doi ani. Mi-a fost foarte frică că nu-și va mai aduce aminte de mine. Fiica mea i-a citit cărțile mele și astfel și-a adus aminte de mine prin intermediul poveștilor mele, iar când ne-am revăzut, știa cine sunt, pentru că sunt bunica lui care scrie acele cărți. Așa că suntem cu adevărat conectați, pentru că suntem conectați prin intermediul cărților mele. Nu am putut să merg cu el la înot afară sau la grădiniță, dar eu sunt scriitoarea de cărți, iar el îmi cunoaște cărțile și astfel mă cunoaște pe mine.
Edupedu: Vă place să vă întâlniți cu copiii. Aveți o întâlnire memorabilă?
Usch Luhn: Da, îmi place mult să aflu ce personaje vor, ce cărți vor. Scriu povești și pentru tineri, adică pentru 13 sau 14 ani. Și îmi place foarte mult să scriu povești despre persoane cu dizabilități. Sunt atât de inspirată când mă întâlnesc cu elevi cu dizabilități, pentru că sunt atât de deschiși. Am o poveste foarte frumoasă despre un băiat. Am fost, în aprilie, la o lectură publică timp de o săptămână și am citit într-o școală doar pentru persoane cu dizabilități. Au dizabilități mentale, fizice și sunt mulți cu sindrom Down. Eram într-o sală mare, erau mulți copii, iar acolo era un băiat cu sindrom Down care nu putea să vorbească.
Lângă mine era o masă foarte veche, din vremurile de demult din școală, știți, acea mobilă foarte veche. Iar el s-a așezat acolo, lângă mine. A vrut să stea acolo. Apoi a început să asculte. Eu am început să mă joc cu pălăriile pentru ponei și, deși unii dintre copii aveau vreo 7 ani, iar alții 14, nu a contat, își doreau cu adevărat să asculte povestea cu cai. Apoi, după cinci minute, băiatul s-a ridicat, a venit la mine și a vrut să mă îmbrățișeze. Și ne-am îmbrățișat. Am continuat să citesc. El s-a așezat. După 10 minute s-a ridicat din nou și m-a îmbrățișat.
Tot așa, în timpul sesiunii mele de lectură, ne-am îmbrățișat de vreo 20 de ori. Și a fost atât de emoționant. Apoi am avut o a doua sesiune de lectură, dar el nu a vrut să plece la clasă, așa că a putut să rămână acolo și a ascultat în continuare. Era aceeași poveste. Vroia să asculte aceeași poveste și am continuat să ne îmbrățișăm. Acestea sunt lucrurile care mă inspiră cu adevărat să scriu.
Un alt exemplu: un părinte mi-a spus cândva: „Cărțile «Aventuri cu ponei» mi-au salvat copiii pentru că nu voiau să citească deloc și apoi au găsit una dintre cărți la bibliotecă au adus-o acasă”. Copiii fiind mici nu citeau, dar i-au rugat pe părinți să le-o citească.
Acum câțiva ani s-a făcut și un film după această serie și am acceptat să o regizez, având experiență, și pentru că fiica mea a crescut cu aceste personaje și mi-a spus că trebuie neapărat să fac acest film.
Edupedu: Ce rol credeți că mai are literatura în viața copiilor din ziua de azi, cu telefoane mobile și gadgeturi?
Usch Luhn: Cred că literatura poate avea un impact uriaș asupra copiilor. Trebuie însă să se întâmple un lucru: trebuie să găsești în povestea ta un personaj cu care copilul să se poată identifica. Din acel moment, ei devin cu adevărat conectați la literatură și la limbaj, pentru că se identifică atât de mult. Așa că, atunci când scriu, mă gândesc foarte mult ce personaj aș putea crea cu care ei să se poată identifica.
Și am observat că nu este atât de util să creezi personaje complet trăsnite, inventate din senin. Nu funcționează. Trebuie să creezi personaje care ar putea exista în realitate, dar care au o problemă sau au o întâlnire specială cu un animal, sau cum e Luna în povestea mea — ea este o persoană absolut normală. Este o persoană normală și trebuie să învețe să cânte la flaut. Nu este prea entuziasmată pentru că profesorul ei este puțin ciudat. Iar lucrul cel mai important este că copiii din poveștile mele sunt copii normali. Ei observă că au o abilitate specială sau observă că au o problemă specială. Ce poți face tu — și ce fac eu — este să creezi niște adulți mai trăsniți, astfel încât copiii să poată râde de ei.
Un profesor care este puțin trăsnit, de exemplu. Într-una dintre poveștile mele, profesorul este puțin neajutorat, iar copiii trebuie să-l ajute să iasă dintr-o problemă. Copiii trebuie să fie persoanele principale din cărțile mele și ei trebuie să fie eroii. Așa că îmi place foarte mult să descriu adulți trăsniți și îmi place să descriu bunici sau mătuși trăsnite și așa mai departe, dar nu trebuie să fie în centrul atenției. Trebuie să am grijă ca adulții să nu fie în centrul atenției, ci copiii să fie în centru. Acest lucru este foarte important în cărți. Adulții nu joacă un rol atât de mare. Copiii sunt cei care trebuie să fie pe primul plan în carte. Așa că acest lucru este foarte important.
Edupedu: Ce îi sfătuiți pe părinții care fac tot posibilul ca ai lor copii să citească, le cumpără cărți de tot felul și ei le spun: „Nu-mi place să citesc, nu vreau să citesc”.
Usch Luhn: Acesta este punctul cheie, ai spus părinții le cumpără cărți — părinții cumpără cărțile, nu copiii.
Îmi place foarte mult să merg în librării. Când merg în librării, văd mereu că părinții au o mare influență asupra copiilor în privința a ce să cumpere. Iar mulți părinți, dar și profesorii, le dau copiilor cărți pe care aceștia nu le pot duce, nu au capacitatea să le citească încă.
De exemplu, eu fac sesiuni de lectură pentru clasa a III-a, la școală. Am și cărți pentru clasa a II-a, iar când citesc o carte pentru clasa a III-a, observ că unii dintre copii din timpul lecturii sunt cititori mai slabi. Atunci le spun: „Poate… nu-ți place să citești o carte de 200 de pagini. Dar privește, am o carte care are doar 100 de pagini și are o mulțime de imagini în ea. Poate ți-ar plăcea asta”.
Și atunci ei spun: „Da, mi-ar plăcea să o citesc”. Și apoi văd fețele profesorilor: „Dar noi suntem în clasa a III-a. Aceasta este o carte pentru clasa a II-a. El este capabil să citească o carte de 200 de pagini”. Aceasta este o problemă. Copiii ar trebui să-și aleagă o carte pe care sunt cu adevărat capabili să o înțeleagă, să se conecteze cu ea. Și uneori este o carte cu imagini. Poate fi o carte cu imagini, exact cum povesteam despre acele cuvinte speciale pe care le folosesc. Când editorul mi-a spus că nu vrea să folosesc cuvântul lexicon, eu am folosit totuși cuvântul lexicon în carte. Apoi m-am gândit: Nepotul meu știe ce este un lexicon. Dar există copii care nu știu. Ea mi-a spus că fiica ei are șase ani și nu știe ce este un lexicon. I-am spus că ar trebui să îi explice fiice sale ce este un lexicon.
Dar eu știu copii de 8 ani care nu știu ce este o grădină zoologică. Nu au auzit niciodată cuvântul zoo. Deci de unde începem? Acesta nu este un argument, faptul că cei mici nu știu cuvinte. Nu, începi de la grădiniță.
Edupedu: Există programe de lectură în grădinițe în Germania sau în Austria?
Usch Luhn: Acum câțiva ani nu existau. Germanii nu au vrut. Dar austriecii au făcut-o. Iar eu le-am spus celor din Germania că, atunci când sunt în Austria, pot să le citesc copiilor la grădiniță, să le prezint cărți. Le spun povestea, le arăt imaginile. Ei nu pot să citească, dar eu pot să le spun povestea. Și la fel este și cu clasele I. Acum fac asta și în Germania. Dar trebuie întotdeauna să fii foarte, foarte, foarte convingător. Pentru că nu știu de ce mereu le este atât de frică. Le este atât de frică că cei mici nu vor sta pe scaune, că nu vor asculta. Profesorii sunt uneori atât de defensivi și protectori în timpul sesiunilor de lectură.
O oră de clasă în Germania durează aproximativ 45 sau 50 de minute. Eu nu mă așez pe scaun și citesc, citesc și citesc – unul sau două capitole, iar apoi vorbesc cu ei, îi întreb lucruri și ei ar trebui să-mi dea feedback. Este un fel de conversație. Este o discuție împreună despre poveste.
Nu este o lecție de lectură la care trebuie să stai foarte liniștit. Dar uneori profesorii spun: „Știți, clasa mea este puțin agitată. Așa că după 20 de minute vom face o pauză.
Eu i-am spus profesoarei: „Asta nu este bine pentru firul dramatic al poveștii mele”. Și uneori profesorii, exact când sunt aproape de punctul culminant, spun: „Așa, acum luăm o pauză”.
Eu, uimită le zic: „Stop! Ați fost atenți la povestea mea? Nu vreau să fac o pauză, dar mă uit la copii. Iar când simt eu că aș vrea o pauză, mă opresc, dar este decizia mea”. Dar pentru asta trebuie să fii convingător.
Edupedu: Rezultatele PISA 2025 arată că Austria are 72% dintre elevii de 15 ani la nivelul minim de competență în citire, Germania 68%, față de 52% în România. Cum vedeți aceste rezultate și care credeți că este cauza?
Usch Luhn: Este o situație foarte îngrijorătoare, într-adevăr. Și de vină cred că este social media. În Germania se vorbește deja despre limitarea vârstei pentru a folosi rețelele sociale. Cred că este foarte important. De exemplu dacă eu sunt în Berlin, dacă merg cu autobuzul și văd părinți care le dau copiilor telefoanele .. nu e un lucru bun. Și nu e un lucru nici să citești cărți pe gadgeturi, trebuie să simți cartea dar pe telefon nu poți avea acest sentiment. Cred că ar trebui să limităm social media până la vârsta de 14 ani.
Edupedu.ro: Ce mesaj le transmiteți profesorilor la clasă în contextul rezultatelor PISA 2025?
Usch Luhn: Nu cred că ar trebui să fie o schimbare radicală din prima. Să încerce să citească dimineața cu elevii 5-10 minute la începutul orei și poate într-o pauză. Profesorii nu ar trebui să îi panicheze pe copii să le spună despre rezultatele PISA, să nu le spună că trebuie să fie mai buni la citit. Nu, ar trebui să se relaxeze și să le arate imagini și să le spună povești. Cred că e foarte important să îi întrebe pe copii dacă vor ei să spună o poveste: «Ai vrea să le spui colegilor tăi o poveste? A ta?», acesta ar trebui să fie îndemnul.
Edupedu: În România profesorii se plâng că au de urmat o programă foarte încărcată și nu au timp să citească 10 minute sau să îi întrebe pe copii despre o poveste.
Usch Luhn: Știu cum e povestea cu programa încărcată, și în Germania este la fel. Dar mulți profesori încearcă să facă oricum și să introducă câteva lecții de citit. Uneori și 2 pagini citite sunt suficiente și să vorbim despre povești. Până la urmă ce este curriculum? Să învățăm gramatică dar când elevii nu te ascultă nu poți preda nimic așa că trebuie să găsești o cale prin care copiii să te asculte ca profesor și asta se întâmplă când intervin poveștile.
Edupedu: Aveți un sfat pentru elevii din România? Cum și de ce să iubească cititul și cărțile?
Usch Luhn: Când citiți sunt sigură că ați găsit un personaj cu care vă identificați și puteți să călătoriți în locuri în care poate nu ați ajunge și puteți avea abilități pe care nu le-ați avea în viața reală, să vorbiți cu copacii, cu animalele, sau să aveți o superputere prin care să depășiți problemele când sunteți singuri ca să vă găsiți prieteni. Copiii ar trebui să aibă prieteni și să și-i găsească singuri, nu părințiilor care le spun: «uite că băiat sau fată drăguță, joacă-te cu ea / el».