Întrebare de moderator TVR pentru ministrul Educației: Cum să facem ca plagiatele să nu mai poată fi folosite în scopuri politice, cum s-a întâmplat în cazul domnului premier Ciucă? 

Sorin Cîmpeanu în platoul TVR / Foto: Captură - TVR

“Cum să facem să scăpăm de asta (chestiunea plagiatelor – n.red.)? Ca să nu mai poată fi folosite în scopuri politice? Că se întâmplă și asta, cum s-a întâmplat în cazul domnului premier Ciucă”. Așa sună o întrebare pusă marți dimineață de moderatorii matinalului TVR, Maria Smărăndache şi pe Bogdan Muzgoci, ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, într-un “interviu” pe tema proiectelor de legi ale educației. Întrebarea, al cărei mesaj implicit este acela că premierul Ciucă ar fi ținta unui atac politic, nu a fost urmată de nicio întrebare de urmărire care să se refere la problema gravă a doctoratelor plagiate, a căror abordare în proiectele de legi ale educației a stârnit critici.

Ministrul Cîmpeanu a folosit întrebarea comună pentru a-și expune din nou argumentația cu privire la măsurile din lege, despre care Edupedu.ro a semnalat că introduc trei modalități de protejare a plagiatorilor: desființarea CNATDCU – instituția-cheie în soluționarea plagiatelor din doctorate -, posibilitatea renunțării gratuite și fără motivare la titlul de doctor de către orice plagiator și amnistierea plagiatelor după 3 ani.

Moderatorii matinalului “3 Ceasuri Bune” de la TVR, Maria Smărăndache şi pe Bogdan Muzgoci, au prefațat “interviul” cu avertismentul adresat invitatului, cum că “vor fi și bune, vor fi și rele întrebările”. A urmat o serie de întrebări, fără reveniri pe subiect, care au permis intervievatului să-și expună liber mesajele-cheie cu care e promovat acest pachet de legi, de la finanțarea universităților la susținerea excelenței în școală și la cursurile de etică prevăzute în instituțiile de învățământ superior.

O intervenție a moderatorilor s-a referit la scandalurile de plagiat din mediul politic și din justiție, următoarea vizând presupuse “scopuri politice” ale acestor scandaluri, inclusiv în cazul premierului Ciucă. După ce a comentat că puțini sunt cei afectați care nu au legătură cu politica, ministrul a spus: “Probabil e o coincidență”.

Secvența din “interviul” TVR cu Sorin Cîmpeanu:

Moderatori: Domnule ministru, în ultima perioadă am observat în spațiul public că se uită foarte multă lume la plagiate, în special la doctorate. Au fost de-a lungul timpului o serie de scandaluri, inclusiv politice, dar și în zona de parchet, nu e ocolit nimeni de plagiat. S-a desființat inclusiv academia…

Mihai Cîmpeanu: Mai sunt ocoliți de plagiat. Din 1990 – slavă Domnului că mai sunt – au fost 84.000 de titluri de doctor, avem pe rolul instanțelor 18 procese care au pe rol plagiat. Împărțiți la 18 84.000, veți vedea că 1 din 5.000 au probleme cu plagiatul. 1 din 5.000. Atunci, când spun “mai sunt”, mai sunt 4.999 care nu au probleme cu plagiatul. 

Bogdan Muzgoci: Cum să facem să scăpăm de asta? Ca să nu mai poate fi folosite în scopuri politice? Că se întâmplă și asta.

Maria Smărăndache: Da, cum s-a întâmplat în cazul domnului premier Ciucă.

Sorin Cîmpeanu: Caut în memorie, puțini dintre cei care au avut probleme nu au avut legătură cu politica. Probabil e o coincidență. 

Deja un răspuns vi l-am dat. Deci cursuri de etică și integritate academică pentru toți studenții, obligatoriu, la nivel de licență. Doi: Ne trebuie instituții profesioniste care să pună în aplicare sancțiunile. Plagiatul se sancționează cu retragerea titlului de doctor. Acest lucru trebuie să se întâmple eficient și nu cum s-a întâmplat până acum, pe baza unei legislații pline de neclarități, procese foarte lungi în instanță, responsabilități disipate. Și toate aceste lucruri se rezolvă prin introducerea prevenției – cursuri de etică pentru toți studenții, a doua oară – prin atribuirea titlului de doctor de către universități, pentru că în momentul de față titlul de doctor e atribuit de ministrul educației, care nu poate să îi cunoască pe cei 84.000 de titulari (…)”

Citește și:
Surse: O posibilă remaniere a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, discutată la Cotroceni
VIDEO Sorin Cîmpeanu, despre o posibilă remaniere din partea președintelui: Poate că știu ei mai bine decât știu eu, cine știe / Această frică de schimbare generează reacții. Printre reacții avem și astfel de zvonuri
Exit mobile version