EXCLUSIV Învățătoarea stătea 1, 2, 3 săptămâni la clasă, după care renunța de bunăvoie – inspectorul școlar general din Satu Mare, despre suplinitoarea care a pulverizat spray lacrimogen asupra celor 2 copii de clasă pregătitoare. “Nu a rezistat mai mult de o lună la nicio școală”

Învățătoarea care a pulverizat spray lacrimogen asupra a 2 copii de clasă pregătitoare este o suplinitoare care “vine demult la astfel de concursuri de titularizare sau suplinire”, ia note peste 6, dar nu “rezistă” mai mult de o lună la o școală, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar general din Satu Mare, Călin Durla. “Stă 1, 2, 3 săptămâni, după care renunță de bunăvoie”, a precizat inspectorul general. Oficialul a susținut că nu putea legal să nu o mai angajeze pe aceasta, pe baza istoricului de abandonare a elevilor la care era repartizată, și a declarat pentru Edupedu.ro că “ar trebui să vedem mai multă responsabilitate din partea celor care acordă avize psihologice”

Contactat de Edupedu.ro, inspectorul școlar județean din Satu Mare, Călin Durla, a declarat că până acum nu a existat “nicio plângere la adresa acestei persoane, nu a avut antecedente violente”.

Este suplinitor calificat. Această doamnă a participat la concursul județean de suplinire, a luat notă peste 7, și a participat la ședința de repartizare din 6 septembrie. Miercuri s-a simțit amenințată de către doi copii de 6 ani și a folosit spray în clasă. Directorul a luat măsurile necesare, a dus copiii la spital, poliția a preluat cazul doamnei învățătoare, care a fost reținută pentru 24 de ore și urmează cercetările“, a afirmat Călin Durla, pentru Edupedu.ro.

Ce antecedente are pot să vă spun: vine demult la astfel de concursuri de titularizare sau suplinire. Cu siguranță a luat note peste 6, însă vine la repartizare, ia un post și – din istoricul pe care eu îl țin minte ca inspector la resurse umane – nu a rezistat mai mult de o lună la nicio școală. Stă 1, 2, 3 săptămâni, după care renunță de bunavoie“, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar general din Satu Mare.

Acesta a adăugat că clasele de copii abandonate an de an de această învățătoare “erau preluate automat de altcineva, iar ea în același an școlar nu mai revenea, până la următorul concurs de angajare din vară sau toamnă.

Întrebat de ce inspectoratul și școala o angajează, în condițiile în care are acest istoric de abandonare a elevilor la care este repartizată, Călin Durla a răspuns: “Ea are diplomă, prezintă documente medicale că este aptă. Cum să îi spun că nu pot să o angajez? Dacă eu îi interzic, ea mă dă în judecată și câștigă. Dacă are documentele medicale în regulă, nu pot să îi interzic să se angajeze în școală, pentru că nu am autoritatea să pun la îndoială un document medical“.

Oficialul a anunțat că directorul școlii i-a desfăcut deja contractul de muncă, de ieri. “Este primul caz când un profesor agresează în acest fel copiii“, a susținut oficialul.

Dacă am fi avut informații că avea tendințe spre violență, găseam soluții să nu o las la catedră. Am fi avut un raport de la școala unde ea ar fi agresat. Dar niciodată nu a folosit violența. Și acum a folosit violența pentru că s-a speriat și a avut sprayul lacrimogen la ea. Neavând capacitatea de relaționare“, a continuat Durla.

Acesta a povestit că directorul școlii din Santău, județul Satu Mare, “e o persoană foarte responsabilă și ori de câte ori vine un dascăl nou are o întrevedere cu el și cu părinții, ca să îl prezinte. Învățătoarea aceasta era pentru prima dată la această școală. Directorului i s-a părut că are probleme de relaționare, i s-a părut că ceva nu e în regulă, așa mi-a spus, și de asta a stat tot timpul în apropierea ei. Și dânsul e învățător. Eu cred că dacă nu se întâmpla asta în a 3-a zi de școală, nu se mai întâmpla deloc, pentru că nu mai venea“.

Nu știu dacă legislația ar trebui schimbată [cu privire la angajarea profesorilor – n.red.], dar ar trebui să vedem mai multă responsabilitate din partea celor care acordă avize psihologice. Am citit multe avize date de specialiști și mi se pare cinic să dai un aviz care să sune de felul următor: ‘apt în momentul consultului’. Și atunci specialistul este apărat de orice s-ar întâmpla cu persoana respectivă după ce el a acordat avizul. Un singur aviz negativ am văzut până acum și această persoană am și dat-o afară din învățământ“, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar general din Satu Mare, Călin Durla.

Sunt foarte mulțumit de reacția colegului meu, a autorităților locale, chiar nu aveam ce altă reacție să avem. Am urmărit situația cu prezentarea la concurs, toate s-au derulat în deplină legalitate, nicio fisură. Fericirea este că copiii sunt în regulă“, a precizat oficialul.

Oficialul de la ISJ Satu Mare a precizat pentru Edupedu.ro: “Eu cred că această persoană nu are ce căuta la catedră, pentru că nu pot să îmi explic cum un adult pus la catedră poate să se simtă amenințat de doi copii. Aș fi putut înțelege dacă ar fi vost vorba de elevi de liceu. Școala este o școală normală, cu rezultate bune, cu un director extraordinar, nu sunt probleme. Postul a rămas neocupat pentru că probabil nu au luat note de trecere alte cadre“.

Sursa foto: jurnaluldesatumare.ro

Citește și:

 

 

Exit mobile version