Iohannis: Profesorii vor merge cu masca pe care și-o vor procura ei și elevii la fel

68.208 vizualizări
Foto: presidency.ro
„Profesorii vor merge cu masca pe care și-o vor procura ei și elevii la fel”, a declarat președintele Klaus Iohannis la conferința de presă din această seară.

Întrebat despre purtarea măștilor în școală, Iohannis a răspuns: „Așa s-au gândit guvernanții. Bănuiesc că pur și simplu nu există fonduri suficiente pentru așa ceva. Din ce am discutat cu foști colegi, nu mi se pare ca este o problemă extremă. Profesorii vor merge cu masca pe care și-o vor procura ei și elevii la fel”.

Întrebat în legătură cu responsabilizarea părinților pentru sănătatea copiilor, după începerea școlii: „Fiecare țară are normele proprii. Mă voi referi la cele care vor fi valabile în România. Responsabilitatea este partajată între părinți, școală, alte autorități. Fiecare cu partea lui. Nu cred că este util să căutăm din capul locului o cale pentru a învinovăți pe cineva penal, nu rezolvăm absolut nimic. Ceea ce doresc este să se desfășoare școala în condiții sigure, bune, copiii să meargă, să învețe, să se întâlnească cu alți copii și până la urmă pentru asta lucrăm cu toții și pentru asta facem regulamentele”, a mai spus Iohannis în legătură cu deschiderea școlilor.

Premierul Ludovic Orban a reluat, luni, afirmațiile făcute la sfârșitul săptămânii trecute de vicepremierul Raluca Turcan, anume că nu pot fi asigurate măști pentru toți elevii care merg la școală, dar a spus că prioritatea va fi acordată elevilor din medii vulnerabile, deci măști gratuite vor fi pentru anumite categorii de elevi.

Întrebat în legătură cu disponibilitatea măștilor, Orban a făcut trimitere – asemenea ministrului Educației, Monica Anisie – la ordonanța prin care guvernul a alocat bani pentru autoritățile locale, așa încât acestea să facă achizițiile de electronice și materiale sanitare necesare pentru școală.

Întrebat în legătură cu disponibilitatea măștilor pentru elevi și profesori, după ce încep școlile, Orban a amintit că guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care a alocat 175 milioane de euro pentru decontarea cheltuielilor făcute de autorități locale și unități de învățământ, pentru echipamente electronice și materiale sanitare, incluiv măști.

El a spus că guvernul va deconta cheltuielile autorităților locale și ale unităților școlare pentru a asigura buna începere a anului școlar, dar “prioritar este să asigurăm măști pentru copiii care provin din familii vulnerabile”. Premierul a mai spus că “evident că trebuie să existe măști niște suplimentare”, dacă un copil vine fără mască să îi fie pusă la dipoziție una. “Dar acum chiar nu pot fi luate măști pentru toți copiii”.

Potrivit lui Orban, măști “vor fi la dispoziția cadrelor didactice și a copiilor în fiecare școală”.

Foto: presidency.ro


19 comments
  1. Dacă bugetul lor nu prevede măști de protecție pt cadrele didactice și elevi, nici bugetul familiei mele nu prevede aceste cheltuieli. Lucrez în privat pe salariu redus. Mi s-au tăiat încă din martie 300 lei la salariu și am în întreținere un copil de 12 ani pe care îl cresc singura.

  2. Masca ar trebui considerata echipament de protectia munci acum. Iar angajatorul are obligatia sa asigure angajatilor echipamentele de protectia muncii nu?

  3. In acest moment pretul mastilor este unul ridicat care nu poate fi explicat. Am un coleg care mai purta masca si anul trecut din cauza unor alergii in anumite perioade, in specia primavara. Pretul unei masti in 2019 era de 50 de bani. In 2020 pretul minim este de 2 lei. Nu intelegem de ce aceste masti nu pot fi fabricate fara niciun adaos comercial sau profit in sistemul de stat. In acest mod am reusi sa minimalizam pretul. De asemenea, multumim guvernului si domnului presedinte pentru prestatia avuta in ultimul an. In acest mod vom putea anticipa prestatia pe urmatorii 4 ani. Nu stiu cum se intampla, dar de fiecare data cand ajunge PNL(PDL)-ul la guvernare apare cate o criza mondiala.

  4. Așa cum ne-am obișnuit, suntem ultimii din lista bugetarilor, și nu discutăm despre prime de 500€ precum cei din sistemul sanitar, care și-au asumat prin fișa postului, prin alegerea proprie, riscul epidemiologic, ci despre măsuri minime, de bun simț, de minimă protecție pentru expunerea la un risc pe care nu ni l-am asumat niciodată, prin niciun fel de document semnat. Carne de tun! Dar vorba aceea: nu ne trebuie un popor educat, capabil să discearnă adevăruri, ci “proști, dar mulți” cărora să le putem da doar “pâine și circ”.
    Îmi este rușine cu acest președinte, cu această clasă politică și cu acest guvern!

  5. proiect în dezbatere
    10%DIN P. I. B.
    pt trecerea de la ed funcțională la ed morala.
    scop:dezvoltarea armonioasa a individului (împlinit ca ființă, înțelegere funcționala, acces la creația științifica și artistica)
    3 ANI PREGATITORI. studiu limbaje prin joc
    12 ANI OBLIGATORII
    1 EDUCATOR-10 ELEVI
    PRINCIPIU:înțelegerea fenomenelor nu memorare mecanica
    MATERII:
    LIMBAJE:matern, străin, vizual, muzical, corporal
    STIINTE:mate, fizica, geografie, chimie, biologie
    ISTORII:naționala, universala, arte vizuale, arte spectacol, religiilor
    SPORTURI:atletism, echipa, lupte, înot, optionale
    DIN ANUL5:se introduc materii opționale funcție de profil
    TESTARE:(fara note) națională trimestriala
    LICEE URBANE SPECIALIZATE(asigurare transport) asigura pregătire medie
    RECUPERARI:în vacante
    PROFESORI SPECIALIZATI+ARTIȘTI CU JUMĂTATE DE NORMA
    BAC:7 materii
    SCOLI NOI DOTATE
    CL. 1-6 dimineața
    CL. 7-12 după masa
    FINANTARE:
    6% lege
    4% eradicarea coruptiei(min. 13%din PIB)
    MANUALE adaptate
    Scopului
    PROFESORII VOR DEZVOLTA SISTEMUL
    “o societate postmoderna își pune aceasta problema”
    prof dr arh M. C DONICI
    20 ani elev
    30 ani PROF.
    E timpul sa reducem nr. de elevi din clase!

  6. O masca e 2 lei. Sunt necesare cam 2 masti pe zi, daca stai 6-8 ore la scoala (cazul meu). Deci patru lei. Ori 22 de zile lucratoare face 88 lei. Am si doi copii care merg la scoala, rezulta din start 264 lei pt masti. Sotul lucreaza tot in invatamant, deci mai adaugam inca 88. Am ajuns la 352 lei pe luna numai pt masti. De unde ii scad, de la mancare? De la haine si pantofi pt scoala la copii? De la rechizite? De unde?

    1. Sa nu uitam ca pe langa 8-9 ore cat stam in scoala unii mai avem si naveta de 3-4 ore pe zi. Tot cu masca..niste…ma abtin sa spun…

    2. @profesoara

      Cred că trebuie mai multe. Masca se schimbă când e umedă. Când predai, prin vorbire, se va umezi muuuuuult mai repede. Plus unele accidente (se rupe etc.).
      Vreau să văd un experiment, înainte de 14 septembrie: cineva din minster sau din guvern să predea unor elevi timp patru ore (nu zic șase sau opt ore…), măcar trei zile la rând. Obligatoriu cu mască! Să n-o scoată (masca) nici în pauză (că va sta în cancelarie sau printre elevi), și nici după, că va merge acasă în trasportul în comun… și poate nici acasă, că are membri de familie vulnerabili…

  7. Mai domn președinte, doctorii când merg la serviciu își cumpără măști?
    Polițiștii și alte categorii de bugetari își cumpără singuri măști?
    Continuați așa că o să vedeți la alegeri!!!
    DILETANȚILOR!!!

  8. Ca si la precedentul “recensamant” referitor la dotarile detinute (cand majoritatea au declarat ca au mijloace IT capabile pentru invatatrea la distanta, lucru departe de adevar), copiilor le va fi rusine sa declare ca sunt prea saraci sa isi cumpere zilnic 1-2 masti, deci vor veni cu aceeasi masca zile la rand, masca transformandu-se astfel din factor de protectie in factor de imbolnavire!
    Profesorii vor fi in aceleasi cancelarii aglomerate, claie peste gramada, realizand “imunizarea in masa” fara sa vrea! Oricum ei sunt “fraierii sistemului”, neasiguranduli-se nici mijloace de protectie, nici dotari pentru lucrul la distanta!

  9. Atat timp cat celelalte categorii de bugetari au primit de la servici masti si materiale dezinfectante, asta nu arata decat discriminare. Invatamantul-prioritate nationala – vorbe goale. “Romania educata” se face cu profesori si elevi sanatosi, statul trebuie sa asigure acest lucru!
    P.S. Sindicatelor probabil trebuie sa le cantam “Vesnica pomenire”. Sa arate ca ma insel!

  10. NIMIC, NIMIC, NIMIC.
    Nici un răspuns, nimic concret, nici o asumare.
    Totul în grădina altora.
    Vai de noi!
    Orice alt comentariu este inutil.

  11. Ba este o problema domnule presedinte, faptul ca nu puteti asigura masti pt profesori si elevi.
    “Asa s-au gandit guvernantii”- buna explicatie.
    1. Salariile profesorilor au ramas printre cele mai mici din sistemul bugetar. Asta si datorita neacordarii ultimei transe de majorare, programata la 1 septembrie.
    Cheltuielile cu mastile inseamna intre 100-300 lei lunar, depinde cat sunt de sigure/scumpe se doresc.
    2. Profesorii mai au si alte cheltuili generate de pandemie si de predarea online, pe care statul roman nu le poate sustine.
    3.Toate societatile private sunt obligate sa asigure masti angajatilor. Statul de ce nu este obligat?
    4. Va inchipuiti cat vor fi cheltuielile cu mastile ale unei familii cu trei sau patru copii?
    Asta, pe langa celelalte cheltuieli suplimentare generate de scoala online. Foarte multe familii nu vor putea sustine toate acestea. Cred ca luati in considerare un numar mult mai mic, comparativ cu cel real.
    Ma ingrijoreaza modul superficial in care domnul presedinte si guvernantii trateaza tot ce este legat de educatie. Eu nu recunosc in manifestarile domniei sale un profesor ci doar un politician, din pacate.

  12. Politistii, jamdarmii, politia locala au primit masti ? DA
    Medici. asistentii medicali, infirmierele au primit masti ? DA
    DE CE? Pentru ca erau la serviciu si era posibil sa intre in contact cu persoane bolnave!
    Profesorii si elevii vor primi masti? NU! DE CE?
    1. Nu are cine sa ii reprezintele! Sindicatele tac si incaseaza cotizatii!
    2. Se mizeaza pe bun simt si pe dragostea fata de elevi si meserie!
    3. Suntem tara in care MERGE SI ASA, iar CETATENII SUNT EGALI IN FATA LEGII DOAR PE HARTIE!

  13. Daca un profesor are 6 ore la clase diferite inseamna ca el intr-o saptamana termina o cutie cu masti. Cat costa o cutie cu masti?

  14. Ce se intampla cu elevii din Republica Moldova. Tare mi-as dori sa fie opțiunea de a alege daca sa mergi la scoala sau nu. Imi este frica sa ma infectez si sa infectez si pe altii. Imi va fi frica sa stau la camin cu acest gand.

  15. Jenant!!! Pentru cei care ii pazesc sunt bani, ceilalti sa reziste cum pot. Rusine! Penibil pentru cinevs ce are pretentia ca a fost profesor! Dar nu e prima data!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Confuzie creată în rândul directorilor de școli și angajaților aflați în grevă generală, printr-un document trimis de Ministerul Educației care făcea trimiteri și la amenzi / Sindicatele îl demontează punct cu punct: Conține dispoziții contradictorii și creează o presiune nejustificată asupra directorilor

Sindicatele din învățământul preuniversitar demontează un document trimis de Ministerul Educației, care conținea prevederi din legislație care ar avea legătură cu conflictul de muncă. Adresa de la minister a fost…
Vezi articolul

Cum a mințit secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, că PNRR nu ar permite creșteri de salarii sau sporuri pentru profesori, aflați în grevă generală: Guvernul și Parlamentul au mărit constant în 2023 veniturile diferitelor categorii de bugetari

Secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, a declarat miercuri după negocierile cu sindicatele că PNRR nu permite creșteri de salarii sau sporuri la profesori. Realitatea este că în PNRR nu…
Vezi articolul