“Istorie locală”, în oferta de opţionale a şcolilor orădene, propusă de inspectorul şcolar general, Horea Abrudan: Oradea are deja un manual de istorie locală din 2018, “Călător prin istoria oraşului”

Foto: Pixabay.com

Inspectorul şcolar general Horea Abrudan a solicitat directorilor şi profesorilor de istorie din şcolile orădene cuprinderea în oferta de opţionale a unui opţional de “Istorie locală”, având în vedere existenţa unul manual realizat pentru copii de către Primăria Oradea, dar şi sprijinul unui ghid autorizat pentru tururi ghidate, conform Agerpres.

“Ieri, am avut o şedinţă cu toţi directorii din Oradea şi cu profesorii de istorie care predau la gimnaziu şi le-am solicitat să analizeze la nivelul unităţii de învăţământ oportunitatea implementării unui astfel de opţional, cu rugămintea de a-l cuprinde în oferta de opţionale a şcolii, astfel încât părinţii să aibă posibilitatea să îl aleagă”, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, şeful ISJ Bihor, Horea Abrudan.

Potrivit acestuia, Oradea are un manual de istorie locală, intitulat “Călător prin istoria oraşului Oradea”, realizat în anul 2018 de patru profesoare din învăţământul preuniversitar, în urma unui parteneriat între Primăria Oradea şi Universitatea din Oradea. Deşi a fost scris pentru elevii de clasa a VII-a, Horea Abrudan consideră că ar putea fi folosit şi la alte clase, de la a cincea până la a noua.

Manualul şi caietul de lucru aferent au fost distribuite, la acea vreme, gratuit de primărie în toate şcolile orădene.

“Ştiam de acest manual şi ştiam de dorinţa asociaţiei de a ne pune la dispoziţie un ghid pentru elevi. Aşa am găsit cea mai bună combinaţie pentru ca lucrurile să se întâmple. Analizând acum situaţia, doar trei şcoli din Oradea implementează deja proiectul, anume Liceul sanitar, Liceul Blaga şi Liceul ortodox, la câte o clasă. Mi se pare prea puţin, în acest moment şi e păcat să nu promovăm oraşul în rândul copiilor, într-un mod inedit, cu atât mai mult cu cât am primit sprijinul unei asociaţii care, print-un ghid autorizat, va asigura de două ori pe săptămână câte un tur ghidat pentru elevi, prin centrul istoric”, a afirmat inspectorul şcolar general.

Ora de opţional ar putea fi programată ca ultima oră din program, în care copiii să îşi cunoască oraşul, a propus Abrudan.

Inspectorul şcolar general a discutat această iniţiativă şi cu prefectul judeţului, Dumitru Ţiplea, care a apreciat ideea şi l-a încurajat să o implementeze, urmând eventual, să fie extinsă şi la nivel judeţean. 

Exit mobile version