Legea lui Liviu Pop, contestată de Sindicatele „Spiru Haret” înainte de a se naște: Nu am fost azi la dezbatere, așa cum anunță Senatul

4.406 vizualizări
Marius Nistor / Foto: ISMB.ro
Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ nu a avut astăzi niciun reprezentant la dezbaterea  „Educaţia Încotro?”, organizată de Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, așa cum eronat a apărut în comunicatul Senatului României, susține Federația într-un mesaj trimis Edupedu.ro. 

FSE „Spiru Haret“ consideră că „în această perioadă nu se poate realiza un consens național, care să ofere șansele apariției unui pachet de legi privind sistemul de învățământ”, mai precizează reprezentanții sindicatului.

Potrivit acordului semnat cu Guvernul României, condus de doamna prim-ministru Viorica Dăncilă, pachetul legislativ ar fi trebuit să fie gata încă din 31 martie 2019, însă nu a existat dorința din partea majorității parlamentare pentru ca acest document să fie eleborat. Cu toții știm că mai urmează două rânduri de alegeri. Orice discuție privind educația în plină campanie electorală este sensibilă și neproductivă. Ne-am săturat ca învățământul să fie subiect de campanie electorală.

Mai mult, ni se pare cel puțin ciudată invitația făcută de domnul senator Liviu Marian Pop în condițiile în care, când a fost modificat articolul 66 din Legea Educației (instituind un număr mediu de ore pe cicluri de învățământ), punctul nostru de vedere nu a contat. Dacă participam astăzi la dezbatere, am fi girat și actul normativ de modificare a articolului 66, care aduce deservicii atât cadrelor didactice, cât și elevilor și care nu a avut la bază niciun studiu de impact.

În educație nu putem face modificări de pe o zi pe alta, numai pentru că așa consideră o persoană, sau un grup restrâns“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte FSE „SPIRU HARET“.

Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ nu este împotriva unei reforme în sistemul educațional, însă aceasta trebuie să aibă la bază o viziune care să ne arate direcțiile de urmat și o strategie care să conducă la îndeplinirea obiectivelor, se mai arată în comunicat.

Reamintim că senatorul Liviu Marian Pop, a anunțat printr-un comunicat trimis de Senatul României o nouă lege a educației. Comisia pentru învăţământ din Senat, condusă de Pop, a organizat o dezbatere la care au anunțat că au participat toate sindicatele din educație, reprezentantul părinților, Consiliul Național al Elevilor şi Agenţia de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar. “Scopul final al acestor întâlniri va fi concretizat într-un pachet de legi sustenabile şi aplicabile care să dea un nou re-start Legii educaţiei”, a anunțat Senatul, într-un comunicat.

FOTO: ISMB.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Program gratuit de formare pentru profesorii de matematică din 4 județe, despre predarea prin legătura dintre școală și realitate – DataMathLab 2023 / Vor învăța cum să ajute elevii să înțeleagă matematica și să o folosească de zi cu zi

Profesorii de matematică din 4 județe ale țării se pot înscrie și participa gratuit la un program de formare care își propune să îi ajute să contribuie la înțelegerea matematicii…
Vezi articolul

Examenul de admitere la colegiile naționale să poată fi dat și cu subiecte realizate din afara acestora, procentul maxim de admitere să fie coborât de la 90% la 75%, limba română să fie probă separată la Bacalaureat – printre propunerile Alianței Colegiilor Centenare pe tema proiectului de Lege a Învățământului Preuniversitar

Proiectul legii învățământului preuniversitar să păstreze prevederea privind admiterea la Colegiile Naționale, dar să stipuleze că aceasta poate fi organizată și la nivelul consorțiilor școlare sau al unor asocieri în…
Vezi articolul

Sindicatul polițiștilor: 30% dintre candidații la admiterea în școlile MAI au picat proba sportivă / Situația poate degenera dramatic, astfel încât numărul candidaților triați să fie sub cel al locurilor scoase la concurs

Sindicatul național al polițiștilor și personalului contractual anunță, într-un comunicat, că 30% dintre candidații la școlile MAI au fost declarați nepromovați, scrie G4Media.ro. ”Situația poate degenera dramatic, astfel încât numărul…
Vezi articolul