Mai mulți profesori și elevi din Sibiu, cu familiile lor, sunt blocați în Dubai / Inspectoratul Școlar centralizează situația

SURSA: pixabay.com

Un număr de 19 cadre didactice și elevi sunt blocați în zona de conflict din Orientul Mijlociu, în Emiratele Arabe Unite – Dubai, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Sibiu, profesorul Constantin Dincă, citat de Agerpres.

Toți au plecat fie în concediu, fie în vacanță în zona unde a izbucnit războiul.

Este vorba despre 8 cadre didactice sunt cu familiile lor, 9 elevi sunt cu familiile lor și un cadru didactic este cu fiul său – elev în aceeași unitate de învățământ (Colegiul Național Pedagogic ‘Andrei Șauguna’ Sibiu). Din informațiile obținute toți sunt blocați în Emiratele Arabe Unite – Dubai. În total sunt 9 profesori și 10 elevi, a precizat reprezentantul IȘJ Sibiu.

Potrivit sursei citate, sibienii aflați în zona de conflict provin din orașele Sibiu, Mediaș, Cisnădie și Copșa Mică. 

Mâine dimineață va exista o listă completă cu date privind elevi și profesori blocați în regiuni în care zborurile au fost suspendate din cauza războiului

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu întocmește o listă centralizată pentru a urmări situația, însă, inspectorul școlar general, Marius Emilian Novac spune că datele se pot modifica, întrucât nu toate școlile au transmis informațiile până în prezent, conform Turnul Sfatului.

„Lista este întocmită la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu pentru a avea o evidență a acestor situații. Aceasta se poate modifica pentru că, până la această oră, nu toate școlile au apucat să afle și să transmită aceste informații.”

Inspectorul general spune că mâine dimineață va exista o listă completă cu date privind elevi și profesori blocați în regiuni în care zborurile au fost suspendate din cauza războiului.

Exit mobile version