Manualele noi de Matematică pentru clasele I și a II-a nu vor ajunge în școli la timp. Ministerul Educației transmite învățătorilor, cu trei zile înainte să înceapă școala, să tipărească de pe internet lecțiile din primul modul și să le dea copiilor, fără să precizeze pe banii cui / Alte două manuale sunt și ele întârziate

Foto: © Shannon Fagan | Dreamstime.com

Elevii din învățământul primar și gimnazial ar trebui să aibă manuale noi în acest an școlar, la 10 ani după tipărirea primelor ediții pe noul curriculum. Majoritatea manualelor au putut fi comandate deja de către cadrele didactice, dar Ministerul Educației anunță profesorii, cu doar 3 zile înaintea primei zile de cursuri, că sunt patru manuale care nu ajung la timp.

Manualele de „Matematică și explorarea mediului” pentru clasele I și a II-a vor putea fi comandate abia din 8 septembrie, iar aplicația centralizată de comandă rămâne deschisă până pe 18 septembrie, anunță într-o informare către școli, obținută de Edupedu.ro, reprezentanții Ministerului Educației.

Vă rugăm ca pentru aceste două manuale, să asigurati distribuirea în format printat, fiecărui elev, a unităților de învăţare aferente primului interval de învăţare din structura anului şcolar”, scrie în adresa semnată de secretarul de stat Florian Lixandru și de șeful Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, Marian Șuță.

Primul „interval de învățare”, adică primul Modul, durează din 11 septembrie până în 27 octombrie, conform calendarului anului școlar 2023-2024.

Oficialii nu scriu și care este sursa de finanțare a acestui demers, sau impactul bugetar pentru școli, imprimarea color pentru câteva capitole din manualele pentru clasele I și a II-a putând fi costisitoare, iar școala să nu aibă resursele necesare, iar cadrele didactice cu atât mai puțin. Este vorba despre două exemplare cu aproximativ 50 de pagini/25 de foi fiecare, pentru fiecare elev din clasele I și a II-a, din toate școlile din România. Adică aproximativ 320.000 de seturi printate, care au împreună arpoximativ 16 milioane de pagini.

Aceste manuale au fost aprobate prin Ordinul de ministru 6.230/06.09.2023 și ministerul susține că „vor fi postate pe site-ul manuale.edu.ro vineri, 08.09.2023, iar aplicația pentru comenzi va fi deschisă în perioada perioada 08.09.2023, ora 12.00 — 18.09.2023, ora 14.00.

Vă rugăm să vă asigurafi că aceste manuale vor fi distribuite în școli imediat ce vor ajunge la ISJ/ISMB și să recomandați cadrelor didactice ca, până la primirea acestora în format tipărit, să utilizeze formatul digital al manualelor, accesând site-ul manuale.edu.ro”, conform documentului.

Alte două manuale, în școli după 20 septembrie

Ministerul Educației mai transmite că manualele aprobate de „Comunicare în limba română” pentru clasa a II-a și „Matematică” pentru clasa a VI-a, sunt „în momentul actual, postate pe site-ul manuale.edu.ro şi vor ajunge în depozitele de carte şcolară ale IS//ISMB până pe 18.09.2023. Vă rugăm să vă asigurati că aceste manuale vor fi distribuite în şcoli imediat ce vor ajunge la ISH/ISMB si să recomandati cadrelor didactice ca, până la primirea acestora în format tipărit, să utilizeze formatul digital si cel pdf. al acestora, accesând site-ul manuale.edu.ro”, se arată în adresă

Alte 43 de manuale sunt gata și autoritățile fac apel la inspectorate ca acestea să ajungă la timp în școli:

Foto: © Shannon Fagan | Dreamstime.com

Exit mobile version