Ministerul Educației: 581 de unități de învățământ desfășoară cursuri în scenariul roșu, exclusiv online, cu peste 260 mai multe decât săptămâna trecută

Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com

Ministerul Educației anunță că astăzi, 30 septembrie, la nivel național 581 de unități de învățământ sunt în Scenariul 3 (S3), care implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online. Ministerul precizează că “dintre cele 581 de unități aflate în această situație, numai 139 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate. Diferența de 442 de unități de învățământ rezultă ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează și/sau a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”.

Spre comparație, săptămâna trecută 313 unități de învățământ erau în Scenariul roșu, potrivit buletinului anterior dat publicității de Ministerul Educației, pe 24 septembrie.

Comunicatul integral al Ministerului Educației:

“Ministerul Educației și Cercetării monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ. 

Prin urmare, astăzi, 30 septembrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv al municipiului București), se înregistrează următoarea situație:

  12.540 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

 4.535 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

– 581 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3) implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online. Menționăm că dintre cele 581 de unități aflate în această situație, numai 139 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate. Diferența de 442 de unități de învățământ rezultă ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează și/sau a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare.  

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Hotărârile privind scenariul de funcționare pe parcursul anului școlar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.

Data de referință pentru aceste informații este 30 septembrie, ora 12:00. 

Exit mobile version