Ministerul Educației și Cercetării refuză să acorde mențiunile obținute de șase olimpici la Matematică, care au avut punctaje egale inclusiv după aplicarea criteriilor de departajare, deși regulamentul specific al Olimpiadei Naționale de Matematică (ONM) permite acest lucru. Situația a fost semnalată redacției Edupedu.ro de către unul dintre părinții olimpicilor în cauză. Răspunsurile formulate de reprezentanții ministerului la solicitările părintelui, consultate de Edupedu.ro, arată că aceștia interpretează în defavoarea olimpicilor posibilitatea ca membrii Comisiei Centrale să acorde mențiuni tuturor elevilor cu punctaje egale, chiar dacă este depășit numărul maxim de premii de acest fel care pot fi acordate. Într-o întâlnire cu părinții, reprezentanții MEC ar fi motivat că decizia a fost luată din considerente financiare. Urmează ca părinții să dea în judecată Ministerul Educației.
- Olimpiada Națională de Matematică (ONM 2026) a avut loc în perioada 30 martie-3 aprilie în Drobeta-Turnu Severin, pentru elevii de gimnaziu și în Alba Iulia pentru cei de liceu. Elevii care obțin mențiune sunt premiați cu 300 de lei.
- Premierea acestor elevi este relevantă în contextul în care obținerea unui premiu la o competiție națională recunoscută de Ministerul Educației asigură admiterea la facultate în România fără susținerea examenului. În plus, diploma este relevantă și atunci când vine vorba de admiterea la universități din străinătate, făcând parte din portofoliile olimpicilor.
Conform regulamentului specific al competiției, pot fi premiați cu mențiune cel mult 15% dintre participanții dintr-o clasă / an de studiu. Este prevăzută, însă, posibilitatea ca toți elevii aflați la egalitate să fie premiați.
„1) Distincțiile la etapa națională a ONM, oferite de MEC la fiecare an de studiu/clasă sunt: premiul I, premiul al II-lea, premiul al III-lea și mențiune, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute. Numărul de mențiuni ce se pot acorda la fiecare an de studiu/clasă reprezintă maximum 15% din numărul participanților la anul de studiu/clasa respectivă, rotunjit la numărul întregi mediat superior, în cazul unui număr fracționar, cu respectarea ierarhiei valorice. Fac excepție situațiile în care doi sau mai mulți participanți obțin același punctaj la etapa națională a ONM, caz în care se vor utiliza criterii de departajare. Comisia acordă premiul I tuturor elevilor care au obținut punctaje maxim egale de 100 p. Pentru punctaje mai mici de 100 puncte se aplică criteriile de departajare în această ordine: numărul de probleme cu punctaj maxim, numărul de probleme cu punctaj de minim de 18 puncte. În cazul menținerii egalității, Comisia Centrală poate decide acordarea premiului corespunzător tuturor elevilor aflați la egalitate”.
La ONM 2026 au participat 90 de elevi de clasa a IX-a. Asta înseamnă că pot primi mențiune cel mult 14 elevi.
Ministerul Educației a acordat mențiuni de la 70 la 46 de puncte. În total, 9 elevi au obținut mențiuni. În clasament urmează 6 elevi cu punctaje egale, inclusiv după aplicarea criteriilor de departajare, pe care Ministerul Educației refuză să îi premieze.
Chiar dacă pragul de 14 a fost depășit, regulamentul prevede, după cum se arată mai sus, că membrii Comisiei Centrale pot „decide acordarea premiului corespunzător tuturor elevilor aflați la egalitate”.
Într-un răspuns negativ la solicitarea unuia dintre părinți, semnat de Alin Păunescu, responsabilul pentru echitate și performanță în învățământul preuniversitar, Elisabeta Nagy, inspector de specialitate, și Iuliana Fedorca, director în cadrul MEC, este invocat articolul 16 (1) din regulamentul ONM, care stabilește procedura de acordare a premiilor.
„Comisia Centrală poate decide acordarea premiului corespunzător tuturor elevilor aflați la egalitate”, se arată în acest articol. Totuși, MEC susține decizia Comisiei Centrale de a acordat doar 9 mențiuni: „Comisia Centrală, în baza prevederilor aceluiași regulament, a decis acordarea unui număr de 9 mențiuni”.
Deși regulamentul prevede posibilitatea mențiunilor tuturor elevilor aflați în această situație, Ministerul îl interpretează în defavoarea olimpicilor.
Un părinte al unui elev olimpic aflat în această situație a transmis redacției Edupedu.ro că a fost, alături de alți părinți, în audiență la Ministerul Educației. În cadrul întâlnirii, Alin Păunescu, responsabilul pentru echitate și performanță în învățământul preuniversitar, ar fi spus că va face demersuri pentru ca acești elevi să fie premiați.
În final, însă, decizia MEC a rămas neschimbată. Răspunsul final al ministerului, care poate fi consultat mai jos, este identic cu cel oferit inițial.
La această întâlnire ar fi fost prezente și Elisabeta Nagy, inspector de specialitate, și Liliana Fedorca, directoare în cadrul ministerului. Acestea ar fi avut o atitudine negativă față de premierea elevilor.
În plus, unul dintre reprezentanții ministerului l-ar fi întrebat pe unul dintre părinți de ce țin să aibă diplomele, mai arată sursele.
Reprezentanții MEC le-ar fi explicat părinților că decizia de a nu-i premia pe acești elevi a fost luată din cauza costurilor. Deși părinții au afirmat că nu doresc să primească premiile în bani, ci doar diplomele, ministerul a refuzat să îi premieze.
- De precizat că premiile pe care MEC ar trebui să le ofere acestor copii sunt în valoare de 1.800 de lei.
Părinții olimpicilor nedreptățiți au adresat și cereri comune de sprijin secretarului de stat Zoltan Kallos, care are în atribuții olimpiadele școlare și secretarului de stat Sorin Ion. Aceștia nu au primit, însă, niciun răspuns din partea lor.
Părinții au inițiat deja demersurile pentru a da în judecată Ministerul Educației și Cercetării, a transmis cel care a luat legătura cu redacția.
- Edupedu.ro a ales să protejeze identitatea părinților și elevilor implicați.
Edupedu.ro a solicitat Ministerului Educației și Cercetării un punct de vedere referitor la problemele semnalate. Vom publica răspunsul instituției atunci când îl vom avea.
Ce spune regulamentul de organizare și desfășurare a competițiilor școlare
Art. 4 (1): „Competițiile școlare au ca obiectiv general sprijinirea elevilor din învățământul
gimnazial și din cel liceal capabili de performanțe școlare înalte sau care au interes și
aptitudini deosebite în domeniile științific, tehnico-aplicativ, cultural-artistic, civic și în
cel sportiv. Totodată, competițiile școlare promovează valorile culturale și etice fundamentale, spiritul de fair-play, competitivitatea și comunicarea interpersonală”.
Ce spune Legea învățământului preuniversitar
Art. 1 (2): „Misiunea învățământului preuniversitar este aceea de asigurare a condițiilor și a cadrului necesar pentru atingerea potențialului de dezvoltare al fiecărui beneficiar primar al educației, atât din punct de vedere cognitiv, socioemoțional, profesional, civic, cât și în domeniul antreprenoriatului, astfel încât acesta să participe activ și creativ la dezvoltarea societății, având sentimentul apartenenței naționale și europene”.
Foto: © Tero Vesalainen | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
