Ministrul de Interne anunță capitularea statului în fața drogurilor, după ce le-ar fi spus șefilor din Poliție acum o lună și jumătate că „bătălia cu drogurile la categoria adulţi în momentul ăsta e pierdută”

Cătălin Predoiu / Foto: Ilona Andrei - G4Media

Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a declarat marți într-un interviu la DCNews că le-a transmis șefilor din Poliție acum o lună și jumătate că ”bătălia cu drogurile la categoria adulţi în momentul ăsta e pierdută”.

”Le-am spus textual, erau acolo peste 30 de oameni cred, deci am peste 30 de martori şi am spus textual acest lucru, bătălia cu drogurile la categoria adulţi în momentul ăsta e pierdută. Ce trebuie să facem, sigur, să revitalizăm acest efort pe toate planurile dar prioritar este să salvăm tânăra generaţie. Doi din zece tineri între 15 şi 24 de ani, conform statisticilor oficiale, au consumat cel puţin o dată droguri. Unu din zece copii până la 16 ani, în şcoli, unul din zece, a consumat cel puţin o dată droguri”, a spus Predoiu, potrivit G4Media.ro.

”Cred că gândim la fel pentru că eu am propus aceste măsuri aseară, acum 12 ore le-am propus deja. Şi controlul în şcoli. Este adevărat, cu acordul părinţilor, pentru că acolo nu poţi să faci control dacă nu sunt şi părinţii de acord şi deja am invitat mâine, la ora 16.00, la MAI mai mulţi colegi miniştri să discutăm revitalizarea unui plan care, de altfel, există. Înfiinţăm un plan de măsuri pentru combaterea drogurilor şi bullying-ului, fenomenului de bullying în şcoli, de violenţă între elevi. Dar să-l suplimentăm cu astfel de măsuri, în domeniul combaterii consumului de droguri la minori”, a spus ministrul de Interne, la DcNews, despre mesajul premierului Marcel Ciolacu, care afirmase că ”măsurile de combatere a consumului de droguri, anunţate de ministrul de Interne sunt un pas înainte pe un traseu corect, dar nu sunt suficiente şi Poliţia trebuie să lupte mult mai eficient cu dealerii de droguri”.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

Exit mobile version