Ministrul Educației, despre faptul că profesorii încă nu au fost plătiți pentru orele remediale: Întârzierile au fost nepermis de mari, garantez că absolut toate sumele vor fi plătite

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, sâmbătă, că întârzierile la plata orelor remediale sunt „nepermis de mari”, adăugând că garantează achitarea acestora în integralitate, relatează Agerpres, preluat de G4Media.ro.

„În opinia mea, întârzierile au fost nepermis de mari, chiar dacă au existat justificări. Întârzierile sunt inadmisibile, dar, din punct de vedere legal, vă asigur că am făcut toate demersurile pentru ca aceste plăţi să se realizeze în cel mai scurt timp. Programul de ore remediale este un program extrem de important pentru a compensa pierderile suferite de către elevi, este un program pe care dorim să-l continuăm pe întreg parcursul anului şcolar viitor. Este un program care presupune două componente: o dată până la nivelul de învăţământ gimnazial şi a doua componentă – învăţământ liceal prin Programul ROSE”, a afirmat Cîmpeanu, la Iaşi, întrebat când se vor achita sumele pentru orele remediale.

El a adăugat că toate sumele vor fi plătite. 

Citește articolul complet pe G4Media.ro

Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea

Exit mobile version