Ministrul Educației, despre interzicerea concursurilor și olimpiadelor școlare la clasele primare 2025: Stimulează prea devreme industria meditațiilor și focalizări prea timpurii pe anumite domenii, ignorându-se altele tot de bază

31.240 de vizualizări
Daniel David / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Ministerul Educației a decis prin ordin de ministru să nu organizeze concursuri naționale și olimpiade școlare pentru clasele primare în 2025, oficializând politica pe care a încercat să o impună și anul trecut prin adrese către școli. Ministrul Educației, Daniel David, susține despre măsură că urmărește să evite presiunile timpurii asupra elevilor și să promoveze o dezvoltare echilibrată a competențelor de bază, după cum arată acesta într-o analiză publicată pe blogul său.

Ministrul Educației a explicat că „în clasele I-IV, important este să construim elementele de bază ale competențelor cheie. Acest nivel elementar trebuie dezvoltat în ritmul fiecărui copil. Dacă ratăm acest lucru, atunci celelalte dezvoltări care se bazează pe el au de suferit”. Totodată, Daniel David a atras atenția că organizarea unor competiții de nivel național pentru elevii mici „stimulează prea devreme o industrie a meditațiilor și focalizări prea timpurii pe anumite domenii, ignorându-se altele tot de bază”.

În ciuda acestei decizii, ministrul a subliniat că școlile pot organiza concursuri la nivel local sau regional, cu condiția să fie „asumate autonom și responsabil de școală, congruente cu politicile ministerului și monitorizate de acesta”. De asemenea, a evidențiat importanța evaluărilor obligatorii la clasele a II-a și a IV-a, care pot fi folosite pentru adaptarea procesului educațional la nevoile fiecărui elev. „Hai să ne focalizăm în clasele I-IV pe dezvoltarea riguroasă și în ritmul personal, la cât mai mulți copii, a tuturor aspectelor elementare necesare competențelor-cheie”, a concluzionat ministrul în textul de pe blogul său.

Edupedu.ro a scris sâmbătă că, în premieră, elevii de clasele primare sunt excluși de la olimpiadele și concursurile școlare organizate de Ministerul Educației în 2025. Instituția le-a interzis să participe prin primul ordin de ministru semnat de Daniel David, dedicând aceste competiții doar elevilor din ciclul secundar de învățământ (clasele V – XII / XIII). În plus, elevii de clasele P-IV nu pot să treacă în etapele finale ale concursurilor școlare organizate de profesori, de tip proiecte educative (din CPEERI și CPEENI, fostele CAER și CAEN).

Redăm integral mai jos textul ministrului Educației, Daniel David:

Văd că este primită în spațiul public cu multă curiozitate vestea că Ministerul Educației și Cercetării nu organizează olimpiade școlare pentru clasele I-IV în anul 2025.

Din respect pentru această preocupare, ca să punem acest lucru în context, iar apoi în profunzime psihoeducațională, iată cum stau lucrurile, pentru o înțelegere mai clară a acestei decizii:

(1) Adevărul este că ministerul nu a organizat olimpiade școlare pentru clasele I-IV nici anul trecut (2024), așa că nu este chiar o premieră.

(2) Este drept însă că acest lucru este acum asumat mai ferm de mine deoarece:

a. În clasele I-IV important este să construim elementele de bază ale competențelor cheie.

b. Acest nivel elementar trebuie dezvoltat în ritmul fiecărui copil. Dacă ratăm acest lucru, atunci celelalte dezvoltări care se bazează pe el au de suferit. Am văzut în unele testări recente că unele forme de analfabetism funcțional identificate în clasa a IX-a au cauze identificabile chiar din clasa a V-a.

c. Participarea la olimpiade organizate de minister aduce o greutate mai mare concursurilor, începând să stimuleze prea devreme o industrie a meditațiilor și focalizări prea timpurii pe anumite domenii, ignorându-se altele (tot de bază), ceea ce poate distorsiona dezvoltarea nivelului elementar al tuturor competențelor cheie.

d. Este important să fim congruenți în politicile educaționale, pentru a nu deruta copiii și a nu avea politici cu efecte care se anulează reciproc. Am înlocuit la nivelul învățământului primar evaluarea prin note cu evaluarea prin calificative tocmai în lumina lucrurilor descrise mai sus, pentru a nu produce prea devreme segregare între copii (și școli) și afectarea stimei de sine, important fiind aici să dezvoltăm nivelul elementar al tuturor competențelor cheie, în ritmul personal al fiecărui copil, nu să facem diferențieri prea fine (și adesea nerelevante) și prea devreme între copii. În același spirit, la aceste vârste se urmărește mai ales dezvoltarea cooperării și a lucrului în echipă, competiția, importantă și ea, trebuind însă gândită la acest nivel în acest context.

e. Foarte important pentru mine, astfel de olimpiade organizate la nivel de minister la acest nivel educațional nu reprezintă seturi generalizate de bune practici europene.

(3) În fine, pentru a stimula competiția adecvată, ministerul nu interzice derularea unor concursuri locale, regionale, naționale asumate autonom și responsabil de școală (și cu consultarea părinților), congruente însă cu politicile ministerului (și monitorizate de acesta), care pot pătrunde într-un portofoliu educațional mai extins, dar nu au greutatea și mesajul unei olimpiade organizate de minister. Tot aici amintesc că avem deja evaluările obligatorii la clasa a II-a și a IV-a, pe care ar trebui să le folosim mult mai atent în procesul de învățare personalizată a elevului. 

Așadar, hai să ne focalizăm în clasele I-IV pe dezvoltarea riguroasă și în ritmul personal, la cât mai mulți copii, a tuturor aspectelor elementare necesare competențelor-cheie, fără să distorsionăm acest proces prea devreme prin focalizarea pe olimpiade organizate de minister, cu accente prea timpurii pe anumite domenii, ignorându-se alte (ceea ce poate distorsiona dezvoltarea nivelului elementar al tuturor competențelor cheie), dar lăsând școlilor posibilitatea să facă comparații responsabile și voluntare prin concursuri locale/regionale/naționale ce pot intra într-un portofoliu educațional extins”.

Informații de context

Elevii de clasele primare nu pot participa în anul școlar 2024-2025 la olimpiadele și concursurile școlare naționale ale căror calendare de desfășurare au fost anunțate recent de ministerul Educației și Cercetării (MEC). În ordinul de ministru care aprobă aceste liste, instituția reglementează că aceste competiții sunt dedicate doar elevilor din învățământul secundar (clasele V – XII / XIII).

Dacă anul trecut în luna februarie ministerul Educației a anunțat profesorii printr-o adresă că trebuie să modifice regulamentele concursurilor școlare pe care le-au elaborat la nivel județean, regional sau național încât elevii de clasele P-IV să nu poată participa la etapele superioare ale acestora, în 2025 interdicția este introdusă acum în ordinul de ministru. Este primul ordin de ministru semnat de Daniel David.

Mai mult, în ceea ce privește concursurile și olimpiadele școlare naționale, adică competiții școlare elaborate și organizate centralizat de ministerul Educației și Cercetării (MEC), elevii de clasele primare nu pot participa deloc la acestea. Încercările de interzicere a lor au apărut tot de anul trecut, când Edupedu.ro a scris despre mai mulți elevi de clasele a III-a și a IV-a care, după ce au participat la etapele locale ale unor olimpiade de științe exacte, nu au mai fost lăsați să concureze la etapele județene.

  • Chiar dacă Daniel David susține că nici în anul școlar 2023-2024 elevii de clasele I-IV nu au participat la olimpiade, există cazuri de participare documentate de Edupedu.ro. De regulă, elevii de clasele primare au putut concura la olimpiadele școlare, dacă întruneau punctajele de calificare impuse de regulamentele specifice, susținând probele la etapele județene și naționale cu subiecte de clasa a V-a (prima clasă din ciclul de studii din care puteau participa în mod regulat). Analiza completă, aici.
Citește și:
Premieră: Elevii de clasele primare sunt excluși de la olimpiadele și concursurile școlare 2025. Ministerul Educației le-a interzis să participe prin primul ordin de ministru semnat de Daniel David. Elevii nu pot să treacă în etapele finale din CPEENI

31 comments
  1. Pentru parintii care isi doresc olimpiade si concursuri cat mai devreme sa stiti ca sunt concursuri private. Momentan clase intregi participa la concursuri precum ‘compare'(un concurs cu modele nelucrate in scoala si cu un nume foarte prost ales), gazeta matematica (deasemenea un concurs capusa care forteaza parintii sa cumpere reviste pentru a putea avea rezultate). Este gresit si faptul ca invatatorii sunt la randul lor fortati sa se inscrie pentru a avea bonusuri la salariul de baza si la randul lor forteaza intregul grup de parinti si copii sa participe. Adevarul este ca daca olimpiadele ar fi ajutat cu adevarat pe termen lung la antrenarea mintii am avea o crestere in randul populatiei in ceea ce priveste alfabetizarea insa odata cu cresterea concursurilor false si a olimpiadelor timpurii au crescut doar depresiile timpurii si analfabetismul. In afara de olimpiade, un copil are nevoie de baze pe toate axele dezvoltarii precum sport, muzica, bune maniere, mediu, spirit civic, si aici as puncta si empatia care este rara chiar si in comentariile de aici. Cu astfel de lipsuri toata capacitatea de care da dovada copilul vostru astazi se va risipi in clasele 5-8. Atunci lipsa acestor abilitati ii va dezechilibra in momentele de pre-adolescenta in care sunt incercati de tot felul de provocari.

  2. Sunt multe lucruri greu de inteles. In unele sporturi si in muzica, daca nu se incepe de la varsta mica, performanta e exclusa. Concursurile fac parte din viata micilor sportivi sau muzicieni. De ce sa fie discriminati cei ce vor sa-si antreneze mintea. Daca ministerul nu-si permite sa plateasca profesori corectori, sa lase parintii sa se ocupe, dar sa nu mai apara oportunistii in poze cu olimpicii. E doar rezultatul copiilor pasionati, ai profesorilor care-si iubesc meseria si ai parintilor sustinatori. Daca nu poate ajuta cu ceva, ministerul macar sa nu strice.

  3. Domle care meditatii pentru concursuri in clasele primare? Pregatire pentru concursuri nu inseamna meditatii si sunt putini cei care fac efectiv pregatire pentru performanta. Meditatiile sunt in alta parte, iar dvs o stiti, dle ministru, acesta este doar un pretext pentru cei creduli.

  4. Va rog sa aruncați o privire asupra testului Comper, susținut vineri 17 ianuarie la matematica , de catre elevii de clasa l. Veți găsi că 80% dintre formulările itemilor sunt extrem de greu de înțeles de către copiii de 7 ani – copiii care s-au demoralizat și frustrat mult prea devreme. Atâta timp cât elevii sunt învățați de către învățător cu metode clasice de predare, vine Comperul acum cu subiecte pe care copiii trebuie sa le rezolve mai întâi logic și abia apoi matematic!
    M-aș bucura să găsesc un articol despre aceste subiecte. Mă refer strict la clasa l!

    1. Nu au fost grele, foarte mulți copii au luat punctaj maxim. Depinde însă ce așteptări aveți… la așteptări mici, ce rezultate poți avea?

  5. Bună idee, așteptată decizie. Punând în balanță, sunt mai multe efecte bune decât rele ale acestei renunțări la concursuri. Sunt studii pe zeci de mii de cazuri pro argumentului excluderii olimpiadelor la vârste mici, ministrul le știe. In sport, balet e la fel, lași întâi corpul copilului să se formeze până la un nivel al siguranței, pana la care nu periclitezi o dezvoltare optimă, apoi stat pe poante etc.
    Teamwork in clasă și mult citit, multă lectură, lectură cu voce tare, lectură colectivă, perspicacitatea dezvoltată, logica,
    vorbitul in fața colegilor, descurajarea criticarii aspre a copiilor până la 10-11 ani. Apoi, cu baza de încredere în sine clădită, e loc si de alte bazaconii (ca precizia, rigoarea exagerată, note cu departajare la sutimi). Suntem diferiți dar șansele trebuie să fie aceleași pentru toți iar ele se acorda LA ÎNCEPUT de parcurs.
    Bună dimineața, învățători, asta e lumea civilizată, scoateți capul din năravuri! Fise individuale, de progres, elevilor.

  6. Este cea mai nefericită hotărâre pentru elevii care au pasiune pentru un instrument muzical!
    Performanța aceasta îi ajută foarte mult îm dezvoltarea lor ulterioară și sunt mulți(și vorbesc în cunostința de cauză) care au performat apoi ca medici,avocați și alte meserii! Păcat!

  7. Invatatorii care isi fac bine treaba demonstrează ca nu e nevoie de meditații (din experiența vorbesc), iar pentru elevii care vor e bine sa participe la concursuri si olimpiade, ii pregătesc pentru gimnaziu si liceu. Joaca e buna si necesară, dar si performanta – adică rigurorizatatea, e necesară si cam lipsește in sistemul nostru de învățământ.

  8. Gazeta matematica la ciclul primar este un stres pt parinti! Invatatorii o comanda intregii clase….pt a face performanta, pt a trimite copiii la comper si alte cele….pt prestigiul scolii!
    Da, copiii au nevoie sa se joace, sa invete sa socializeze, sa isi gestioneze emotiile si sa citeasca mult, in ciclul primar!
    Ar fi indicat sa arunce o privire asupra programei scolare! Aici nu se baga nimeni, din pacate! Dar este extrem de importanta!

  9. Nu organizăm olimpiade și concursuri ca să nu stimulăm meditațiile. Dar mii și mii de elevi de clasa a 4-a fac meditații din plin pentru concursurile de admitere in clasa a 5-a la colegiile de top din toată țara. Cu ele ce facem?

  10. E foarte bine pentru copii sa se joace si sa se bucure de copilarie, sa fie sanatosi si fericiti. Insa aceasta decizie, acest ordin de ministru nu rezolva nicidecum acest lucru.
    Acest lucru este asigurat de o predare accesibila intelesului copiilor, de o programa moderna cu informatii utile, in cantitate corecta, care sa-i atraga pe copii si sa nu-i oboseasca.
    Din pacate acest ordin de ministru nu are nicio influenta asupra acestui lucru.
    In continuare programele sunt incarcate si obositoare, iar invatatorii ii indeamna pe parinti sa se ocupe suplimentar de copii, ca doar la scoala nu pot face fata cantitatii foarte mari de materie. Copiii sunt obositi si apatici. Nu exista cu adevarat o grija pentru sanatatea si bunastarea lor.

    Concursurile scolare nu erau obligatorii pentru toti copiii. Copiii care nu doreau sa participe nu erau obligati de nimeni sa participe. Aceste concursuri nu le faceau niciun rau. Anularea lor nu are cum sa le faca niciun bine.
    Dar erau poate 3-4 copii in clasa care voiau sa participe la concursuri. Ei sunt acum nedreptatiti.Se gasesc insa unii care vor zice ca se faceau diferente intre copii, ca nu e bine pentru dezvoltarea lor. Nimic mai fals. Dar ce e bine pentru dezvoltarea lor, sa creada ca toti copiii sunt inzestrati la fel, iar mai apoi, crescand, sa vada ca de fapt nu e adevarat ? Oare nu astfel se creaza complexe si frustrari ? Din contra, afland aceste lucruri de mici, ca unii copii sunt mai inzestrati decat altii, vor creste cu aceste lucruri si va fi normal pentru ei sa le accepte. Vor invata ca prin munca, aceste diferente se pot micsora. Bineinteles, acest lucru nu intereseaza pe actualii guvernanti, iar unii oameni nu inteleg, proasta mentalitate se perpetueaza. La generala si liceu apare goana dupa burse. Jumatate din clasa acum au peste 9.50. Cei de jumatea clasei, de note 6 si 7 altadata, acum sunt de 9 50, la fel ca premiantii. Uniformizarea continua, la fel ca la clasele mici. Toti sunt la fel, diferentiera nu exista, valoarea nu conteaza !
    Oare aceasta falsa grija pentru copii nu este un fals national si o inabusire cinica si odioasa a valorii ?
    De ce am scris aceste lucruri ? Fetita mea de clsa 1 care a luat la clasa pregatitoare 100 p la gazeta matematica atat la judet, cat si la nationala, care a luat la minimat 100 p atat la locala, cat si la regionala si care nu invata acasa mai mult de o ora pe zi, nu vreau sa se oboseasca, este nemultumita de acest ordin de ministru. Acum ceva timp ma tragea de mana sa-i mai dau si ei niste probleme ca-i plac atat de mult, la fel ca joaca.
    In acesti copii loveste acest ordin, iar pe cei multi nu-i ajuta. Avand cunostiinte mult peste clasa 1, stiti ce mi-a spus ? Ca acesti oameni care se ocupa de educatie, cand au fost la scoala, au fost paraleli cu nota 10. Iar sora ei de clasa a treia, cu rezultate similare, este de acord cu ea.

    1. Foarte bine ați punctat! Din păcate însă, nu toți părinții gândesc ca dvs sau că mine. Eu am comentat pe fb împotriva acestui ordin și foarte surprinsă am fost câți părinți furioși și “hliziți” au fost de comentariul meu… Din păcate societatea nu vede încă clar și îi convine sa se complacă într-o dulce comoditate… Pe care mai târziu o va deconta.

  11. O decizie foarte bună și bine argumentată.Cunosc cazuri de cadre didactice de la ciclul primar care , pentru a pregăti copiii pentru aceste concursuri renunță la orele de muzica, joc și mișcare, arte vizuale și fac ore de pregătire suplimentară. Oare s a uitat faptul că ciclul primar este destinat achizițiilor fundamentale și formarea competențelor de baza? Cred că cel mai îndrăzneț lucru l ar face acest ministru ,daca ar elimina gradația de merit ,care este luată mai mult pe hârtii .Oare doar cei ce duc copiii la olimpiade ,concursuri , scriu cărți și fac cursuri plătite au merite deosebite? Dar cei ce lucrează cu copii dezavantajați , cu copii cu diferite grade de handicap , cei care reușesc să ridice un copil de la un nivel mediocru la unul mediu nu au niciun merit? Introducerea criteriilor de competenta ar rezolva problema gradațiilor luate pe dosare și fise de evaluare făcute pentru cei care își fac un scop de a obține această gradație.

    1. Se încăpățânează să o păstreze!
      Măcar dacă ar găsi criterii reale de departajare!
      Deja s-au înființat firme care oferă contra cost, zeci de adeverințe!
      O rușine această gradație, dar banii nu au miros!
      Nu cred că acest domn ministru se va apleca asupra acestui aspect!

  12. Aveti dreptate!! Sa fie fericiti ca au mai mult timp de-acum se se joace pe telefon sau sa sea pe social media in loc sa se streseze cu olimpiada! Corect! Este mult mai folositor pentru viata lor!
    Poate nu v-ar fi stricat o olimpiada de limba romana in clasele primare, ati fi evitat sa fiti penibil/a in unele situatii.

  13. Cel mai prost iasa de aici tovarasele invatatoare, care cu greu isi mai pot face gradatiile de merit, aceste mult ravnite gradatii de merit care niciodata nu se vor taia deoarece sunt special concepute pentru inspectori, directori de scoli si mai apoi lingaii care mai au loc, apropiati ai sistemului!

  14. F bine. Poate isi da seama ce efect are goana dupa aceste diplome asupra psihicului copiilor… Profesorii pun presiune sa invete non stop, sa obtina note maxime, hartii si diplome pt prestigiul scolii si gradatie de merit.. Ne trezim apoi cu un adolescent anxios, poate depresiv, dar perfectionist si competitiv pt ca asa l a obisnuit sistemul. Poate incepem sa ne gandim cu adevarat ce inseamna starea de bine a elevului in scoala. Nu am asteptari prea mari dar pare un prim pas bun…

      1. Nu vad niciun copil care sa se plângă de acest lucru doar părinții frustrați ca nu au copii cu stea în frunte.Este foarte important sa se evite stresul creeat de pretențiile nerealiste ale parintilor în perioada aceasta critica de dezvoltare iar voi nu vreți sa înțelegeți. Nu sunt complet dezvoltați și au nevoie de armonie,joc ,interacțiune,citit ,muzica,artă. Copii precoce au locul lor unde se pot duce.

  15. Foarte bine.Un lucru bun.Copii sa fie fericiți și sa se joace!!Au nevoie de asta pentru a se dezvolta normal și armonios dpdv psihic.

    1. Deși nu știam până astazi ca au existat olimpiade pentru clasele 0-4, concursurile individuale nu au numai efecte rele, de ce sa interzici copiilor sa participe la un concurs dacă își doresc… Problemele sunt profesorii care își obliga elevii sa participe și părinții care ii forțează, nu copilul care își dorește sa vadă cum e sa participe la un astfel de test. Totuși, sunt de acord ca industria meditațiilor a devenit o problema, mai nou nimeni nu mai are chef sa muncească și singur, ci țuști la profesor. Problema e ca nu mai vrea nimeni sa își pună capul la contribuție, ci toată informația trebuie întinsă pe tava: nu tu efort sa o cauți, sa o sintetizezi, sa o înțelegi în profunzime… inclusiv la olimpiade se merge pe sistemul acesta… ca doar nu degeaba, iau exemplul celei de biologie, la etapele județene cele mai mari note sunt în județele x, y, iar la etapa națională, unde se dau subiecte pe care poate le primesc studentii la UMFuri în sesiune (poate nici ei), câștigă primele locuri, mențiuni și premii speciale, elevii din județele z, w. Este nedreapta industria acesta a meditațiilor, care îți dă de multe ori atacuri prin surprindere. În spate lucrează intens, iar mijloacele nu sunt intotdeauna cele mai cinstite.

    2. Cine va forteaza sa va implicati copilul in ceva? Poate sa danseze si sa fie fericit pe un pamant crezut plat toata viata. Unii insa nu vor sa fie doar artisti… Au nevoie de ce-i face pe ei fericiti, altceva decat… dansul. De ce trebuie sa li se refuze asta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Cîmpeanu, despre problemele plății salariilor profesorilor: A fost o eroare informatică, am primit asigurări de la Ministerul de Finanțe că va fi remediată foarte rapid / În 5 județe nu s-au primit salariile în învățământ

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat la Digi24 că întârzierea plății salariilor profesorilor s-a întâmplat, luni, în 5 județe și că a primit asigurări de la Ministerul de Finanțe că…
Vezi articolul

Veniturile făcute în străinătate ar putea fi luate în calculul indemnizației pentru creșterea copilului, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Modificarea s-ar aplica din 1 ianuarie 2023

Veniturile realizate în străinătate ar putea fi luate în calculul pentru indemnizația de creștere a copilului, după cum apare într-un proiect de Ordonanță de Urgență aflat pe ordinea de zi…
Vezi articolul

Rezolvarea subiectelor la Matematică, simulare Evaluare Națională 2025. Profesorul Mădălin Ghiuler: La prima vedere, subiectul pare foarte aerisit și chiar banal. Problemele de geometrie plană nu sunt deloc simple

Profesorul Mădălin Ghiuler a rezolvat, pentru Edupedu.ro, subiectele pe care le-au primit elevii la proba scrisă de Matematică. Marți, 18 martie, simularea Evaluării Naționale 2025 a continuat cu proba la…
Vezi articolul

UPDATE Site-ul Olimpiadei Internaționale de Engleză 2023, care va avea loc la București, lansat cu secțiuni inaccesibile și greșeli / România găzduiește competiția în premieră, pentru elevi din zeci de țări / Site-ul era virusat, susțin administratorii

Site-ul Olimpiadei Internaționale de Limba Engleză (IELO) 2023 a fost lansat recent. Competiția se va desfășura în România peste câteva luni pentru elevi calificați din zeci de țări, potrivit surselor…
Vezi articolul

Patru posturi de director și director adjunct, disponibile în școlile europene din Belgia, Olanda și Germania. Înscrierile sunt deschise până pe 21 noiembrie pentru profesori – criteriile și ce trebuie să conțină dosarul

Patru posturi de director și de director adjunct sunt disponibile la școli din rețeaua de școli europene, în trei țări din vestul Europei, potrivit unui anunț al Ministerului Educației din…
Vezi articolul