Ministrul Educației, despre profesorii care se pensionează: Au fost depuse 147 de cereri de pensionare, după 1 septembrie, în limita normalului

Foto: Pexels.com

“În cadrul inspectoratelor școlare au fost depuse cereri de pensionare, după 1 septembrie, 147. Deci au fost 147 de cereri de pensionare, la nivel național, după data de 1 septembrie, pe diferite motive. Este în limita normalului, am mai avut astfel de situații și în alți ani”, a declarat ministrul Educației, la B1 TV. 

Monica Anisie a anunțat că “din datele care sunt în Edusal, adică programul de salarizare, există 27.000 de profesori cu vârste de peste 60 de ani, iar peste 65 de ani avem peste 8.000 de profesori. Nu 60.000 cât a fost în spațiul public”. 

“Cred că este momentul să îndemnăm la calm pe toată lumea, pentru că ne pregătim de începutul de an școlar și elevii au nevoie de sprijinul nostru emoțional”, a continuat ministrul.

Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), în anul școlar 2018-2019 numărul cadrelor didactice în vârstă de 60 de ani și peste era de 18.103 persoane, din care 3.866 de 65 de ani și peste.

În învățământul preuniversitar sunt 220.000 de profesori, incluzând suplinitorii.

Photo by Oleg Magni from Pexels

Exit mobile version