Ministrul Ligia Deca anunța pe 8 iunie că de o săptămână lucrează la un program de recuperare a orelor pierdute, pentru elevi. Cinci zile mai târziu ministerul anunță marele „program“: directorii „au obligația“ să adapteze orarul în cele trei zile de școală rămase

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Ministrul Educației, Ligia Deca, declara pe 8 iunie, că Ministerul Educației lucrează la un program de recuperare pentru orele pierdute de elevi în perioada grevei generale. Declarația era făcută joi, după ce greva generală paralizase deja activitatea în majoritatea școlilor de 11 zile lucrătoare la acel moment.

“Încă de la începutul săptămânii, am organizat întâlniri împreună cu inspectorii școlari de la nivel județean care, la rândul lor organizează întâlniri cu directorii școlilor, pentru a organiza un program de recuperare“, spunea Ligia Deca, săptămâna trecută.

Imediat după suspendarea grevei generale, care a durat 13 zile lucrătoare și s-a întins pe 22 de zile calendaristice, Ministerul Educației a trimis la inspectorate și la școli o adresă semnată de nu mai puțin de 9 oficiali din instituție și directori de departamente. Este vorba despre:

Corina Marin – directorul general al Direcției Generale Management Resurse Umane și Rețea Școlară

Mirela Gabriela Toma – directorul general al Direcției Generale Juridice

Adrian Bărbulescu – director

Diana Alina Roșu – director

Mihai Păunică – directorul general al Direcției Generale Economice

Ioana Lazăr – secretarul general al Ministerului Educației

Sorin Ion – secretar de stat pentru învățământ preuniversitar

Florian Lixandru – secretar de stat pentru învățământ preuniversitar

Kallos Zoltan – secretar de stat pentru învățământ preuniversitar

Nici vorbă despre vreun program de recuperare gândit sau pus la punct, explicat sau planificat, ci doar o pasare a responsabilității către directorii de școli. Aceștia pot decide, cu aprobarea consiliului de administrație, recuperarea orelor pierdute în 12 zile, în cele 3 zile rămase până pe 16 iunie, finalul cursurilor din acest an școlar. Tot directorii au apoi obligația. să adapteze orarul pentru aceste recuperări, mai arată ministerul.

Ce prevede documentul trimis de minister:

Informarea ministerului Educației:

„Prin decizia directorului unității de învățământ preuniversitar și cu aprobarea consiliului de administratie al unității, se pot derula activități de recuperare specifice sistemului național de învățământ preuniversitar, conform legii, pentru activități ce trebuiau să fie realizate în luna iunie 2023, astfel:

În ceea ce privește ziua liberă din data de 2 iunie 2023, această zi se pontează, în conformitate cu prevederile H.G. nr.1555/2022 privind stabilirea zilelor lucrătoare pentru care se acordă zile libere, altele decât zilele de sărbătoare legală, pentru anul 2023, cu conditia ca activitatea din această zi să fi fost efectuată în avans.

Directorii unităților de învăţământ preuniversitar au obligatia să adapteze orarul și programul de recuperare în functie de specificul unității de învăţământ, disponibilitatea elevilor, infrastructură si resursa umană. Planul de recuperare se aprobă de consiliul de administratie al unității de învăţământ”.

Exit mobile version