Mircea Miclea, întrebat dacă s-a gândit să candideze la prezidențiale: Au nevoie partidele actuale de cineva care gândește limpede și clar? Eu sunt un om liber

Mircea Miclea și Daniel Funeriu, la conferinta organizata la Reșița

România se pregătește anul viitor pentru patru alegeri, printre care și alegerile prezidențiale. Profesorul Mircea Miclea, una dintre cele mai puternice și prezente voci ale intelectualității române în contextul schimbărilor sociale majore aduse de pandemie și de modificările din educație, a fost întrebat de Daniel Funeriu dacă s-a gândit să candideze la alegerile prezidențiale.

Au nevoie partidele actuale de cineva care gândește limpede și clar? Nu cred. Eu sunt un om liber”, a răspuns Mircea Miclea, fost ministru al Educației.

Vezi aici schimbul de replici dintre foștii miniștri ai Educației Mircea Miclea și Daniel Funeriu:

Declarațiile au fost făcute la Reșița, pe 26 mai 2023, unde Mircea Miclea a susținut conferința „Cum gândim propria noastră educație pentru lumea de mâine”, organizată de Primăria Reșița și Grupul pentru Management și Mediere Culturală. Conferința a fost urmată de un dialog între Mircea Miclea și Daniel Funeriu.

Vezi aici înregistrarea întregii conferințe:

Fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, Miclea a fost timp de 5 ani președintele comisiei prezidențiale în mandatul lui Traian Băsescu care a realizat Raportul pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, diagnoză care a stat la baza Pactului național pe educație semnat în 2008 de toate partidele politice și apoi la baza Legii educației nr. 1/2011 în vigoare în prezent, dar modificată masiv de guvernările care s-au succedat în ultimii 10 ani.

Exit mobile version