Muzeul Luvru, cel mai vizitat muzeu din lume, se închide ”până la noi ordine” din cauza coronavirusului

FOTO: https://www.louvre.fr/

Muzeul Luvru din Paris a anunţat vineri că se va închide începând cu ora 17:00 GMT “până la noi ordine” din cauza pandemiei de coronavirus, relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

“În conformitate cu directivele guvernamentale, Muzeul Luvru se închide vineri, 13 martie, la ora 18:00 (17:00 GMT), până la noi ordine”, a anunţat muzeul într-un comunicat, adăugând că două expoziţii – “Albrecht Altdorfer” şi “De Donatello a Michel-Ange” – au fost amânate.

Măsura anunţată de Muzeul Luvru are loc în condiţiile în care guvernul francez urma să interzică adunările de peste 100 de persoane în spaţii publice, pe tot teritoriul Franţei, pentru a opri extinderea contaminării cu coronavirus.

FOTO: louvre.fr

Exit mobile version