După ce sud-coreeana Han Kang a devenit în anul 2024 prima femeie asiatică laureată a Nobelului pentru literatură, Academia Suedeză ar putea opta joi pentru un autor occidental, sunt de părere mai mulți critici literari, potrivit unei analize AFP, transmite Agerpres.
- Scriitorul elvețian Christian Kracht, considerat unul dintre cei mai importanți autori germanofoni, dar și australianul Gerald Murnane figurează printre numele cele mai frecvent menționate.
La Târgul de carte de la Göteborg, care are loc cu câteva săptămâni înainte de sezonul premiilor Nobel, „membri ai Academiei Suedeze au fost prezenți acolo, așezați în primul rând” la o conferință susținută de Christian Kracht, a spus Björn Wiman, redactor-șef al departamentului cultural din cadrul cotidianului Dagens Nyheter.
„Iar în general, acesta este un semn care nu dă greș”, a mai spus el, în cadrul unei discuții cu AFP. Același lucru s-a întâmplat și când dramaturga austriacă Elfriede Jelinek a primit premiul în 2004.
Cel mai recent roman al scriitorului elvețian de 58 de ani, „Air”, oscilează între planurile real și fantastic, combinând critica consumerismului cu căutarea existențială.
Potrivit lui Björn Wiman, după Han Kang, „este rândul unui bărbat alb, venit din sfera lingvistică anglosaxonă, germană sau francofonă” să fie recompensat.
Va răspunde oare la telefon?
Numele australianului Gerald Murnane și al compatrioatei sale aborigene Alexis Wright revin pe lista favoriților. Născut în 1939 într-un cartier de la periferia Melbourne dintr-un tată pasionat de cursele de cai, Murnane a crescut într-o familie catolică.
Cartea sa „The Plains” (1982), care introduce cititorul în lumea proprietarilor de terenuri din Australia, a fost descrisă de The New Yorker ca „o capodoperă bizară”, care seamănă mai degrabă cu un vis decât cu o carte, potrivit sursei citate.
„Întrebarea este dacă va răspunde la telefon, nici nu știu dacă are unul”, spune amuzată Josefin de Gregorio, critic literar al publicației SvD. „Nu a plecat niciodată din Australia. Trăiește la țară, nu este foarte accesibil”, a adăugat jurnalista, care îl consideră autorul ei preferat.
„Sper că va câștiga, vreau ca mai mulți oameni să-i descopere opera minunată”, a spus ea. Criticul pariază de asemenea pe americanul George Saunders.
- Alte nume considerate „nobelizabile” și care apar pe site-urile de pariuri sunt: românul Mircea Cărtărescu, maghiarul Laszlo Krasznahorkai canadiana Anne Carson, chilianul Raúl Zurita, indianul Amitav Ghosh sau argentinianul César Aira.
Câștigătorul ar putea proveni și din America de Sud, care nu a mai avut un premiat din 2010, când peruanul Mario Vargas Llosaa câștigat Nobelul, speculează Lina Kalmteg, jurnalistă culturală la postul de radio public suedez SR. Ea o menționează și pe scriitoarea mexicană Cristina Rivera Garza.
De la înființarea sa, Nobelul pentru literatură este dominat de bărbați și de scriitori occidentali. Dintre cei 121 de laureați, doar 18 femei au obținut recompensa și doar o minoritate dintre autorii recompensați scriu în limbi asiatice sau sunt din Orientul Mijlociu. Nicio limbă africană nu este reprezentată.
„De neconceput”
Procesul de selecție rămâne necunoscut publicului, iar deliberările juriului sunt păstrate secrete timp de 50 de ani.
În schimb, este disecată compoziția Academiei Suedeze, forul care decernează premiul după ce trece în revistă propunerilor unui colegiu de literați și de cadre universitare prin intermediul comitetului Nobel.
Bulversată de un scandal #Metoo în 2018, Academia a fost reorganizată și mai mult de jumătate din membrii săi au fost schimbați.
O reechilibrare a componenței Academiei din perspectiva genului este în curs, vor să creadă jurnaliștii intervievați de AFP.
„Laureați precum Han Kang ar fi fost de neconceput în urmă cu cinci sau șase ani”, spune redactorul-șef al departamentului cultură al DN, care notează că premiul a acordat mult timp prioritate autorilor de renume și mai în vârstă.
Să fie rezultatul unei „noi” Academii, cu gusturi mai puțin „elitiste”? În acest stadiu, sunt doar speculații, mai notează Agerpres.
Suspansul va lua sfârșit pe 9 octombrie, la ora locală 13:00 (11:00 GMT), odată cu decernarea acestui premiu dotat cu un cec de 11 milioane de coroane suedeze (aproape un milion de euro).
Foto: © Jorisvo | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
