Nu închideți bibliotecile, ci deschideți altele noi cu activități care nu țin doar de a împrumuta cărți, ci de a dezvolta societatea – mesajul unei bibliotecare către politicieni și Președinte

Sursa: BCR

“Nu închideți bibliotecile, ci deschideți altele noi. A dezvolta o bibliotecă din prisma unor activități care nu țin doar de a împrumuta cărți, ci de a dezvolta societatea, sunt un real câștig”, spune Amelia Farcaș, bibliotecară în localitatea Marca, județul Sălaj. Ea a participat la proiectul Școala de Bani din Bibliotecă, în care timp de un an, peste 4.300 de adulți și copii din 90 de comunități, în special zone rurale sau din orașe mai mici, au învățat, noțiuni de educație financiară, de la bibliotecarele școlii. Acestea au urmat un curs de educație financiară. Fundația Progress a aplicat apoi două tipuri chestionare pentru a afla impactul pe care aceste cursuri îl au.

Amelia Farcaș, bibliotecară în localitatea Marca, județul Sălaj, le cere președintelui, primarilor și politicienilor să nu închidă bibliotecile, ci din contră să le găsească și alte utilități.

“Nu închideți bibliotecile, ci deschideți altele noi, pentru că a dezvolta o bibliotecă din prisma unor activități care nu țin strict doar de a împrumuta cărți ci de dezvoltarea societății, sunt un real câștig pentru dezvoltarea societății din ziua de azi și a societății viitoare”, a spus Amalia Farcaș.

Amelia Farcaș este una dintre cele 90 de bibliotecare din mediul rural care au urmat cursuri pentru a deveni traineri de educație financiară în comunitățile lor ca să le ofere apoi atât copiilor cât și adulților informații și sfaturi utile despre gestionarea banilor, economisirea, investițiile și utilizarea serviciilor bancare online. Printre elevii participanți la proiect au fost și adolescenți care fie primesc bani de buzunar de la părinți sau și alocația lor. Ei au fost curioși să afle cum să cheltuie banii mai bine.

“La mine au fost 6 întâlniri, pentru că cele de adulți au fost împărțite în trei. La solicitarea participanților, care au vrut să ne mai întâlnim peste o lună, să vedem cine ce a învățat și aplicat după curs, noi am mai susținut încă o activitate. Am povestit fiecare dacă au ținut cont de ce au învățat, dacă am cumpărat lucruri, dacă au pus deoparte, iar la final am vizionat un filmuleț documentar românesc. Pe copii i-a interesat ce să facă cu banii. Știm foarte bine că trăim într-o societate care ne oferă foarte multe oportunități, mult mai multe decât aveam noi la vârsta lor când te duceai într-un magazin și nu găseai nimic. Acum ei sunt de tentați atât din gadget-uri cât și fizic sunt tentați de a cheltui, de a cumpăra. Alocațiile sunt mult mai mari decât erau ale noastre și i-a interesat pur și simplu ce să facă cu banii și faptul că toate acestea materiale nu au fost vânzare de produse din partea băncii BCR, că nu au fost puși să-și deschidă un cont sau credit, a contat foarte mult. Atât copiii cât și adulții au fost foarte interesanți de cum pot să facă un mind mapping, deci cumva să-ți desenezi pe o hârtie bicicleta pe care ți-o dorești și dedesubt, cât costă, în cât timp îți propui să-ți achiziționezi acest lucru, li s-a aprins beculețul: Uite, știu, ce să fac cu banii!“, a spus bibliotecara Amelia Farcaș.

Adulții, de exemplu, au învățat cum să își facă un cont pe ghișeul.ro, noțiuni despre relația cu banii în general dar mai ales la cumpărături, cum să își schimbe comportamentul. Adulții au mai învățat și care sunt pericolele online: tentative de fraudă electronică, site-uri false, metoda accidentul și furtul de identitate online.

“Adulții au căutat și ei la rândul lor să știe cum pot să-și gestioneze mai bine banii. S-au întrebat între ei cum fac să nu dai click pe coșul de cumpărături, să nu pună lucruri în el sau când mergem la magazin, suntem tentați și vedem o ofertă … Îți propui să mergi cu un buget, dar de fapt când cumperi, cumperi 10 plase și nimic din ce aveai nevoie. Au fost foarte interesați de aceste lucruri, cum pot face rost de bani pe termen lung”, a mai spus Amelia Farcaș.  

Cursanții au fost împărțiți în 3 grupe: elevi de 8-10 ani, de 10-16 ani și adulți. În unele cazuri au fost părinți ai copiilor participanți sau chiar bunici. Fiecare a primit informația necesară și adaptată vârstei prin filmulețe sau jocuri.

Școala de bani din bibliotecă este un program pilot, început în anul 2023, care aduce și promovează educația financiară și digitală în mediul rural prin intermediul bibliotecilor. Peste 100 de bibliotecari din mediul rural vor fi formați ca traineri de educație financiară pentru comunitățile din care fac parte. Programul urmărește să ajungă la peste 4500 de beneficiari din mediul rural, care să primească educație financiară privind utilizarea serviciilor bancare online. Pe termen lung, proiectul are ca scop extinderea educației financiare și a celei digitale în cât mai multe biblioteci de pe teritoriul României. 

Exit mobile version