Nu vom avea cele 250.000 de tablete în școli pe 10 septembrie, cum și-a propus Executivul – reprezentant al Secretariatului General al Guvernului

FOTO: pixabay.com

Cele 250.000 de tablete necesare trecerii la sistemul online de educaţie nu vor ajunge în şcoli până la data de 10 septembrie, aşa cum şi-a propus Guvernul, întrucât procedura de licitaţie nu a fost gestionată eficient, a declarat, joi, Marian Murguleţ, secretar de stat responsabil cu Tehnologia Informaţiei în cadrul Secretariatului General al Guvernului, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, “datele primite acum câteva zile de colegii de la Ministerul Educaţiei arată că, din totalul de 22.000 de săli de curs sau laboratoare, 74% sunt conectate la internet şi 26% nu. Una dintre soluţii este achiziţia de tablete cu conectivitate pentru 24 de luni. Ştiţi că există o procedură pentru achiziţia a 250.000 de tablete în curs de evaluare. Din perspectiva mea, nu cred că ONAC (Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate – n.r.) a gestionat procedura de achiziţie prea eficient, însă mă bazez că, împreună cu colegii de la ANAP (Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice – n.r.) şi de la Ministerul Educaţiei se va corecta această situaţie”.

Prezent la acelaşi eveniment, Jean Badea, consilier în Ministerul Educaţiei, a afirmat că el rămâne optimist cu privire la licitaţia de achiziţie a celor 250.000 de tablete şi speră ca măcar o parte dintre ele să ajungă în şcoli pe 10 septembrie.

Marian Murguleț a apreciat, citat de Agerpres, că elevii şi studenţii se vor acomoda foarte repede cu şcoala online, pentru că sunt deja obişnuiţi cu tehnologia.

Oficialul SGG a tăcut declarațiile în cadrul conferinței online “România digitală – evoluţia comunicaţiilor în mediul rural în ultimii 20 de ani”, organizată de publicaţia Financial Intelligence, unde a mai spus, între altele:

El a identificat trei paliere necesare în sistemul educaţional de acum înainte: pilonul tehnologiei, pentru susţinerea cursurilor online; trainingul pentru profesori, poate cel mai dificil şi complet; şi al treilea pilon – legat de faptul că şcoala înseamnă dobândirea de cunoştinţe prin expunerea la diferite experienţe.

FOTO: Pixabay.com

Exit mobile version