O coaliție de mari organizații și companii globale, înființată să-i sprijine pe cei 1,5 miliarde de elevi afectați de închiderea școlilor

Harta scolilor inchise la nivel national sau local, din cauza noului coronavirus -26.03 / Sursa: Unesco

O serie de organizații internaționale, companii, platforme de învățământ online și media s-au asociat într-o coaliție globală pentru educație, care să sprijine țările în efortul lor de adaptare la învățarea online/la distanță, a anunțat UNESCO. Această coaliție apare în condițiile în care 87% din populația de elevi a planetei, însemnând peste 1,5 miliarde de copii și tineri din 165 de țări, este afectată de închiderea școlilor din cauza pandemiei Covid-19.

Potrivit directorului-general UNESCO Audrey Azoulay, pentru că “nu am mai văzut o perturbare de asemenea proporții a sistemului de educație”, “parteneriatul este singurul mod de a merge mai departe. Această coaliție este un apel la acțiune coordonată și inovatoare, pentru a debloca soluții care nu doar să îi sprijine acum pe elevi și profesori, dar și prin procesul de recuperare, cu o atenție deosebită la incluziune și echitate”.

Scopul declarat este reducerea inechităților adâncite de închiderea școlilor, având în vedere că învățarea la distanță și tehnologia îi avantajează pe copiii din mediile dezavantajate și crește dezavantajul suferit de cei din medii sărace.

Cine face parte din această coaliție globală pentru educație:

Exit mobile version