O elevă a obținut în instanță, la Cluj-Napoca, dreptul de a participa la sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2026 pentru a avea șansa de a-și continua studiile la o universitate din Austria, potrivit publicației Ziua de Cluj. Ministerul Educației respinsese solicitarea elevei, motivând că aceasta nu se încadrează în categoriile prevăzute de reglementările care permit participarea la sesiunile speciale.
- Sesiunea specială a examenului național de Bacalaureat 2026 este pentru absolvenții de liceu participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale care se desfășoară în aceeași perioadă cu examenul național de Bacalaureat 2026. Aceasta a început pe 12 mai
Curtea de Apel Cluj a admis cererea unei eleve care a solicitat Ministerului Educației accesul la sesiunea specială a examenului de Bacalaureat din acest an, pentru a putea respecta calendarul de admitere al unei universități din Austria.
Tânăra a cerut accesul la sesiunea specială a examenului de Bacalaureat, pe motiv că termenele de înscriere și admitere la universitatea din Austria pe care a ales-o se suprapuneau cu calendarul examenului din România, iar pentru înscriere are nevoie de diploma de Bacalaureat.
Ministerul Educației a respins solicitarea elevei, motivând că aceasta nu se încadrează în categoriile prevăzute de reglementările care permit participarea la sesiunile speciale – respectiv elevii participanți la loturile olimpice și la competițiile.
Astfel, tânăra a ales să conteste decizia în instanță.
Curtea de Apel Cluj a analizat situația prin prisma dreptului european și a exercitării unor drepturi garantate de legislația Uniunii Europene și a pronunțat o hotărâre judecătorească prin care i se acorda dreptul elevei de a susține examenul în sesiunea specială a Bacalaureatului.
Miza juridică este uriașă. Avocații susțin că instanța a acceptat argumentul potrivit căruia refuzul de a permite participarea la sesiunea specială a unei eleve care trebuia să susțină admiterea la o universitate din Austria reprezenta o restrângere a dreptului la liberă circulație și la acces la studii într-un alt stat membru UE, garantat de articolul 21 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.
Decizia a fost dată de Curtea de Apel pe 11 Mai iar a doua zi, pe 12 mai, eleva a susținut prima probă a Bacalaureatului special.
Deoarece după pronunțarea instanței din Cluj, Ministerul Educației nu a procedat la executarea de bunăvoie a obligației stabilite prin ordonanța președințială, avocații au recurs la procedura executării silite.
Potrivit acestora, ca urmare a acestei proceduri, Ministerul Educației s-a conformat în cele din urmă obligației judiciare și a procedat la includerea elevei pe lista participanților la sesiunea specială de bacalaureat 2026.
