Ficțiunea administrativă poate deveni realitate atunci când interpretarea legii este forțată până la absurd, când deciziile se iau doar din pix, fără o privire de ansamblu asupra consecințelor pe care le pot produce solicitări lipsite de sens. Efectele se reverberează direct în școli: relația profesor–elev este afectată de pierderea continuității, normele didactice se stabilesc artificial, iar profesorii cu aceeași specializare ajung să fie divizați, ca și cum ar aparține unor domenii diferite.
Exact în acest punct s-a ajuns astăzi, când discipline care țin de același câmp profesional – Istoria – devin pretext pentru o departajare inventată: pe de o parte, profesori obligați să predea doar Istorie, pe de altă parte, profesori în a căror încadrare sunt incluse doar „Istoria evreilor. Holocaustul” și „Istoria comunismului din România”, ca și cum ar fi două specializări diferite.
În ultimii ani au fost introduse în trunchiul comun două discipline distincte: „Istoria evreilor. Holocaustul” și „Istoria comunismului din România”. În mod normal, această schimbare ar fi trebuit implementată coerent, ca parte a domeniului Istorie, prin decizii luate la nivelul școlii, în interesul elevilor și în acord cu specializarea cadrelor didactice. În practică însă, se încearcă transformarea acestor discipline în pretext pentru „artificii administrative” și pentru o separare abuzivă a profesorilor de Istorie, fără logică didactică și fără justificare reală.
La nivelul întregii țări se conturează un abuz împotriva profesorilor de Istorie. În această perioadă inspectoratele școlare solicită directorilor unităților de învățământ încadrările pentru anul școlar 2026–2027. În loc ca aceste încadrări să fie realizate pe baza nevoilor reale ale școlii și ale deciziilor de la nivelul catedrelor, se încearcă impunerea unei încadrări decise la nivelul inspectoratelor școlare. În cazul în care, la nivelul aceleiași unități de învățământ, există mai mulți profesori titulari de Istorie, se solicită „departajarea” acestora. În urma unui „clasament” la nivelul catedrei, profesorii care ocupă primele poziții ar urma să fie încadrați pe orele de Istorie, iar profesorul aflat pe ultima poziție ar urma să fie încadrat pe orele „Istoria evreilor. Holocaustul” și „Istoria comunismului din România”. Cu alte cuvinte, profesorii nu ar mai putea decide, la nivelul catedrei, cum își distribuie orele, ci ar fi obligați să predea fie Istorie, fie cele două discipline.
Conform acestei solicitări, profesorul încadrat pe orele de Istorie nu ar mai putea preda și una dintre cele două discipline fără să ceară „întregire de normă”, chiar și în situațiile în care nu există absolut nicio problemă legată de normele din școală. Este o construcție birocratică ruptă de realitate, care creează complicații acolo unde ele nu există. Printre altele, elevii ar fi obligați să aibă doi profesori de Istorie, fără ca această situație să aibă vreo justificare pedagogică. Se ajunge astfel la fragmentarea inutilă a predării și la introducerea unei rupturi între discipline care aparțin aceluiași domeniu și necesită aceeași calificare a profesorilor pentru a fi predate. Care este logica acestei încercări de a diferenția între profesorii de Istorie, în condițiile în care toți sunt absolvenți ai aceluiași profil și au aceeași specializare?
Conform Centralizatorului privind disciplinele din învățământul preuniversitar, cele două discipline introduse în trunchiul comun sunt încadrate explicit în domeniul Istorie și se predau pe baza aceleiași specializări. Atât la Istorie, cât și la „Istoria evreilor. Holocaustul” și „Istoria comunismului din România”, apare menționată aceeași probă de concurs: Istorie. Prin urmare, aceste discipline nu constituie un „alt domeniu” și nu pot justifica instituirea unei separări între profesorii de Istorie, ca și cum ar exista cadre didactice „competente doar pentru Istorie” și cadre didactice pregătite exclusiv pentru predarea celor două discipline. Examenul de titularizare se susține la aceeași disciplină: Istorie. Orice încercare de departajare impusă pe criteriul pretinsei diferențe dintre Istorie și cele două discipline este arbitrară și lipsită de logică didactică.
Pe ce bază se încearcă instituirea a două categorii de profesori de Istorie, ca și cum unii ar fi pregătiți doar pentru Istorie, fără competența de a preda „Istoria evreilor. Holocaustul” sau „Istoria comunismului din România”, iar ceilalți ar fi constrânși să predea doar aceste două discipline? Nu este exclus ca la baza acestei anomalii să se afle excesul de zel al unui inspector școlar, iar apoi, mimetic, acest derapaj să se fi transmis la nivelul întregii țări. Dacă această situație nu va fi corectată, se va transforma într-un abuz îndreptat atât împotriva profesorilor, cât și a elevilor.
__________________
Despre autor: Andrei Avram este profesor de Istorie, doctor în cadrul Școlii Doctorale a Facultății de Istorie din Universitatea din București, unde și-a susținut teza în 2019, publicată ulterior în 2021 sub titlul Emil Cioran – de la radicalismul politic la refuzul Istoriei. A debutat în învățământul preuniversitar în 2014, iar în cei 12 ani de activitate a predat atât la gimnaziu, cât și la liceu, în școli din sistemul public și privat. În prezent, este profesor titular la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București și profesor colaborator la Complexul Educațional Laude Reut.
Nota redacției: Opiniile din această analiză aparțin autorului și nu sunt în mod necesar și opiniile redacției.